Repartizarea inspectorilor școlari și a profesorilor metodiști, pentru inspecțiile de specialitate de la Definitivat 2026, a fost publicată de ISJ Dolj / Prima inspecție de specialitate are loc până la 6 februarie

1.096 de vizualizări
Inspecția specială
Foto: Pexels.com
Inspectoratul Școlar Județean Dolj a publicat repartizarea inspectorilor școlari și a profesorilor metodiști, pentru inspecțiile de specialitate de la Definitivat 2026. Prima inspecție de specialitate are loc până la 6 februarie, iar a doua inspecție de specialitate până la 29 mai, după cum se arată în calendarul oficial pentru definitivat 2026.

Documentul publicat de Inspectoratul Școlar Județean Dolj poate fi consultat mai jos:

Examenul de definitivat se organizează în condițiile Legii educației naționale nr. 1/2011 până în anul școlar 2027-2028.

Art. 248 – „(6) Examenul de definitivat, concursul național de ocupare a posturilor didactice de predare și obținerea gradelor didactice II și I se organizează în condițiile stabilite în Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, până în anul școlar 2027-2028 inclusiv.

Calendarul Definitivat 2026
  • Până la 10 octombrie 2025: Înscrierea candidaților la unitățile de învățământ
  • 1 – 10 octombrie 2025: Emiterea deciziilor de constituire a comisiilor de examen județene / Comisiei de examen a Municipiului București
  • 13 – 24 octombrie 2025: Transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratul școlar, verificarea și avizarea acestora, conform graficului elaborat și comunicat de fiecare inspectorat școlar. Înştiinţarea candidaţilor cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere.
  • Până la 29 mai 2026: Efectuarea inspecțiilor de specialitate:
    a) prima inspecție de specialitate până la 6 februarie;
    b) a doua inspecție de specialitate până la 29 mai.
  • 2 – 15 iunie 2026: Completarea dosarelor și validarea datelor de înscriere existente în aplicația informatică specifică
  • 14 iulie 2026: Susţinerea probei scrise
  • 21 iulie 2026: Afişarea rezultatelor inițiale
  • 21 – 22 iulie 2026: Înregistrarea contestaţiilor
  • 22 – 26 iulie 2026: Soluționarea contestaţiilor
  • 27 iulie 2026: Afişarea rezultatelor finale
  • 27 – 29 iulie 2026: Transmiterea la Ministerul Educației și Cercetării a tabelelor nominale cu rezultatele candidaţilor promovați
  • 30 iulie – 18 august 2026: Validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului Educației și Cercetării
Despre definitivat

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:

  • etapa I, eliminatorie – realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă;
  • etapa a II-a, finală – realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte.

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

Citește și:
Definitivat 2026. Precizări referitoare la inspecțiile de specialitate, transmise de Inspectoratul Școlar Covasna. Cum se calculează notele pentru inspecții – exemplu de calcul
Listele cu profesorii înscriși la Definitivat 2026, publicate de câteva inspectorate școlare. Prima inspecție de specialitate are loc până la 6 februarie / Inspecțiile pentru definitivat se desfășoară conform procedurilor din anul școlar trecut – adresă a Ministerului Educației
Care sunt condițiile de înscriere la Definitivat 2026. Dosarele se depun la școală, până la data de 10 octombrie – calendarul complet
Adresă a Ministerului Educației. În anul școlar 2025-2026, inspecțiile pentru gradele didactice, definitivat și pentru ocuparea posturilor în cadrul etapelor de mobilitate se desfășoară conform procedurilor din anul școlar trecut


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Exemplu de proiectare didactică a orelor remediale, oferit de profesoara Lucica Viorica Ababei, publicat de ISJ Giurgiu: Nu vă propuneți ținte prea înalte sau prea joase în raport cu capacitățile elevilor, se poate ca lecția să fie un eșec / Educația nu se adresează elevilor, ci fiecărui elev în parte

„Educația nu se adresează elevilor, ci fiecărui elev în parte”, subliniază profesoara Lucica Viorica Ababei, de la Colegiul Național „Ion Maiorescu”, Giurgiu, care a realizat un material  detaliat privind modul…
Vezi articolul

Ministrul Ligia Deca omite cu nonșalanță că școlile vor încălca legea educației și vor obliga elevii și în acest an să vină în trei schimburi. Cu o săptămână înainte de începutul școlii, Ligia Deca anunță că sunt peste 190 de școli în care elevii vor fi relocați, din cauza lucrărilor, din care 60 doar în București

În București, „în acest moment, avem în jur de 60 de unități de învățământ care au anunțat deja că, într-o proporție sau alta, va fi relocată activitatea”, a declarat ministrul…
Vezi articolul

Ligia Deca, despre rezultatele PISA 2022: Trebuie să creștem de la 5 la 7 elevi din 10 care să demonstreze competențe cel puțin minime la lectură, științe și matematică / Una dintre soluțiile ministrei: Testarea online periodică a nivelului de alfabetizare funcțională

Ministrul Educației, Ligia Deca, a prezentat trei concluzii ale PISA 2022 și soluții pentru a crește nivelul de alfabetizare funcțională al elevilor din România și a precizat că „trebuie să…
Vezi articolul