Reprezentanța Comisiei Europene în România organizează cea de-a zecea ediție a competiției naționale Euro Quiz

565 de vizualizări
repartizare liceu 2020
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
O nouă ediție a competiției Euro Quiz, deschisă tuturor elevilor de clasa a VI-a de gimnaziu va avea loc pe 13 noiembrie, a anunțat într-un comunicat de presă reprezentanța Comisiei Europene în România, care organizează concursul în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, în cadrul inițiativei „Europa, casa noastră”.

Înscrierea în Competiția Euro Quiz 2020 se va face pe site-ul www.euroquiz.ro(link is external) până la data de 10 noiembrie 2020, ora 17:00, iar concursul online se va desfășura în data de 13 noiembrie 2020, începând cu ora 10:30.

În cadrul acestei etape, vor fi desemnate câștigătoare primele două echipe cu cel mai mare punctaj, iar acestea vor participa, la finalul lunii noiembrie la finala concursului.

Competiția Euro Quiz se adresează elevilor din școlile gimnaziale din întreaga țară, iar scopul acesteia este de a îmbunătăți și de a consolida în rândul elevilor cunoștințele despre Uniunea Europeană dar si de a dezvolta lucrul în echipă.

Elevii de clasa a VI-a de gimnaziu trebuie să formeze o echipă compusă din patru membri, care pot proveni din diferite clase ale aceleiași școli. Echipa trebuie să aibă un profesor îndrumător de la aceeași școală, care va fi responsabil de înscrierea echipei în competiție și de comunicarea aferentă.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Criteriile pentru bursele școlare să fie modificate iar cele de merit să fie din nou acordate de la 8.50 – una dintre solicitările Consiliului Național al Elevilor la întâlnirea care a fost amânată deja de două ori, cu premierul Nicolae Ciucă, programată acum pentru vineri

Vineri, președintele Consiliului Național al Elevilor, Silviu Morcan se întâlnește la Palatul Victoria cu premierul Nicolae Ciucă pentru a discuta despre situația burselor de merit, situație care a stârnit nemulțumirea…
Vezi articolul

Nu vom avea profesori de bună calitate dacă pe lângă masteratele didactice și formarea inițială nu „umblăm” la sistemul de carieră și grade didactice, avertizează Lucian Ciolan, prorector al Universității din București

Lucian Ciolan, prorector al Universității București, subliniază că trebuie făcute modificări și la modul de dezvoltare în carieră a profesorilor în paralel cu masterul didactic pentru formarea inițială: „Dacă noi…
Vezi articolul

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va oferi suport și consultanță pentru reformarea și apoi dezvoltarea academică a Academiei de Poliție din București / 131 de doctoranzi vor mai susține tezele la Academie, ei nefiind primiți de alte universități la cererea de transfer / Școlile de doctorat ale Academiei, desființate anul trecut

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București au semnat marți, 15 martie, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, un acord prin care UBB va…
Vezi articolul

Barcari, despre recomandările pentru redeschiderea școlilor, de la Ministerul Sănătății: Nu am fost anunțați. Dacă am fi mers pe regulile colegilor mei, nici nu s-ar mai fi putut face experimente, ceea ce nu am fi putut accepta

Ministerul Educației discută în prezent mai multe „strategii pentru revenirea elevilor la școală în toamnă” și „în curând” va publica în dezbatere „variantele de lucru”, a anunțat secretarul de stat…
Vezi articolul