Reprezentanții ANOSR reacționează la propunerile din legea învățământului superior: Respingem ferm prelungirea mandatelor rectorilor de la 4 la 5 ani și, mai ales, eliminarea limitării la 2 mandate / Dezacord pentru eliminarea atribuțiilor CNATDCU în acordarea titlurilor de doctor și a atestatelor de abilitare

[jp_post_view]
Foto: Pixabay.com
Respingem ferm propunerile de prelungire a mandatelor rectorilor de la 4 la 5 ani și, mai ales, eliminarea limitării la 2 mandate, transmit reprezentanții Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), într-o reacție la propunerile anunțate de ministrul Educației pentru noile proiecte de legi ale Educației.

Studenții solicită ca „în viitoarea lege a învățământului superior să fie reluată prevederea din forma inițială a Legii Educației Naționale nr. 1/2011, în sensul limitării duratei deținerii funcției de rector la maximum 2 mandate și maximum 8 ani, indiferent de succesiunea acestora”.

  • Cele două legi ale Educației vor fi de mâine lansate în dezbatere publică, timp de 35 de zile până în data de 17 august. Apoi vor fi ajustate în funcție de propuneri, aprobate în Guvern și trimise în Parlament pentru a parcurge procesul legislativ. În această perioadă “așteptăm opinii din partea tuturor celor interesați”, spune Sorin Cîmpeanu.
Redăm comunicatul ANOSR:

„În primul rând, apreciem includerea în proiectul legii învățământului superior a solicitărilor federației privind creșterea alocației burselor studențești, creșterea ponderii finanțării suplimentare, creșterea procentului de locuri de practică obligatorii pe care trebuie să le asigure universitățile și alocarea unor locuri dedicate studenților cu dizabilități, acestea fiind solicitări constante, pentru care ANOSR a militat de-a lungul timpului.

Ne exprimăm convingerea că aceste măsuri vor duce la un sistem al învățământului superior care să-și îndeplinească mai bine misiunea, care să fie mai echitabil și mai adaptat nevoilor reale ale studenților.

În al doilea rând, respingem ferm propunerea privind prelungirea mandatelor rectorilor de la 4 la 5 ani și, mai ales, eliminarea limitării la 2 mandate, impuse prin lege. Solicităm ca în viitoarea lege a învățământului superior să fie reluată prevederea din forma inițială a Legii Educației Naționale nr. 1/2011, în sensul limitării duratei deținerii funcției de rector la maximum 2 mandate și maximum 8 ani, indiferent de succesiunea acestora.

De asemenea, ne exprimăm dezacordul de principiu față de inițiativa Ministerului Educației de a elimina atribuțiile CNATDCU în materia acordării titlurilor de doctor și a atestatelor de abilitare. Credem că o astfel de inițiativă trebuie să țină cont de realitățile specifice ale mediului universitar din România, iar un transfer al acestor atribuții trebuie să fie însoțit de garanții puternice privind menținerea standardelor de calitate și controlului extern specific.

Cu toate acestea, sperăm că vom aborda aceste subiecte în discuțiile cu Ministerul și că vom identifica o soluție optimă în interesul învățământului.

După publicarea proiectului de lege, ANOSR va reveni cu o analiză asupra acestuia și, evident, cu propuneri de amendamente.

Reiterăm convingerea faptului că, pe lângă dezbaterea publică generală din societate, Ministerul Educației trebuie să realizeze consultări cu partenerii sociali, studenții, în calitate de principali beneficiari direcți ai legii, fiind, fără dubiu, printre cei mai importanți parteneri de dialog pentru îmbunătățirea legislației”.

Propunerile prezentate marți de ministrul Educației pentru modificarea legii învățământului superior.


4 comments
  1. De ce nu faceti public fraudarea examenului de licenta de la Universitatea Dunarea de Jos? De ce nu publicati intrarea in contul meu si ascundeti acest lucru? Tin de scaun, sifonati ca am anuntat cemu@uefiscdi.ro. Domnule Ministru al invatamantului cand opriti abuzurile din invatamant?

  2. Bine ca reactioneaza ANOSR, pentru ca rectorii, unii vizibil impostori, sint pamant de flori, morti, sau pititi in vacante de lux.

  3. Felicit studentii pentru pozitia lor! Actualul ministru, care si-a scris legea pentru el, va putea ramane rector pana la 70 de ani, pentru ca noua lege elimina si restrictia de a fi rector dupa indeplinirea varstei legale de pensionare.

  4. 4 ani, doua mandate? asta era la începuturile legii 1/2011.
    ia aruncați o privire prin Universitatile din România: oare cati rectori au depășit deja durata de 8 ani? nu putini, unii fiind chiar din partidele aflate la putere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
începerea școlii, predare bilingvă

DOCUMENT Lista tuturor facultăților și programelor masterat acreditate legal în România a fost aprobată de Guvern. Apel al ministrului Educației către liceeni și viitori studenți: Nu urmați alte programe, dacă doriți să parcurgeți studii superioare de licență sau masterat / Ce nu se află în aceste Hotărâri de Guvern nu există din punct de vedere legal

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi lista programelor de licență și de masterat acreditate în România, adică facultățile care funcționează legal în țară. Ministrul Educației, Daniel David, a făcut…
Vezi articolul
finanțarea cercetării în universități

Ministerul Educației solicită Guvernului 30 de milioane de lei pentru a acoperi cheltuieli din proiecte PNRR pe digitalizarea universităților și construcția de cămine și dotarea atelierelor de practică din școlile profesionale – proiect

Ministerul Educației solicită Guvernului 30 de milioane de lei din fondul de rezervă pentru a acoperi cheltuieli cu proiecte finanțate prin PNRR pe digitalizare și infrastructură universitară și dotarea laboratoarelor…
Vezi articolul

„Găselnița aceasta – să îi admitem fără Bacalaureat și după aceea mai vedem dacă iau BAC-ul – nu mi se pare în regulă” – avertizează rectorul Universității din București. Marian Preda: Nu am raportul integral „România Educată”, nu știu unde este

Colegiile non-universitare care să introducă în universități absolvenți de liceu fără Bacalaureat, pentru a primi o diplomă postliceală, sunt o „găselniță”, spune rectorul Marian Preda, după consultările de la Cotroceni…
Vezi articolul
Zilele Educației Sexuale

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, singura universitate din România care a intrat în acest an în topul internațional Shanghai

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este singura universitate din România inclusă în tradiționalul și prestigiosul clasament/ranking internațional al universităților Shanghai (Academic Ranking of World Universities/ARWU), ocupând, în anul 2020, poziția 701-800,…
Vezi articolul