Reprezentanții ANOSR reacționează la propunerile din legea învățământului superior: Respingem ferm prelungirea mandatelor rectorilor de la 4 la 5 ani și, mai ales, eliminarea limitării la 2 mandate / Dezacord pentru eliminarea atribuțiilor CNATDCU în acordarea titlurilor de doctor și a atestatelor de abilitare

[jp_post_view]
Foto: Pixabay.com
Respingem ferm propunerile de prelungire a mandatelor rectorilor de la 4 la 5 ani și, mai ales, eliminarea limitării la 2 mandate, transmit reprezentanții Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), într-o reacție la propunerile anunțate de ministrul Educației pentru noile proiecte de legi ale Educației.

Studenții solicită ca „în viitoarea lege a învățământului superior să fie reluată prevederea din forma inițială a Legii Educației Naționale nr. 1/2011, în sensul limitării duratei deținerii funcției de rector la maximum 2 mandate și maximum 8 ani, indiferent de succesiunea acestora”.

  • Cele două legi ale Educației vor fi de mâine lansate în dezbatere publică, timp de 35 de zile până în data de 17 august. Apoi vor fi ajustate în funcție de propuneri, aprobate în Guvern și trimise în Parlament pentru a parcurge procesul legislativ. În această perioadă “așteptăm opinii din partea tuturor celor interesați”, spune Sorin Cîmpeanu.
Redăm comunicatul ANOSR:

„În primul rând, apreciem includerea în proiectul legii învățământului superior a solicitărilor federației privind creșterea alocației burselor studențești, creșterea ponderii finanțării suplimentare, creșterea procentului de locuri de practică obligatorii pe care trebuie să le asigure universitățile și alocarea unor locuri dedicate studenților cu dizabilități, acestea fiind solicitări constante, pentru care ANOSR a militat de-a lungul timpului.

Ne exprimăm convingerea că aceste măsuri vor duce la un sistem al învățământului superior care să-și îndeplinească mai bine misiunea, care să fie mai echitabil și mai adaptat nevoilor reale ale studenților.

În al doilea rând, respingem ferm propunerea privind prelungirea mandatelor rectorilor de la 4 la 5 ani și, mai ales, eliminarea limitării la 2 mandate, impuse prin lege. Solicităm ca în viitoarea lege a învățământului superior să fie reluată prevederea din forma inițială a Legii Educației Naționale nr. 1/2011, în sensul limitării duratei deținerii funcției de rector la maximum 2 mandate și maximum 8 ani, indiferent de succesiunea acestora.

De asemenea, ne exprimăm dezacordul de principiu față de inițiativa Ministerului Educației de a elimina atribuțiile CNATDCU în materia acordării titlurilor de doctor și a atestatelor de abilitare. Credem că o astfel de inițiativă trebuie să țină cont de realitățile specifice ale mediului universitar din România, iar un transfer al acestor atribuții trebuie să fie însoțit de garanții puternice privind menținerea standardelor de calitate și controlului extern specific.

Cu toate acestea, sperăm că vom aborda aceste subiecte în discuțiile cu Ministerul și că vom identifica o soluție optimă în interesul învățământului.

După publicarea proiectului de lege, ANOSR va reveni cu o analiză asupra acestuia și, evident, cu propuneri de amendamente.

Reiterăm convingerea faptului că, pe lângă dezbaterea publică generală din societate, Ministerul Educației trebuie să realizeze consultări cu partenerii sociali, studenții, în calitate de principali beneficiari direcți ai legii, fiind, fără dubiu, printre cei mai importanți parteneri de dialog pentru îmbunătățirea legislației”.

Propunerile prezentate marți de ministrul Educației pentru modificarea legii învățământului superior.


4 comments
  1. De ce nu faceti public fraudarea examenului de licenta de la Universitatea Dunarea de Jos? De ce nu publicati intrarea in contul meu si ascundeti acest lucru? Tin de scaun, sifonati ca am anuntat cemu@uefiscdi.ro. Domnule Ministru al invatamantului cand opriti abuzurile din invatamant?

  2. Bine ca reactioneaza ANOSR, pentru ca rectorii, unii vizibil impostori, sint pamant de flori, morti, sau pititi in vacante de lux.

  3. Felicit studentii pentru pozitia lor! Actualul ministru, care si-a scris legea pentru el, va putea ramane rector pana la 70 de ani, pentru ca noua lege elimina si restrictia de a fi rector dupa indeplinirea varstei legale de pensionare.

  4. 4 ani, doua mandate? asta era la începuturile legii 1/2011.
    ia aruncați o privire prin Universitatile din România: oare cati rectori au depășit deja durata de 8 ani? nu putini, unii fiind chiar din partidele aflate la putere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Dan Cașcaval, președinte CNR

Mai multe universități din țară întind o mână de ajutor refugiaților din Ucraina: Oferă locuri de cazare, mâncare, servicii medicale sau chiar asistență juridică / „Educația, prin însăși natura ei, are o dimensiune profund umanitară, iar instituțiile dedicate educației sunt, de fapt, în slujba umanității”, spune președintele interimar al Consiliului Național al Rectorilor

Universitatea Titu Maiorescu din București, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea din Craiova, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Facultatea de Drept a Universității…
Vezi articolul

FOTO Studenții protestează la București, Timișoara, Iași și Cluj față de decizia Guvernului de a elimina transportul gratuit cu trenul: „Educația e pe drumuri și studenții plătesc bilet” / „Nu vă fie frică, studenții se ridică”

Studenții din marile centre universitare din Cluj, Timișoara, Iași și București au ieșit astăzi în stradă pentru a protesta față de decizia Guvernului de a elimina gratuitatea transportului feroviar pentru…
Vezi articolul

SURSE: Rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, Ramona Lile, a fost retrogradată academic, adică nu mai este profesor universitar, după acuzațiile de plagiat masiv. Ministerul Educației a sesizat instanța și a cerut o analiză pentru retragerea calității de rector

Rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, Ramona Lile, a fost retrogradată academic, adică a pierdut gradul „profesor universitar”, după solicitarea Consiliul Național de Etică făcută Ministerului Educației, prin care aceasta…
Vezi articolul
Daniel David

Daniel David, președintele CNR: Dacă ieșim din pandemie și din starea de alertă simt că învățământul față în față nu permite să avem o regândire a cursurilor pentru că intri în opoziție cu reglementările ARACIS / Cîmpeanu, ministrul Educației: Sunt sigur că se vor face și schimbări la nivelul standardelor de autorizare

„Dacă ieșim din pandemie și din starea de alertă, simt că învățământul față în față nu permite să avem o regândire a cursurilor”, spune președintele interimar al Consiliului Național al…
Vezi articolul