Resurse didactice pentru educație financiară, propuse de ministerul Educației învățătorilor și profesorilor / Luni, 11 aprilie, este Ziua educației financiare

14.687 de vizualizări
autoritatea financiara
Foto: ASF
Ministerul Educației a transmis către Inspectoratele județene școlare, într-o notă, informații și resurse didactice despre Ziua Educaţiei financiare, în care profesorii din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial şi liceal sunt încurajați să le vorbească elevilor și să integreze activități didactice corespunzătoare disciplinei în săptămâna 11-14 aprilie. În nota ministerului sunt trecute și câteva linkuri, resurse educaționale oficiale pentru ca profesorii să le poată folosi la clasă.
  • 11 aprilie a fost desemnată Ziua Educației financiare, potrivit unei legi promulgate luna trecută.

Este primul an când vor fi introduse noțiuni de Educație financiară, chiar de la grădiniță. Potrivit unei note a Ministerului Educaţiei, „ziua de 11 aprilie este Ziua educaţiei financiare, iar în săptămâna 11 – 14 aprilie 2022, profesorii pentru învăţământul preşcolar, primar, gimnazial şi liceal vor organiza activităţi de educaţie financiară, pe care le vor integra în activităţile didactice corespunzătoare disciplinei predate.

La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ se va realiza o situaţie centralizatoare a acestor
activităţi, avizată de către coordonatorul de proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare şi aprobată de către director.”

În acest context, Edupedu.ro, în parteneriat cu Școala de Bani și Banca Comercială Română, vă invită la conferința online „Educația financiară în școală și acasă – provocări în pregătirea profesorilor, elevilor și părinților”, care va avea loc LIVE pe Edupedu.ro și Scoaladebani.ro și pe paginile de Facebook, pe 14 aprilie, ora 15:00, în „Săptămâna educației financiare”.

Testarea alfabetizării financiare a elevilor este făcută, opțional, în cadrul testelor PISA, dar Guvernul României nu a participat niciodată la aceasta. Știm totuși care sunt scorurile alfabetizării la matematică, citire și științe, iar pe baza acestora, în cadrul evenimentului, invitatul special Andreas Schlicher, directorul Directoratului pentru Educației din OCDE, ne va spune ce corelații se pot face. 

Resurse pe care profesorii le pot folosi, recomandate de Ministerul Educației:
  1. Banca Națională a României care a lansat seria de videoclipuri animate “Educație financiară cu Ana și Radu”, un produs educațional care oferă elevilor, într-o manieră accesibilă și atractivă, explicații despre rolul băncii centrale, precum și noțiuni financiare și economice de bază: inflația, funcțiile banilor, bugetul de venituri și cheltuieli, respectiv cererea și oferta.

2. Autoritatea pentru Supraveghere Financiară

  • Pentru gimnaziu sunt informații sub formă de video, de exemplu, ce este asigurarea fiananciară

3. Asociația Română a Băncilor, care nu are informații financiare dedicate elevilor, ci doar adulților

4. BCR Scoala de bani, unde sunt postate materiale educaționale pentru școală și liceu.

Exemplu, la clasa a VII-a pot lucra la realizarea bugetului unui proiect
Exemplu de fișă de lucru pentru clasa a IX-a. Un plan de călătorie din punct de vedere financiar

Profesorul de geografie, cel de istorie ori de limba română sau engleză îl poate învăța pe un elev despre bani. Descarcă fișele gratuite cu structură de lecție gata făcută, plus resurse educaționale suplimentare


1 comment
  1. Parca se renunțase la Saptamana Scoala altfel si se recupera in acesta saptamana materia pierduta din cauza vacantei date abuziv in octombrie – noiembrie 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Demisia ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, solicitată de 5 parlamentari USR PLUS care acuză „nenumărate dovezi de incompetență în ultimul an și lipsă de verticalitate morală, nedemne pentru un lider al educației unei țări”

Parlamentarii USR PLUS Irineu Darău, Cosmin Poteraș, Ștefan Pălărie, Andrei Miftode și Daniel Toda solicită demisia ministrului Educației Sorin Cîmpeanu, potrivit unui mesaj publicat pe pagina de Facebook a formațiunii…
Vezi articolul

VIDEO Coadă la Suceava pentru înscrierea la concursul de profesori suplinitori. Proba scrisă are loc vineri / Candidat: O mare umilință față de cei care vor să predea. Eu am venit din străinătate după 25 de ani, sistemul este dezastruos

Coadă la Suceava la centrul în care candidați sau profesori care nu au ocupat un post în școală în urma Titularizării 2024 au venit să se înscrie pentru concursul de…
Vezi articolul

Noile măsuri pentru transportul elevilor ar încălca regulamentul pentru protecția datelor personale – GDPR, prin listele cu numele elevilor, ce ar urma să fie folosite de șoferi, susțin mai multe asociații ale elevilor

Proiectul de Hotărâre de Guvern referitor la transportul elevilor, pus în consultare publică de către Ministerul Educației, ridică o serie de probleme, printre care posibila încălcare a regulamentului privind protecția…
Vezi articolul