Rețea de canale antice misterioase, descoperită de arheologi în apropierea unor ruine biblice din Ierusalim

240 de vizualizări
Foto: captură video Facebook.com – City of David Ancient Jerusalem
O reţea veche de aproape trei milenii de canale săpate în piatră descoperite recent în Ierusalim i-a uluit pe arheologi, având în vedere absenţa unor descoperiri biblice comparabile şi legăturile evidente cu un străvechi templu şi palat evreiesc care a existat în trecut în apropiere, informează Reuters.

Canalele, adânci până la genunchi şi datând din urmă cu 2.800 de ani, se află în afara zidurilor Oraşului Vechi din Ierusalim. Ele sunt concentrate în două zone separate printr-o distanţă de 10 metri.

Testele criminalistice realizate asupra canalelor nu au descoperit urme de sânge, a precizat Autoritatea Israeliană pentru Antichităţi – excluzând un potenţial rol jucat în sacrificarea animalelor pentru banchete sau în cadrul unor sacrificii religioase.

De asemenea, canalele nu par să fi fost construite pentru a permite scurgerea într-o singură direcţie sau să ducă spre un bazin unic, sugerând că nu erau folosite pentru eliminarea apelor reziduale sau a precipitaţiilor, a precizat aceeaşi instituţie israeliană, al cărei partener de cercetări ştiinţifice este Universitatea din Tel Aviv.

„Ne-am uitat la această instalaţie şi ne-am dat seama că am descoperit ceva unic”, a declarat arheologul Yiftah Shalev într-un comunicat, în care a spus că descoperirea reprezintă „un mister”.

Este posibil ca aceste canale să fi fost folosite pentru a pregăti o marfă „asociată cu economia templului sau a palatului”, a declarat arheologul Yuval Gadot în acelaşi comunicat.

„Producţia de pânză, de exemplu, necesită plasarea îndelungată a inului în apă, pentru ca acesta să se înmoaie. O altă posibilitate ar fi ca în acele canale să fi fost depozitate curmale, care erau lăsate să se usuce la soare pentru a produce sirop de curmale”, a adăugat Yuval Gadot.

Descoperirea arheologică, realizată în Parcul Naţional „Oraşul lui David”, va fi deschisă pentru public începând de săptămâna viitoare.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii de la palatele si cluburile copiilor pierd statutul de cadru didactic, potrivit proiectului de lege a Învățământului: Aceștia vor putea rămâne în cadrul instituțiilor nou formate ca funcționari – cadru didactic

„Profesorii de la palatele și cluburile copiilor sunt forțați astfel să aleagă între două rele: să rămână ca simpli angajați, în care examenele date înainte pentru a se specializa în…
Vezi articolul

Oana Fotache Dubălaru, profesor coordonator pentru programa de Limba și literatura română: Propunem să începem studiul literaturii în clasa a IX-a printr-o punere în temă a fenomenului literar, prezentată ca o călătorie în timp / Profesorul poate alege anumiți autori, mai vechi, mai noi, care să trezească curiozitatea pentru apariția literaturii ca fenomen

Coordonatoarea grupului de profesori care a elaborat programa școlară de limba și literatura română pentru clasa a IX-a, Oana Fotache Dubălaru, decan la Facultatea de Litere, Universitatea din București, a…
Vezi articolul
Transport gratuit pentru elevi

Au început să revină la şcoală elevii care au absentat pentru că părinții se tem pentru siguranța lor, în urma transferului unui elev de clasa a III-a acuzat că ar fi agresiv, anunță Inspectoratul Școlar Dâmbovița

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Dâmboviţa anunţă, luni, că au început să revină la şcoala din localitatea Valea Voievozilor elevii care au absentat câteva zile pentru că părinții se tem pentru…
Vezi articolul