Rezidențiat „pe hârtie”. Percheziții în București și mai multe județe într-un dosar privind diplome false de medic specialist obținute în Republica Moldova – VIDEO

498 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei – G4Media.ro
Mai mulți medici din România sunt suspectați că au solicitat Ministerului Sănătății recunoașterea titlurilor de calificare medic specialist dobândite în Republica Moldova, deși studiile de rezidențiat, care presupuneau prezența fizică obligatorie, nu ar fi avut loc în realitate, în condițiile în care, pe perioada cursurilor de specializare, medicii rezidenți se aflau în România, unde erau salarizați cu normă întreagă, scrie G4Media.ro.

În acest dosar, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) și ofițeri din cadrul IGPR – Direcția de Investigații Criminale efectuează miercuri, 5 noiembrie, un număr de 14 percheziții domiciliare la sediul unei instituții publice și locuințele unor persoane fizice, în București și mai multe județe.

Activitățile operative sunt realizate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.

Citește mai mult pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cei 5 pași pentru completarea fișei de înscriere la liceu 2024, prezentați de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Iași: Nu completa o opțiune nedorită înaintea unei opțiuni dorite! Cu cât poziția în ierarhie e mai jos, cu atât numărul de opțiuni trebuie să fie mai mare

Pentru completarea fișei de admitere la liceu 2024, primul pas recomandat elevilor de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Iași este să analizeze opțiunile: „Realizează o listă a liceelor…
Vezi articolul

VIDEO „Am reușit să trecem prin furtuna fiscal-bugetară”, a spus Daniel David în primul său LIVE pe Facebook după 3 luni de absență. În comentarii, profesorii i-au scris că „furtuna a fost pe spinarea noastră”, iar peste un sfert dintre mesaje îi cer demisia 

Primul live pe Facebook al ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, după o pauză de câteva luni, a generat o avalanșă de reacții critice din partea profesorilor. Asta arată analiza…
Vezi articolul