Rezultate Titularizare 2021. Ministerul Educației publică astăzi notele primite de candidați la examen

[jp_post_view]
vârsta de pensionare, cancelarie profesori
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Rezultatele de la examenul de Titularizare 2021 se publică astăzi la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, astăzi, 27 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv mâine, 28 iulie, până la ora 12:00.

Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site în data de 3 august.

În total, 34.120 de candidați au fost înscriși la proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar (sesiunea 2021), care a avut loc pe 21 iulie.

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 4 – 5 august.

La nivel naţional sunt disponibile 4.814 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (3.500 în mediul urban şi 1.314 în mediul rural). Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări: educatori/profesori pentru învăţământ preşcolar în limba română (1103), învăţători/profesori pentru învăţământ primar în limba română (828) şi muzică instrumentală (310).

Sursă foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Citește și:
Subiectele și baremele de la Titularizare 2021 au fost publicate


8 comments
  1. Rezultatele profesorilor la examene se afiseaza nominal, iar rezultatele bravilor elevi sr afiseaza codificat.
    Deh, asta spunr mult despre dreptatea si respectul de care este in stare Ministerul Educatiei.

    1. Pai da, ca să poți urmări apoi mișmașurile. Cum cei cu note sub 5 iau posturi bune după ce dau acel „examen de suplinire” sau la nivelul școlilor.

  2. Sunt convinsa ca aveți dreptate, nu pun la îndoială felul în care ați fost pregătit și sunt convinsa ca în acele vremuri acest examen scotea în evidenta tocmai pregătirea d-voastră. O singura întrebare… Credeți că așa cum ați fost pregătit ați face fata nevoilor scolii de astăzi. Programa a rămas aproximativ aceeași dar ea nu face decât sa ne testeze capacitatea de memorare, cu practica însă…… Eu cum sa încurajez creativitatea elevilor, opinia personala s.a.m.d, dacă eu însumi nu sunt încurajată în acest sens. Moderni, moderni dar nu prea….. Adevărul este ca trebuie restructurat tot sistemul din temelii…. Sunt asa de multe de spus, cu argumente din activitatea noastră reala de zi cu zi la catedra.. Dar cine sa ne asculte?

  3. Examen foarte bine gandit. Subiecte formulate pe baza programei de clasele 11-12 pentru profesori care predau la claele 5-8. Cine a gandit acest examen, foarte inteligent l-a gandit!

    1. Un dezastru, cel puțin la învățători, s-au întrecut în a complica totul, subiecte 6 la număr din 6 materii distincte, subiecte formulate în asa fel încât fiecare sa înțeleagă ce vrea, Bravo, uite asa veți avea numai somități care vor preda la clasa alături de câțiva pensionari școliți în vremurile”bune”….. Și, cică s-ar dori sa se facă meseria de dascăl cât mai atractiva…… Oare? Ma gândesc…. Pe evaluatori cine-i evaluează?

    2. Cand te duci la titularizare, nu sta un fel de Mengele si formeaza 2 randuri: tu pentru liceu, tu pentru gimnaziu. Se presupune ca tu esti pregatit pentru orice clasa. Titularizarea este un concurs din PREUNIVERSITAR, asadar trebuie sa stii materia de la 0-12. Mie, spre exemplu, fiind profesor si la clase mici, mi-a picat cand am dat ceva ce se preda la pregatitoare, dar si ceva de clasa a12-a. S-a picat pentru ca generatiile de acum sunt deja generatiile din statisticile anilor trecuti in care abia luau Bacul sau care faceau Spiru. De mult timp nu se mai invata. Vreau sa stiu si eu ce student mai merge azi la cursuri cum eram noi OBLIGATI sa mergem de la 8-20 cu pauza de pranz si sambata si duminica. Nu te ierta nimeni. Nu aveai prezenta suta la suta, nu intrai in sesiune, simplu. Fara scuze, fara milogeli, fara spagi. Prost sa fi fost de sa bubui, petrecand atatea ore o zi la cursuri si tot prindeai poate si doar din zbor mai mult decat invata intentionat astia din ziua de azi. Daramite daca mai erai si atent…pe vremea aia scriai la curs, nu invatai din cursuri tiparite sau online… Cat de mult a scazut invatamantul in ultimii 20 de ani si ce mica mai e valoarea invataturii pentru copiii din ziua de azi…

      1. Adevărat chestia cu actualii profesori ce nu iau nici 5 școliți de profii cu Spiru.

      2. Iar în speța cu subiecte de gimnaziu și liceu la fel de adevărat. Sa nu uitam ca profesori de gimnaziu timp de 20 de ani întra în completare și restrângere și iau ore de liceu. Cu aceștia ce facem?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apel către școlile din Mureș să îi ajute pe părinții elevilor romi să completeze actele pentru a obține online adeverința de apartenență la etnia romă, necesară pentru admiterea la liceu pe locurile dedicate – notă ISJ Mureș

Școlile din județul Mureș sunt sfătuite să ajute elevii care au nevoie să obțină adeverința de apartenență la etnia romă pentru a primi un loc dedicat alocat de Ministerul Educației…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David, despre directorii de școli care țin posturile blocate și nu le scot la concursul de Titularizare: Toate aceste lucruri sunt în analiză. În luna mai vom veni cu diagnosticul și cu o nouă propunere pentru aceste probleme

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la prezentarea raportului săptămânal, că problema directorilor de școli care țin posturile blocate este în analiză. „Încerc să înțeleg bine toate mecanismele…
Vezi articolul

BREAKING Subiectele și baremele de la Definitivat 2023 pentru profesorii de gimnaziu și liceu. Lectura unei opere sau relația dintre text și curentul cultural, cerințe la metodică pentru profesorii de Limba română

Subiectele și baremele de la Definitivat 2023 pentru profesorii de gimnaziu și liceu au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00. Proba scrisă a examenului a avut loc între orele…
Vezi articolul
Profilul vocațional - artistic

Elevii de la clasele cu profil artistic, sportiv sau pedagogic vor fi transferați la alte profiluri sau specializări dacă nu obțin cel puțin media șase la disciplinele de specialitate stabilite prin regulamentele de organizare a școlilor – proiect

Elevii înscriși la clase cu profil artistic, sportiv sau pedagogic, care nu obțin minimum media șase la disciplinele stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare a școlilor (ROFUIP) vor fi…
Vezi articolul

Cercetătorul Sergiu Pașca de la Universitatea Stanford – pe prima pagină în ultima ediție a revistei Nature, cu o strategie ce ar putea servi ca tratament pentru sindromul Timothy, caracterizat prin afecțiuni ale inimii, autism și epilepsie

O cercetare realizată de omul de știință Sergiu Pașca și echipa sa de la Departamentul de Psihiatrie și Științe Comportamentale – Universitatea Stanford din SUA este prezentată pe prima pagină…
Vezi articolul