Rezultate Titularizare 2022: Aproape 150 de candidați au obținut nota 10 și peste 4.570 au luat mai puțin de 5

22.815 vizualizări
Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com
146 de candidați la concursul de Titularizare 2022 au luat nota 10 la proba scrisă, potrivit Ministrului Educației. Pe de altă parte, „este trist ca 4.573 candidați au luat mai puțin de nota 5.00”, conform sursei citate.

„Județele CJ, BN, BC, B, NT, AR, PH și DB au avut cele mai bune rezultate din perspectiva notelor mai mari de 7.00 (peste 50%). Județele CL, GR, TL, și MH au avut cele mai slabe rezultate din perspectiva notelor mai mari de 7.00 (sub 40%)”, potrivit anunțului.

Anul acesta sunt peste 1.500 de posturi titularizabile. „Dacă proiectul noii legi va fi adoptat, anul viitor estimam ca vor fi peste 10.000 posturi “titularizabile”, conform ministrului Cîmpeanu.

  • „Rata notelor (inițiale) peste 7 (șapte) obținute la nivel național de candidați este 48,68% (în creștere cu peste 4%, față de rezultatele consemnate anul trecut: 44,47%).
  • Rata notelor (inițiale) între 5 și 7 este de 32,91% la nivel național (în scădere, comparativ cu anul trecut – 35,49%). 4.573 candidați au luat note între 5.00-6.99 in aceasta sesiune.
  • Rata notelor (inițiale) sub 5 este de 20,04% la nivel național (în scădere, comparativ cu anul trecut – 23,06%).”

Din promoția curentă, 45,83% dintre candidați au obținut note inițiale peste 7 (șapte), procent superior cu peste 5% celui de anul trecut (40,63%).

„La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 27.148 de candidaţi candidați (dintr-un total de 31.531 de candidaţi cu drept de participare).”

În centrele de evaluare au fost notate 24.843 de lucrări (dintre cele 24.862 de lucrări trimise), întrucât: 2.223 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 47 de candidați au fost eliminați (15 candidați pentru fraudă și 32 de candidați din alte motive), iar lucrările a 35 de candidați au fost anulate (16 lucrări în centrele de examen, respectiv 19 lucrări în centrele de evaluare) din motive legate de nerespectarea metodologiei. Candidaţii eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizaţi/nu vor putea ocupa posturi didactice/catedre în anul școlar 2022 – 2023.”

Contestațiile se pot depune la sediile inspectoratelor școlare județene sau prin mijloace electronice în data de 19 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 20 iulie, până la ora 12:00.

Rezultatele finale se afişează pe 27 iulie.

Pentru a obţine statutul de titular, un candidat trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la inspecţia specială la clasă/proba practică şi să fie repartizat pe un post didactic vacant publicat pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Nota la proba scrisă are o pondere de 75% din media de repartizare, iar nota la inspecţia specială la clasă sau la proba practică are o pondere de 25% din media de repartizare.

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. De unde atata tristete? Tristetea traktoristului arata doar ca el este un incompetent.

    Acest concurs are aparent un prag de trecere (standard de trecere), nota 7. Nota insa nu este calculata in vreun fel ca sa fie un prag de trecere, este scoasa din burta. La fel de bine putea fi 6, 8 sau 9 sau 0.22. S-a ales insa cifra magica 7, pentru ca 7 este mai magic decat 6, 8, 9 sau 5 (7 pitici, 7 culori in curcubeu, 7 continente, 7 minuni ale lumii etc.)

    Notele la concurs nu fac decat sa ierahizeze participantii. Nu arata nici ca vei fi un profesor bun nici ca vei fi unul prost. Arata doar ca vei ocupa un loc de munca sau nu. Restul sunt speculatii.

    Comparatiile intre judete, comparatii, intre ani etc. nu arata decat o ignoranta. Testele date nu sunt echivalente ca sa poti face comparatii. Se compara mere cu pere si se obtin prune.

    1. Si cu toate astea, acei profesori cu note luate sub 5, tot sunt la catedra si predau si iau mii de lei lunar, unii au si toate gradele didactice, au salarii de peste 3mii de lei. Iar cu elevii fac caterinca la ore, nu ii invata absolut nimic! In final de August sunt bagati si astia cu note sub 5 prin concursuri fantoma organizate de ISJ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop: Istoria comunismului nu e o disciplină, ci un conținut pentru istoria contemporană / Puterea noastră de a schimba e extraordinară. Schimbăm, nu așteptăm urmările, nu așteptăm feedback-ul, galopăm și confundăm conținuturile cu disciplinele

Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, a declarat joi, în cadrul dezbaterii „Mai este nevoie de istorie în școli?”, referitoare la reducerea orelor de istorie în noile proiecte ale planurilor cadru,…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David, despre concursul de angajare a profesorilor, Titularizarea: Avem o procedură, o metodologie și o practică veche. Sigur că merită să fie analizate / Secretarul de stat Sorin Ion: Nu excludem ca în viitor lucrurile să se schimbe

Modalitatea de angajare a profesorilor în școli, concursul național de Titularizare, va fi analizată, spune ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în prima conferință de presă după numirea din decembrie…
Vezi articolul
Concursul de directori la București

Profesorii primesc vaccinare gratuită și un set de analize medicale, plus două salarii minime brute, 4.460 de lei în acest an, pentru cursuri de formare și materiale didactice – Lege aprobată de Senat, trimisă la promulgare

Profesorii primesc anual două salarii minime brute, echivalentul sumei de 4.460 de lei în anul 2020, bani destinați cursurilor de formare și materialelor didactice, asta revede legea de aprobare a…
Vezi articolul

Mesaj către Guvern, de la sindicatele din Educație: Nu suntem asistați social, avem nevoie de salarii decente, nu facem jocuri politice! Dacă Guvernul nu vine cu propuneri care să fie acceptate, angajații sunt hotărâți să iasă masiv în stradă

Sindicatele din Educație transmit Guvernului României că „nu suntem asistați social”, „avem nevoie de salarii decente”, „nu am decis să facem grevă peste noapte” și „nu facem jocuri politice”, potrivit…
Vezi articolul

DOCUMENT Ghid Practic pentru Profesori – Combaterea Discriminării în Clasă, lansat de CNCD / Cum descoperim cazurile de bullying? Exemple de traume care trebuie să atragă atenția cadrelor didactice și sfaturi pentru implicarea părinților

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Institutul pentru Politici Publice au publicat un ghid practic pentru profesorii din școlile primare și gimnaziale și directorii școlilor, util în identificarea situațiilor de…
Vezi articolul