Rezultatele elevilor la testele școlare sunt mai slabe cu cât țara este mai coruptă, potrivit Monitorului Fiscal 2019

1.113 vizualizări
SURSA: imf.org
Corupția deformează felul în care guvernele folosesc banii publici, potrivit celui mai recent raport al FMI, Monitorul Fiscal 2019. Specialiștii Fondului Monetar Internațional au comparat rezultatele legate de răspândirea corupției în statele analizate, cu cele ale testelor internaționale. Concluzia a fost că elevii din țările corupte au rezultate mai slabe, iar cu cât țara este mai coruptă, cu atât aceste rezultate ale elevilor sunt mai proaste.

Nici o țară nu este imună la corupție, potrivit analizei făcute de Fondul Monetar Internațional. Abuzul de funcții publice pentru câștiguri private înrăutățește însă încrederea oamenilor în guvern și instituții. Pe lângă asta. face ca politicile publice să fie mai puțin eficiente și corecte și să ducă masiv banii contribuabililor în afara școlilor, drumurilor și spitalelor, adică în cu totul altă parte față de nevoile reale ale societății, ale comunităților.

Puteți descărca Raportul FMI aici.

În timp ce banii pierduți înseamnă sume foarte mari, cresc și costurile lucrărilor în general în țările corupte. Adică țara respectivă devine mult mai riscantă, iar efectul de domino o face din ce în ce mai scumpă, totul devine din ce în ce mai costisitor, corupția erodează capacitatea guvernului de a contribui la creșterea economiei într-un mod care oamenii să rămână cu ceva bun și să se simtă și pentru ei aceste eforturi.

După ce s-au uitat atent la peste 180 de țări, experții FMI au descoperit că în general țările corupte colectează mai puține taxe, deoarece oamenii plătesc mită pentru a le evita, inclusiv prin lacune fiscale concepute fie în schimbul mitei, fie pentru a provoca mita, potrivit experților. De asemenea, atunci când contribuabilii consideră că guvernele lor sunt corupte, este mult mai probabil ca ei să evite plata impozitelor.

Per ansamblu, guvernele cel mai puțin corupte colectează mai mult cu 4% din PIB în veniturile fiscale decât țările la același nivel de dezvoltare economică, dar cu un nivel de corupție mai ridicat.

Țările mai puțin corupte alocă o pondere mai mare din resursele bugetare către cheltuielile sociale, de exemplu În rândul țărilor cu venituri reduse, de pildă, se observă că bugetul alocat învățământului și sănătății este cu o treime mai mic în țările puternic corupte. În plus, țările mai corupte plătesc în plus pentru clădiri și spitale, iar scorurile elevilor la testele internaționale sunt mai mici, cu cât ara este mai coruptă, potrivit raportului FMI.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Grilele de salarii majorate pentru director, director adjunct, contabil-șef și secretar-șef, în funcție de gradul didactic, gradul școlilor și de categoria acestora, publicate de Ministerul Educației – proiect

Un proiect de hotărâre de guvern cu grilele detaliate pentru salariile directorilor și ale personalului didactic auxiliar de conducere a fost pus în transparență decizională de Ministerul Educației. Grilele sunt…
Vezi articolul

Economedia – Sondaj UiPath: Deschiderea către automatizare este uriașă, 90% dintre români cred că va îmbunătăți serviciile publice. Răzvan Atim: Adopția automatizării este foarte greoaie în aparatul de stat. O pun pe tema unei încetineli în a educa

Opt din 10 români s-au deplasat la ghișeul instituțiilor publice și doar o cincime au optat pentru plata electronică a taxelor, în timpul pandemiei, arată un sondaj UiPath obținut în…
Vezi articolul

INTERVIU Ministrul Educației, Ligia Deca: În viitor, titularizarea vine după licențierea în profesie și după noul masterat cu 80% practică, pe care îl introducem prin noua lege a Educației

Noile legi ale Educației aduc schimbări în cariera didactică. Ministrul Educației a explicat în contextele examenelor din ultima perioadă, de Bacalaureat și Titularizare, într-un interviu acordat Karinei Dorobanțu, elevă în…
Vezi articolul