Rezultatele inițiale de la BAC 2024 vor fi afișate luni, până la ora 12. Contestațiile pot fi depuse până la ora 18 – model de cerere

62.413 vizualizări
Foto: Agerpres – Liviu Sova
Rezultatele inițiale de la examenul național de Bacalaureat 2024 vor fi afișate luni, 8 iulie, până la ora 12, potrivit calendarului oficial. Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Inspectoratul Școlar Județean Dolj a publicat modelul de cerere pentru contestație.

Model de cerere pentru contestație BAC 2024:

Iată ce prevede ordinul nr. 6156/2023:

Articolul 12 – „(1) În procesul de evaluare inițială a lucrărilor scrise și de rezolvare a contestațiilor, după validarea finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este mai mică sau egală cu un punct, este calculată nota finală ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul de bacalaureat.

(2) În cazul în care diferența dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, se procedează astfel:

– se nominalizează alți doi profesori evaluatori pentru recorectarea lucrării;

– după finalizarea recorectării lucrării, notele acordate de fiecare din cei patru evaluatori se trec pe lucrare și se înregistrează conform prevederilor procedurii menționate la art. 10 alin. (1);

– se calculează nota finală din cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note – valori extreme, ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a celor două note – valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală care se înregistrează conform prevederilor procedurii menționate la art. 10 alin. (1).

(3) În cadrul etapei de soluționare a contestațiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, nota finală se calculează cu respectarea prevederilor alin. (1) și (2). În situația în care se constată o diferență de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, lucrarea este reevaluată de către alți doi profesori evaluatori. Nota finală, ca urmare a reevaluării în etapa de soluționare a contestației, este calculată cu respectarea prevederilor alin. (1) și (2).

(4) Nota definitivă, acordată în conformitate cu procedura menționată la alin. (1)-(3), nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă.

Articolul 13 – (1) Candidații care depun contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica nota inițială prin creștere sau descreștere, după caz.”

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții:

  1. susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  2. susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  3. obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).

În 2023, peste 54.600 de constatații au fost depuse la examenul național de Bacalaureat, potrivit datelor Ministerului Educației. A fost al treilea an cu cel mai mare număr de contestații din ultimii 10 ani.

„Au fost depuse 54.632 de contestații (55.980 de contestații în sesiunea similară a anului 2021, respectiv 49.115 contestații în anul 2022)dintre care 26.184 de contestații la proba E)a) (limba română -n.red), 488 de contestații la proba E)b) (limba maternă – n.red), 13.385 de contestații la proba E)c) (proba obligatorie a profilului – n.red) și 14.575 de contestații la proba E)d (proba la alegere a profilului și specializării – n.red).

După evaluarea lucrărilor contestate, au fost modificate notele pentru 51.646 de lucrări”, conform Ministerului Educației.

În 2022 au fost făcute 49.091 de contestații la examenul de Bacalaureat, cu 6889 mai puține decât în 2021, potrivit Biroului de presă al Ministerului Educației.

Calendarul examenului național de Bacalaureat 2024, Sesiunea iunie – iulie 2024:

3 – 7 iunie 2024: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen

7 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

  • 17 – 19 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 19 – 20 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 19 – 21 iunie 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 25 – 27 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 1 iulie 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 2 iulie 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 4 iulie 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 5 iulie 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

8 iulie 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00

9 – 11 iulie 2024: Rezolvarea contestațiilor

12 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale


1 comment
  1. Da

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Discuții aprinse pe legile educației pe tema supraaglomerării claselor / Ligia Deca spre o deputată: Vă rog să nu mă întrerupeți, că eu nu v-am întrerupt / Președinta comisiei de învățământ, Natalia Intotero: Nu trebuie să strigăm unii la ceilalți. Am s-o rog și pe doamna ministru să respecte instituția Parlamentului și pe colegii prezenți

Un amendament privind numărul maxim de elevi dintr-o clasă a stârnit discuții aprinse în comisia de învățământ din camera Deputaților, vineri, între deputata Ana-Lorena Predescu (PSD) și ministra Educației Ligia…
Vezi articolul

Răspândirea tulpinii indiene în școlile din Marea Britanie, păstrată sub tăcere de Guvernul Johnson pentru a putea elimina obligativitatea măștilor pentru elevii de gimnaziu, la jumătatea lunii mai – susține Observer

Guvernul Johnson ar fi blocat publicarea datelor referitoare la răspândirea tulpinii indiene în școli, pentru a putea elimina obligativitatea măștilor pentru elevii de gimnaziu, la jumătatea lunii mai, susține publicația…
Vezi articolul

Specialiștii MedLife atrag atenția: Ar trebui reevaluată decizia privind menținerea școlilor deschise până când gradul de ocupare a paturilor în spitale depășește 75% / „Se impune aplicarea de urgenţă a unor măsuri care să ţină cont de particularităţile noii tulpini, precum rata mare de transmitere şi incidenţa crescută în rândul copiilor şi adolescenţilor”

Noul studiu al rețelei de clinici MedLife arată că a identificat alte 274 de suspiciuni de Omicron dintr-un nou lot de 349 de probe analizate prin metoda pre-screening PCR. Potrivit…
Vezi articolul