Rezultatele la Bacalaureat 2025, un progres istoric pentru elevii maghiari din România. Kallós Zoltán, secretar de stat: Nu e vorba de subiecte simplificate, ci adaptate programei pe care au studiat-o efectiv elevii

1.445 de vizualizări
In județul Harghita, procentul absolvenților care au promovat examenul a crescut cu 8,4%Foto: Dosar de presă, Ministerul Educației
Rezultatele la Bacalaureat 2025 reprezintă un progres istoric pentru elevii maghiari din România: pentru prima dată s-a reușit reducerea semnificativă a diferenței față de media națională a ratei de promovare, potrivit unui comunicat al Uniunii Democrate Maghiare din România, UDMR. Kallós Zoltán, secretar de stat pentru învățământul minorităților, a subliniat că „nu e vorba de subiecte simplificate sau reduse ca nivel, ci de subiecte adaptate programei pe care au studiat-o efectiv elevii”.

Promoția de anul acesta este prima generație care a învățat integral limba română pe baza acestei programe speciale și care a susținut bacalaureatul în consecință. „A fost un proces lung și dificil, dar obiectivul principal rămâne acela ca elevii maghiari să învețe să comunice în limba română și ca rezultatele la examene să reflecte cunoștințele reale”, a adăugat Kallós Zoltán. 

Datele sunt clare: de exemplu, în județul Harghita, procentul absolvenților care au promovat examenul a crescut cu 8,4%. La nivel național, 81,9% dintre elevii de clasa a XII-a, promoția curentă, au promovat bacalaureatul, se precizează în comunicat.

Redăm comunicatul integral al Uniunii Democrate Maghiare din România, UDMR

„Rezultatele la bacalaureat din acest an reprezintă un progres istoric pentru elevii maghiari din România: pentru prima dată s-a reușit reducerea semnificativă a diferenței față de media națională.

Dacă în 2024 rata de promovare a elevilor maghiari era cu 12,2% sub media națională, în 2025 diferența a scăzut la doar 5,2%. Această îmbunătățire de aproape 7 puncte procentuale nu este doar un simplu rezultat statistic, ci rodul unui efort susținut în politici educaționale adresate minorității maghiare.

Cel mai mare progres la acest bacalaureat s-a înregistrat la disciplina Limba și literatura română, unde rata de promovare în rândul elevilor din clasele cu predare în limba maghiară a crescut cu 8%. Această creștere este în principal rezultatul introducerii, la inițiativa UDMR, a unor subiecte adaptate pentru elevii maghiari – concepute pe baza programei și a abordării pedagogice pe care aceștia o urmează de ani de zile.

Datele sunt clare: de exemplu, în județul Harghita, procentul absolvenților care au promovat examenul a crescut cu 8,4%. La nivel național, 81,9% dintre elevii de clasa a XII-a, promoția curentă, au promovat bacalaureatul.

„Cu 13 ani în urmă, UDMR a reușit să obțină introducerea unei programe speciale, axate pe comunicare și competențe, pentru predarea limbii române elevilor maghiari. Acum vedem rezultatele”, a declarat Kallós Zoltán, secretar de stat pentru învățământul minorităților. El a subliniat: „Nu e vorba de subiecte simplificate sau reduse ca nivel, ci de subiecte adaptate programei pe care au studiat-o efectiv elevii. Am muncit mult pentru ca subiectele să fie realizate de profesori care cunosc această programă și care știu exact ce s-a predat.”

Promoția de anul acesta este prima generație care a învățat integral limba română pe baza acestei programe speciale și care a susținut bacalaureatul în consecință. „A fost un proces lung și dificil, dar obiectivul principal rămâne acela ca elevii maghiari să învețe să comunice în limba română și ca rezultatele la examene să reflecte cunoștințele reale”, a adăugat Kallós Zoltán. Programul urmărește ca elevii maghiari să dobândească româna ca instrument real de comunicare, necesar pentru integrare și reușită în viața de zi cu zi.

„La această schimbare pozitivă au contribuit și măsurile suplimentare: programele gratuite de pregătire pentru bacalaureat organizate de UDMR, precum și culegerile de teste gratuite, realizate special pentru elevii maghiari”, a declarat Mihályfalvi Katalin, vicepreședinte executiv responsabil cu educația în cadrul UDMR.

Acest progres demonstrează că prin politici educaționale consecvente și adaptate nevoilor comunității se pot crea condiții reale de egalitate de șanse.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Modificare majoră la examene: elevii vor putea să vadă lucrările înainte de a contesta notele la Evaluarea Națională 2025 și Bacalaureat 2025, propune Ministerul Educației după valul de cereri depuse de părinți în acest an

Elevii vor putea să-și vadă lucrările înainte de a contesta notele la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2025, transmite Ministerul Educației, care a lansat proiectele de calendar pentru examenele elevilor din…
Vezi articolul

DOCUMENT Diplomele de BAC 2023 pot fi eliberate mai repede în acest an, chiar înainte de afișarea rezultatelor finale, dar doar pentru elevii care nu depun contestații / Peste 49.000 de contestații au fost depuse anul trecut

Diplomele de Bacalaureat 2023 vor fi eliberate de școli înainte de afișarea rezultatelor finale, pentru absolvenții de liceu care nu depun contestații, potrivit unei informări trimite de Ministerul Educației către…
Vezi articolul

Simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat au loc de marți pentru toți elevii din județul Iași. Participă peste 14.000 de elevi din 220 de școli și licee. Rezultatele vor veni la începutul lunii februarie, anunță inspectoratul

În perioada 25-27 ianuarie, Inspectoratul Școlar Județean Iași organizează Simularea Evaluării Naționale și Simularea probelor scrise ale Examenului Național de Bacalaureat 2022, potrivit unui comunicat al instituției. Este vorba despre…
Vezi articolul