Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, în dialog cu tinerii din Timișoara: Am o problemă cu liderii care nu reușesc să convingă oamenii. Vreau să lucrez cu cei care își doresc mai multă Europă. Cu cei care construiesc, nu cu cei care distrug

90 de vizualizări
Foto: Roberta METSOLA, EP President Official visit to Timisoara (Romania) – Timișoara Award for European Values ceremony / Dominic Fritz Facebook
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, prezentă într-o vizită la Timișoara, joi, a stat de vorbă cu aproape 800 sute de elevi și studenți despre „valorile europene, implicarea civică, leadership și importanța participării la vot”, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Timișoara. „Nu am nimic cu cei care spun că nu mai cred în politicieni. Am, însă, o problemă cu liderii care nu reușesc să îi convingă. Vreau să lucrez cu cei care își doresc mai multă Europă. Cu cei care construiesc, nu cu cei care distrug”, a spus președinta Parlamentului European.

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, s-a aflat joi la Timișoara unde a răspuns întrebărilor tinerilor despre valorile europene, implicarea civică, leadership dar și despre încrederea în lideri și importanța participării la vot: „Nu am nimic cu cei care spun că nu mai cred în politicieni. Am, însă, o problemă cu liderii care nu reușesc să îi convingă. Vreau să lucrez cu cei care își doresc mai multă Europă. Cu cei care construiesc, nu cu cei care distrug”, a spus Metsola.

Pe parcursul dialogului, președinta Parlamentului European a subliniat rolul esențial al României în Uniunea Europeană și forța simbolică a steagului european arborat pe străzile din București și Timișoara: „România este în inima Europei, iar prezența drapelului UE aici înseamnă mult, nu doar pentru voi, ci pentru întreaga Europă.”

Întrebată de o elevă cum putem încuraja dialogul într-o lume în care exprimarea unei opinii stârnește adesea reacții ostile, Roberta Metsola a oferit un răspuns ferm: „Nu renunța niciodată. Vei simți uneori că ești singur, dar tocmai de aceea trebuie să lupți pentru ceea ce crezi. Sunt mulți în lume care nu au privilegiul de a-și alege liderii. Noi îl avem. Să-l folosim”, a mai spus Metsola.

„A fost o sală plină de tineri, curioși, respectuoși și extrem de implicați. M-au impresionat numărul mare de întrebări și felul în care au fost adresate: cu încredere, cu maturitate, într-o engleză impecabilă. Sunt foarte optimist privind tânăra generație din Timișoara și viitorul nostru european. Îi mulțumesc domanei președintă Roberta Metsola pentru deschiderea și sinceritatea cu care a răspuns fiecărei întrebări. A fost mai mult decât un dialog, a fost o întâlnire între generații care cred în Europa”, a spus primarul Dominic Fritz.

Printre temele abordate s-au numărat și rolul Parlamentului European în educație, introducerea în licee a noțiunilor legate de UE și procesul decizional european, posibila coborâre a vârstei de vot la 16 ani și extinderea mobilității pentru tineri în Europa.

Comunicatul de presă integral al primăriei Timișoara


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Atenționare de la Ministerul Educaţiei, după ce mai mulți elevi au ajuns la spital în urma provocării „Superman” de pe TikTok: Toate platformele sociale trebuie să respecte regulile de protecţie a minorilor în spaţiul online

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au atenţionat, joi, asupra faptului că toate reţelele sociale trebuie să respecte regulile de protecţie a minorilor în spaţiul online, iar orice conţinut ce poate avea drept…
Vezi articolul

Grade didactice, an școlar 2025-2026. Inspecțiile curente și speciale au fost planificate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Lista cu profesorii, inspectorii și perioada propusă pentru inspecție – document

Planificarea inspecțiilor curente și speciale pentru gradele didactice, an școlar 2025-2026, a fost publicată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB). Este vorba despre 2.552 de cadre didactice. Descarcă mai…
Vezi articolul

Premierul Ciolacu: România trebuie să facă din educația financiară o disciplină bine structurată, atractivă și accesibilă tuturor elevilor, de la cele mai fragede vârste. Trebuie să investim și în formarea profesorilor, să dezvoltăm materiale didactice moderne și să colaborăm cu sectorul privat pentru a aduce în școli resurse practice și relevante

Educația financiară să fie „o disciplină bine structurată, atractivă și accesibilă”, a declarat premierul Marcel Ciolacu la Forumul Educației Financiare organizat la Banca Națională a României pe 11 aprilie, de…
Vezi articolul