România – în top la politici de prevenire a părăsirii timpurii a școlii, dar în coada țărilor europene când vine vorba de măsuri efective de intervenție la acest indicator-cheie al educației – raport

România are printre cele mai puține politici de sprijin aplicat pentru elevi, menit să combată părăsirea timpurie a școlii și este una dintre foarte puținele sisteme de educație europene care nu au echipe de sprijin multidisciplinar care să funcționeze în acest scop. Totodată, programele de formare inițială și continuă a profesorilor nu ating mai deloc teme legate de abandonul școlar, așa cum se întâmplă în majoritatea țărilor europene, potrivit datelor agregate de platforma Eurydice într-un raport publicat spre finalul anului 2023.

Raportul arată că, deși România stă bine la politici-cadru privind prevenirea abandonului școlar, măsurile propriu-zise sunt ca și inexistente, prin comparație cu celelalte țări europene.

• Potrivit celor mai recente date publicate de Comisia Europeană, România avea, în 2022, o rată de părăsire timpurie a școlii (pentru tineri de vârste 18-24 de ani) de 15,6%, în scădere cu doar două puncte procentuale în ultimul deceniu. Rata este mult mai mare decât cea medie înregistrată la nivel UE – 9,6%, ținta pentru 2030 fiind ca acest indicator-cheie pentru educație să scadă sub 9%. 

Potrivit ultimului raport european privind indicatorii structurali referitori la părăsirea timpurie a școlii, cu date aferente anului 2022-2023, România înregistra doar 5 politici de sprijin aplicat pentru elevii aflați în situație de risc, în ciclurile primar, gimnazial și liceal, dintr-un total de 12 luate în considerare. Cu excepția Olandei și Islandei, unde nu există deloc astfel de politici, în doar 4 țări există mai puține măsuri aplicate – Bosnia-Herțegovina, Liechtenstein, Serbia și Turcia. Majoritatea covârșitoare a țărilor europene au mai multe măsuri de acest fel.

Politici de sprijin declarate de România:

• La capitolul Sprijin individualizat: România marchează 1 din 4 măsuri – sprijin suplimentar pentru învățare (nu raportează: disponibilitatea personalului de sprijin educațional, flexibilitate în privința materiilor, scheme de mentorat)
• La capitolul Sprijin pentru stare de bine: România nu marchează nicio măsură (cele două posibile: servicii de sprijin psiho-social, evaluări psiho-sociale)
• La capitolul Sprijin financiar: România marchează toate cele trei opțiuni –  sprijin pentru manuale și alte resurse de învățare, sprijin pentru transport, sprijin pentru ucenicie)
• La capitolul Sprijinul și implicarea părinților: România marchează doar implicarea în deciziile școlare, dar nu și implicare/sprijin pentru activități educaționale sau sociale 

În același timp, România se numără printre foarte puținele sisteme educaționale care nu apelează la servicii pentru echipe de sprijin multidisciplinar în școală sau în comunitățile din jurul școlilor. Cele mai multe țări europene raportează, în schimb, cel puțin jumătate dintre cele opt tipuri de servicii sau activități profesionale cu implicare în echipe multidisciplinare:

• consilieri și psihologi; profesori specializați în educație incluzivă/CES, profesori specializați în abordarea problemelor de învățare, profesori specializați în abordarea problemelor de limbă, specialiști în orientarea în carieră, lucrători sociali, profesioniști din domeniul medical, servicii comunitare.

Iar în privința formării competențelor profesorilor pentru prevenirea părăsirii timpurii a școlii, prin programe-cadru la nivelul formării inițiale și al programelor de dezvoltare continuă, România este printre puținele țări care nu are niciun fel de cadru pentru formarea inițială a profesorilor și are acțiuni foarte limitate în domeniul dezvoltării profesionale continue.

Majoritatea țărilor europene oferă programe susținute de pregătire a profesorilor fie în formarea inițială, fie în programele de dezvoltare profesională, fie în ambele. 

Or, România figurează doar cu programe de dezvoltare profesională în domeniul predării pentru medii diverse de elevi și pentru promovarea abordărilor incluzive. Nu figurează cu programe de pregătire inițială pentru celelalte capitole și nici cu programe de dezvoltare profesională continuă la acest capitol sau la celelalte:

• predare în medii multiculturale, promovarea unui climat școlar pozitiv, conștientizarea dezvoltării emoționale și sociale a elevilor, colaborarea cu părinți/familii din diverse medii, diagnosticarea factorilor de risc pentru părăsirea timpurie a școlii, programe prin care profesorii să-și administreze propria stare de bine, dezvoltarea de intervenții pentru prevenirea părăsirii timpurii a școlii.

Stăm bine la evaluări și avertizări

România figurează printre cele câteva țări europene, majoritatea din Estul continentului, care declară existența unor sisteme de avertizare timpurie pentru prevenirea părăsirii timpurii a școlii, sisteme bazate pe informații detaliate referitoare la elevi, din școala primară până în liceu.

• În cazul României, este descris Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație – MATE, despre care sinteza Eurydice notează că, „din 2022, cu sprijinul granturilor PNRR, peste 2.000 de unități de învățământ secundar din România aplică metodologia MATE, cu un număr de beneficiari estimat la 300.000 de elevi de școală primară, gimnaziu și liceu”.

România se numără și printre țările europene care declară că măsurile de prevenire ale bullying-ului și violenței în școli fac parte din criteriile de evaluare atât internă, cât și externă a școlilor. 

Citește și:

România, lanterna roșie a Uniunii Europene în Educație, conform Monitorului Educației și Formării 2023, al Comisiei Europene – raport de țară și comparativ

Ministerul strategiilor degeaba. Niciuna dintre cele patru strategii pe Educație din perioada 2015-2020, evaluate la 4,4 milioane de euro, nu și-a atins indicatorii propuși, iar „Ministerul Educației nu deține date despre sumele cheltuite pentru implementarea acestora” – raport al Guvernului