România participă la Târgul de carte de la Leipzig sub motto-ul „Books for Friends” / Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, printre autorii invitați

[jp_post_view]
Foto: Ilona Andrei / G4Media
România va participa cu un stand naţional la Târgul de Carte de la Leipzig, programat în perioada 27-30 aprilie, în cadrul căruia va prezenta peste 150 de noi volume de beletristică, literatură pentru copii şi non-ficţiune, sub genericul „Books for Friends”, după cum scrie G4Media.ro.

Potrivit unui comunicat de presă, Ministerul Culturii va organiza la standul României 18 evenimente dedicate autorilor români traduşi în limba germană, dar şi unor teme de actualitate culturală şi politică, printre autorii invitaţi numărându-se Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Lavinia Branişte, Ioana Nicolaie, Oleg Serebrian şi Adrian Şchiop.

„După o pauză de trei ediţii, cauzată de pandemie, Târgul de Carte de la Leipzig, cea mai importantă platformă de promovare a literaturii din estul Europei îşi redeschide porţile către marele public. Prezenţa României, organizată de Ministerul Culturii, sub motto-ul «Books for Friends», va consta, anul acesta, într-un stand de 50 mp, cu un design propriu şi o selecţie de peste 150 de titluri noi, precum şi un program cuprinzând 18 evenimente care vor implica 22 de participanţi din România şi Germania.

La standul României, în centrul atenţiei vor fi autorii români recent traduşi în spaţiul de limbă germană, precum şi discuţii şi dezbateri care vor aborda teme culturale şi politice la zi. Ca de fiecare dată, nu vor lipsi invitaţi din Republica Moldova – editori, autori, jurnalişti, ale căror cărţi s-au remarcat în ultima vreme în lumea literară de la noi”, se arată în comunicatul remis luni Agerpres.

Citește mai mult pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ciprian Mihali, conferențiar universitar la UBB Cluj, despre plagiatul ministrului Cîmpeanu, în debutul anului universitar: Trebuie să mergem de luni în fața studenților noștri, umili și rușinați de ministrul nostru, și să le spunem să fie integri, să fie cinstiți, să nu copieze

„Tot mai jos, tot mai rușinos: Imaginea universității românești este din nou terfelită. Iar noi, ceilalți, trebuie să mergem de luni în fața studenților noștri, umili și rușinați de ministrul…
Vezi articolul

Scriitoarea Ioana Pârvulescu: Literatura îi modelează pe copii, le formează calitățile de mici, le deschide gustul pentru lume / Pe lângă literatura universală, importante sunt și cărțile de literatură română, ca să te ancoreze în spațiu, să nu fii ca o frunză în vânt

Literatura îi modelează pe copii, îi așază pe făgașul vieții și le formează calitățile de mici, spune scriitoarea Ioana Pârvulescu într-o intervenție la Radio România Cultural (RRC). Să citească „îi…
Vezi articolul