România se numără printre primele țări UE cu cei mai mulți elevi per profesor în toate ciclurile de învățământ: primar, gimnazial, liceal – date Eurostat din 2023

8.523 de vizualizări
Sursa. Eurostat
România, țara cu cea mai mare medie de elevi per profesor în învățământul primar, la nivel UE, este printre primele țări la acest indicator și în ceea ce privește învățământul gimnazial și liceal, arată cele mai noi date prezentate joi de Eurostat. Aceasta face ca România să se plaseze pe locul 4 la nivelul Uniunii Europene, din punct de vedere al raportului elevi per profesor pentru cele trei cicluri.
  • Datele Eurostat sunt aferente anului 2023, ce a marcat începutul unei perioade de scădere a numărului de elevi la clasă, prin Legea învățământului preuniversitar, proces inversat acum în urma Legii Bolojan, în cazul unora dintre clase.

Edupedu.ro a semnalat în urmă cu o lună, pe baza datelor Eurostat, că numărul de 18.4 copii la un cadru didactic plasează România în top la nivel UE, pentru ciclul primar.

Acum, într-o raportare referitoare la situația profesorilor la nivelul UE, Eurostat arată că România se află pe locul 4 la nivelul Uniunii din punct de vedere al raportului elevi per profesor pentru toate cele trei cicluri luate împreună – primar, gimnazial, liceal. 

Numărul elevilor / profesor – ciclul primar 2023 – Sursa: Eurostat

După acest criteriu, România are 13,8 elevi per profesor, situație care o plasează doar în urma Olandei (16 elevi/profesor), Franței (14,9), Slovacia (14,7). Situația României este similară cu cea din Cehia (13,6) și Germania (13,4 elevi per profesor).

Valoarea este mult peste media UE de 12,2 elevi per profesor pentru toate ciclurile de învățământ.

Pentru gimnaziu, România raportează 11,1 elevi per profesor, situație ce o plasează pe locul 7 în rândul celor 27 țări europene, adică printre primele, dar sub media UE de 11,7 elevi per profesor. Această medie este trasă mult în sus de țări precum Slovacia (16,1 elevi per profesor), Olanda (15,3), Franța (14,7).

Numărul elevilor / profesor – ciclul gimnazial 2023 – Sursa: Eurostat

În învățământul liceal, România este iarăși printre țările cu cei mai mulți elevi per profesor – locul 6 la nivel UE, cu 13,1 elevi, la egalitate cu Suedia. Este depășită de Finlanda (17,4 elevi), Olanda și Slovenia (16,5 elevi), Estonia (16 elevi) și Slovacia (13,5 elevi). 

În cazul liceului, media UE este mult mai mică, de doar 11,3 elevi per profesor.

Numărul elevilor / profesor – ciclul liceal 2023 – Sursa: Eurostat

Situația României se face simțită într-un moment în care, la nivel UE, Eurostat notează o tendință constantă de scădere a numărului de elevi per profesor., de la 13,3 în 2013 la 12,2 în 2023.

Acum 2 ani, arată datele Eurostat, în UE lucrau, în în învățământul primar și secundar (inferior și superior), 5,26 milioane de cadre didactice, dintre care 36% în ciclul primar, 34% – în cel gimnazial, iar 30% – la nivel de liceu.

Pentru România, Eurostat raportează, pentru cele 3 cicluri (ISCED 1-3), 173.174 cadre didactice în anul 2023, din care:

  • 47.769 – în școala primară
  • 71.216 – în gimnaziu
  • 54.189 – în iceu
Citește și:
Eurostat: România are cea mai mare medie de elevi per profesor din Uniunea Europeană în învățământul primar – 18,4 copii la un cadru didactic
Educația și IT&C, sectoare esențiale pentru piața muncii, au mai puțini angajați în România decât media europeană / Competențele digitale reduse, dar cerute de piață riscă să provoace un deficit considerabil de angajați în domeniul tehnologiilor, în următorul deceniu – analiză Cedefop, agenție a UE 
BREAKING 14.048 de posturi din școli vor fi desființate, ca impact al Legii Bolojan – proiect de HG


11 comments
  1. Eu zic să mai comasăm un pic, să trecem în fața olandezilor!

  2. Eu am învățat împreună cu alți 40 de copii… și toți am reușit în viață. De ce? Pentru că am avut niște profesori exemplari. Deci…nu contează numărul copiilor din clasă, cu calitatea profesorului.

    1. Pentru că aveați respect față de profesori și mergeați la școală să învățați, nu să socializați. Iar părinții vă țineau din scurt.

      Nu mai romantizați imposibilul, lumea s-a schimbat enorm față de când erați voi la școală. Condițiile nu sunt absolut deloc comparabile. Ca să nu mai vorbim că nu aveați nimic de făcut decât să învățați și să vă jucați – eventual să ajutați prin gospodărie. Dar fără telefoane mobile și internet, fără social-media non-stop, și mai ales, interacționând doar cu persoane reale, nu cu iluziile internetului.

      1. Mari nu mai da vina pe elevi, profesori și progres tehnologic!
        70-80% din profesorii actuali nu își fac treaba la ore; unii nu pot fiindcă sunt slab pregătiți (sau mai degrabă nepregatiti) , alții nu vor fiindcă sistemul le permite sa fenteze regulile.
        Apucati-va de munca doamnelor și domnilor profesori!
        Cine nu-i bun sa fie dat afara din sistem!
        In ciuda faptului ca va simți nedreptățiți nu am văzut sa va fi dat demisia cu miile pentru o viata mai buna și mai dreapta la privat.
        Stați în sistem, va plângeți zilnic ca trebuie sa faceți cursuri, amenințați cu greve în momentele de importanta maxima ale anului școlar și fentati sistemul cât de mult puteti.
        Cam atât despre grija profesorilor pentru actul educational și beneficiarii lui: copiii!

        1. Dovezi pentru minciunile pe care le îndrugi aici? Nu sunt. Le-ai scos din burtă.

          Trimiți la școală babuini și aștepți să se întoarcă acasă Einsteini. Nu se poate, amice. Din păcate, lucrăm cu materialul clientului. Încearcă să transmiți material genetic mai bun copilului tău, și după aceea discutăm despre cât de grozavi sau răi sunt profesorii lui. Hai, pa.

        2. În primul rând, eu nu sunt cadru didactic, far soția e profesoară. Mai departe, de unde știți că 70-80% dintre profesori nu își fac datoria la clasă? Puteți să citați un studiu, sau poate chiar dumneavoastră ați făcut un studiu, bazat pe experiența dumneavoastră ca statistician? Eventual sunteți specializat în metodica diferitelor materii, psihopedagogie, ceea ce vă permite să evaluați profesorii? În ceea ce privește plângerea că trebuie să facă cursuri – astea toate se fac în timpul liber, nu sunt considerate a face parte din normă (multe cursuri plătite din bugetul familiei, pt că „trebuie” făcute). lLa privat, când faci un curs de formare impus, nu se consideră oare că este făcut din timpul serviciului, sau ești obligat să stai peste program? Mă îndoiesc, am lucrat în privat și orice curs de formare impus de firmă se derula în timpul programului de lucru. Acum grevele în timpul momentelor importante – fiica mea a prins grevă înainte de examenele naționale din clasa VIII-a . Deși nu a mai făcut școală, profii de română și matematică au făcut cu ei pregătiri pt examene. Cred că în cea mai mare parte a școlilor situația a fost similară. Profesorii chiar se gândesc la copii, dar în momentul în care orice părinte poate intra nestingherit în școală oricând să se ia la ceartă cu proful că a îndrăznit să-i dea plodului un 7, chiar este și vina societății. În țările din articol credeți că puteți merge oricând peste profesori, să le cereți socoteală? Mă îndoiesc… Dar asta e democrația românească. Părinții îi pot judeca pe profesori, eventual să îi evalueze, ca niște specialiști în științele educației, dar când le atragi atenția asupra faptului că la școală se face instruire, nu educație, se simt ofensați. Așa că ar fi cazul să vă apucați și dvs de muncă, acasă, cu copilul dvs. Să îl educați, cum e normal, iar la școală să meargă pt a învăța, nu a fi educat.

  3. E, na, cum asa? Ca cel mai ticălos ministru al Educației a introdus mai mulți elevi în clase, ca nu strica doua bănci în plus sau sa ai 34 elevi în clasa.

  4. Acum cel putin intelegem de ce in Franta de pensii speciale si pensionari timpurii beneficiaza tocmai profesorii, Acolo profesorii sunt considerati eroi nationali. Asta e civilizatie. In Romania un profesor se intersecteaza cu un parinte pe holurile institutiei. Profesorul saluta. Parintele trece mai departe si nu zice nimic. Si asta e un soi de civilizatie. De tipul celei cladite de actualii si fostii guvernanti.

    1. Nu intelegi statistica prezentata, vezi ca este din 2023. In Romania in mediul rural erau mai putini elevi, dar acum s-au comasat.
      S-au concediat 14 000 de profesori si s-a crescut numarul de elevi, in Romania profesorii sunt eroi. Sa te uiti peste 2 ani.
      Oricum suntem in top iar la salarii pe ultimele locuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Moștenirea” lui Cîmpeanu: Proiecte de legi cu dedicație pentru plagiatori / Legile servesc interesele ilegitime ale rechinilor imobiliari, fabricilor de meditații și rectorilor / Degringoladă totală pentru Evaluarea Națională

Moștenirea pe care ministrul Educației demisionar Sorin Cîmpeanu o lasă educației și viitorului ministru este un an școlar care se va desfășura fără teze și fără medii semestriale – fără…
Vezi articolul

Rezultatele chestionarului sindicatelor: aproape 78% dintre profesorii respondenți spun că sunt de acord cu „prorogarea” încheierii situației școlare pe semestrul I / 67% susțin declanșarea grevei generale începând cu 10 ianuarie 2022

77,8% dintre respondenții unui chestionar al federațiilor sindicale din învățământ spun că sunt de acord cu „prorogarea” încheierii situației școlare pe semestrul I, iar 67,5% susțin declanșarea grevei generale începând…
Vezi articolul

ULTIMĂ ORĂ Directorii de școli, grădiniță și liceu vor avea normă didactică de predare 10 ore pe săptămână dacă îndeplinesc anumite condiții / Crește norma de predare a directorilor la 14 ore, dacă sunt mai puține formațiuni de studiu – proiect de metodologie

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică luni seara, 28 iulie, proiectul de hotărâre de Guvern privind metodologia prin care se stabilește degrevarea de normă didactică pentru directori. Proiectul prevede…
Vezi articolul
Calendar oficial mobilitate

Prima discuție după căderea Guvernului, la ministerele Muncii și Educației – despre salarizarea profesorilor. Sindicatele au cerut creșterea cu 16% de la 1 ianuarie 2022 și „s-a convenit că reprezentanții celor două ministere vor susține solicitările”

Sindicatele din învățământ au cerut creșterea salariilor cu 16% de la 1 ianuarie 2022, în prima întâlnire cu ministerele Educației și Muncii de după demiterea Guvernului Cîțu prin moțiune de…
Vezi articolul