Roxana Mînzatu, comisar european desemnat pentru educație: Voi propune o agendă pentru profesorii din Uniunea Europeană, axată pe condițiile de lucru, instruire și pe perspectivele de carieră

808 vizualizări
Roxana Mînzatu
Roxana Mînzatu / Foto: captură Youtube.com/ Guvernul României
Comisarul european desemnat al României, Roxana Mînzatu, s-a angajat să întreprindă eforturi pentru a face mai atractivă cariera didactică, în contextul în care nu mai puţin de 24 de state UE se confruntă cu o criză de profesori, şi în acelaşi timp să îmbunătăţească programul Erasmus +, pe care mulţi studenţi români îl consideră prea costisitor, în răspunsurile scrise la întrebările comisiilor Parlamentului European care vor fi implicate în audierea ei, scrie Agerpres.

Audierea Roxanei Mînzatu, desemnată vicepreşedintă executivă a Comisiei Europene pentru oameni, competenţe şi pregătire, va avea loc marţi, 12 noiembrie, la ora locală 14:30, şi ar urma să dureze trei ore.

La audierea reprezentantei României vor participa eurodeputaţi din două comisii competente, Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale (EMPL) şi Comisia pentru cultură şi educaţie (CULT), iar alte două comisii – Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen (FEMM) şi Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) – vor avea statutul de invitate la audierea Roxanei Mînzatu.

Până la audierea de luna viitoare, Roxana Mînzatu a avut de răspuns la o serie de întrebări scrise din partea comisiilor competente ale Parlamentului European, iar chestionarul de la care va pleca audierea propriu-zisă a fost făcut public în seara zilei de 22 octombrie, conform sursei citate.

Ce spune Roxana Mînzatu despre criza de profesori din statele membre

Întrebată ce va face în contextul crizei de profesori din statele membre şi a situaţiei profesionale precare a acestora, Roxana Mînzatu a promis să facă mai mult, deşi competenţele în abordarea acestor probleme ţin în primul rând de statele membre.

„Totuşi, UE poate şi ar trebui să susţină acest efort comun şi să colaboreze cu statele membre, educatorii, partenerii sociali şi societatea civilă pentru a contribui la abordarea acesteia şi altor provocări persistente din sistemul nostru de educaţie. În acest scop, dacă voi fi confirmată, voi propune o Agendă pentru profesorii din UE, axată pe condiţiile de lucru, instruire şi pe perspectivele de carieră ale profesorilor”, a dat ea asigurări în răspunsul său scris.

De asemenea, reprezentanta României a promis că va analiza lansarea unei Alianţe Europene a Şcolilor „pentru a încuraja cooperarea transfrontalieră şi mobilitatea între şcoli din Europa”.

Roxana Mînzatu afirmă că profesorii au rol central în creşterea gradului de conştientizare asupra valorilor europene şi dă asigurări că va coopera cu statele membre pentru a întări şi mai mult „dimensiunea europeană a învăţământului”.

„Educaţia este o forţă unificatoare şi un element fundamental al tuturor democraţiilor care funcţionează bine. Erasmus+ aduce împreună tineri din toate colţurile Europei şi îl voi întări şi pe viitor. A face mobilităţile asigurate de Erasmus+ chiar mai incluzive, în special asigurându-ne că şi cei mai defavorizaţi şi mai vulnerabili pot şi ei beneficia de program, este esenţială pentru a consolida şi aprofunda identitatea europeană, între generaţii şi naţiuni”, apreciază candidata României.

Roxana Mînzatu se angajează să construiască plecând de la realizările Erasmus+ pentru a-l transforma într-un program pentru generaţia următoare, iar consolidarea sa ar urma să includă dezvoltarea segmentului privind educaţia vocaţională, mai transmite Agerpres.

„Un pilon strategic al Uniunii Competenţelor trebuie să fie intensificarea educaţiei şi formării vocaţionale, care este o cale crucială către angajare şi o legătură apropiată cu competenţele de care afacerile au nevoie”, a pledat Mînzatu, care s-a angajat să pregătească o strategie europeană pentru educaţia şi formarea vocaţională.

Comisarul european desemnat al României s-a angajat, de asemenea, să facă eforturi susţinute pentru promovarea egalităţii de gen, de pildă reducând la jumătate diferenţa din rata de ocupare profesională între bărbaţi şi femei până în 2030 faţă de 2019, unul dintre obiectivele Pilonului European al Drepturilor Sociale.

„Sunt o puternică susţinătoare a drepturilor femeii, sunt mândră să fac parte din conducerea instituţiilor europene şi simt o datorie specială de a lupta pentru egalitatea de gen ca valoare cheie şi o precondiţie a unei vieţi democratice şi a unei economii mai bune. Mă angajez să arăt prin acţiunile mele că Uniunea poate deveni mai puternică prin egalitate şi solidaritate”, le-a transmis ea eurodeputaţilor.

Întrebată cum va reduce riscul sărăciei, de care sunt ameninţaţi 95 de milioane de oameni la nivelul UE, Roxana Mînzatu a promis o Strategie UE anti-sărăcie care să asigure un nou elan, conform aceleiași surse.

„Punctul de pornire trebuie să fie cauzele primare ale sărăciei, precum inegalitatea şi injustiţia socială, veniturile mici, decalaje în accesul la serviciile sociale şi esenţiale (…)”, a spus ea, pledând pentru finanţarea măsurilor de combatere a sărăciei din fondul de redresare NextGenerationEU şi prin politica de coeziune, sau din noul Fond social pentru climă, care va fi „un instrument puternic în abordarea sărăciei legate de energie şi transport”. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liderul sindical Marius Nistor critică procedura prin care profesorii ar trebui să declare meditațiile, pusă în dezbatere publică: A veni și a cere de la cine dai meditații din ce clasă și alte date suplimentare, a veni cu un responsabil care să urmărească procedura e deja prea mult. Era necesară o simplă declarație

Liderul Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor, spune că procedura prin care profesorii din școli și licee ar urma să declare în fiecare an cu cine fac meditații este prea…
Vezi articolul
Ordinul privind organizarea cursurilor pe timp de pandemie

Reprezentanții elevilor, despre reorganizarea agenției care acreditează și evaluează extern toate școlile: Desființarea acestei instituții sau reducerea atribuțiilor sale ar crea un precedent foarte periculos

Reprezentanții elevilor nu sunt de acord cu modificarea atribuțiilor Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), modificări cerute recent de Asociația Școlilor Particulare, spunând că „ar crea…
Vezi articolul

Ministrul Educației: Înțeleg că afectezi confortul profesorilor, care aveau o normă deja așezată, și acum trebuie să își mai aducă 2 ore în diverse forme. Dacă nu o facem, din toamnă, oricum se va bloca totul

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că înțelege că este afectat „confortul profesorilor”, în privința creșterii normei didactice. Declarațiile au fost făcute la DCNews, pe 21 iulie. Amintim că…
Vezi articolul

Programul „Micii Grădinari”, derulat în județul Harghita, îi învață pe copii ce înseamnă un stil de viață sănătos, prin consumul de legume din propria grădină. Elevii primesc gratuit pachete de semințe

Interesul pentru programul „Micii Grădinari”, derulat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Rurală a Consiliului Judeţean Harghita, este tot mai crescut, în fiecare an, numărul participanţilor ajungând de la…
Vezi articolul