Rusia a fost suspendată de la Olimpiada Internațională de Matematică 2022. Juriul prestigioasei competiții a votat ca 6 elevi ruși să poată fi invitați doar în nume personal, și nu ca echipă, la olimpiadă

1.155 de vizualizări
Olimpiada Internationala de Matematica 2022 va avea loc in Oslo / Foto: Facebook.com/imo2022oslo
Olimpiada Internationala de Matematica 2022 va avea loc in Oslo / Foto: Facebook.com/imo2022oslo
Rusia a fost oficial suspendată din Olimpiada Internațională de Matematică, anunță președintele Boardului prestigioasei competiții, Geoff Smith. Decizia finală a fost luată vineri, 25 martie 2022, de Juriul Olimpiadei Internaționale de Matematică (OIM). Forul a hotărât suspendarea calității de membru pe care Rusia o are în cadrul Olimpiadei, suspendarea calității de membru în boardul OIM în cazul reprezentantului Rusiei și a permis ca 6 elevi din Rusia să poată să concureze ca persoane private la Olimpiada Internațională de Matematică 2022.

Amintim că Olimpiada Internațională de Matematică a fost organizată pentru prima dată în istorie în România, în anul 1959, iar de atunci numărul de țări participante a crescut de la 7 la peste 100. Ediția din acest an va avea loc în iulie 2022, la Oslo.

Președintele Boardului Olimpiadei Internaționale de Matematică, Geoff Smith, a anunțat în această dimineață că Juriul Olimpiadei a votat ratificarea tuturor celor trei decizii luate anterior de Comitetul competiției, privind Rusia și Olimpiada Internațională de Matematică. Toate cele trei buletine de vot au arătat sprijin de peste 75% în favoarea deciziei Boardului, precizează Smith.

Concret, 76,6% dintre membrii Juriului Olimpiadei Internaționale care și-au exprimat opțiunea au votat suspendarea lui Nazar Agakhanov din funcția de membru al Boardului OIM, cu precizarea că acesta își poate relua poziția în cazul unui acord de pace între Rusia și Ucraina; de asemenea, 75,6% au votat pentru suspendarea calității de membru pe care Rusia o are în cadrul Olimpiadei, iar 81% în favoarea modificării regulamentului anual al competiției astfel încât țara organizatoare a OIM 2022 să poată invita 6 elevi din Rusia să participe la distanță la Olimpiada Internațională de Matematică 2022, ca persoane private și nu ca echipă.

Vezi mai jos rezultatul votului dat de Juriul Olimpiadei Internaționale de Matematică cu privire la participarea Rusiei la IMO 2022, după invazia în Ucraina:

În primă fază, Boardul Olimpiadei Internaționale de Matematică a fost cel care, reunit pe 14 martie pentru a reacționa față de agresiunea Moscovei împotriva Ucrainei, a propus sancționarea Rusiei, inclusiv suspendarea acesteia ca membru al Olimpiadei și condiții pentru participarea elevilor ruși. Decizia Boardului a devenit acum finală, prin votul Juriului Olimpiadei care are ultimul cuvânt.

Scurt istoric al României la Olimpiada Internațională de Matematică

Prima Olimpiadă Internațională de Matematică a avut loc în România, în anul 1959, fiind inițiată de Societatea de Științe Matematice din România. De asemenea, România a mai fost gazda OIM în 1960, 1969, 1978, 1999 și în 2018.

Unul dintre câștigătorii Olimpiadelor Internaționale de Matematică este Nicușor Dan, primarul Bucureștiului.

Societatea de Ştiinţe Matematice din România a fost iniţiatoarea primei Olimpiade Naţionale de Matematică în anul 1950 şi a primei Olimpiade Internaționale de Matematică în anul 1959.

La Olimpiada de anul trecut, România a obținut locul 27, cu trei medalii de argint și două de bronz, în competiția dominată de China, Rusia și Coreea de Sud.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Am primit sfaturi de la mulți profesori din facultate, dacă totuși vrem să intrăm în învățământ, să o facem în afară, ceea ce mi se pare lipsit de speranță” – mesajul unei studente care vrea să fie profesoară, prezentă la protest

„Eu vreau să fiu profesoară și situația profesorilor este absolut jenantă. Suntem din ce în ce mai puțini tocmai pentru că suntem descurajați de condițiile din învățământ. Am primit chiar…
Vezi articolul

EXCLUSIV Elevii de la clasele de bilingv/intensiv, care au nevoie de atestat la finalul clasei a XII-a, lăsați fără calendar de înscrieri pentru ultimii doi ani școlari, de Ministerul Educației / Legislația actuală permite înscrierea doar pentru anul 2021

Metodologia ce vizează organizarea și desfășurarea examenului pentru obținerea atestatului de competență lingvistică pentru absolvenții claselor cu studiu intensiv și bilingv al unei limbi moderne și pentru liceenii claselor cu…
Vezi articolul
Raed Arafat / Foto: gov.ro

Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” va fi închis, pentru că experţii în construcţii au stabilit că un stâlp a fost afectat. Șeful DSU, Raed Arafat: Nu poate să fie reluată activitatea în școală până se face o expertiză amănunțită

Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”, în care învaţă aproximativ 1.500 de copii, va fi închis pentru că experţii în construcţii au stabilit că un stâlp al imobilului a fost afectat de…
Vezi articolul

Olimpiada Națională de Limba și literatura română 2023, clasele IX-XII, începe miercuri la Sibiu. Peste 350 de liceeni și profesori sunt așteptați la concurs, vizite la muzee, dezbateri – programul participanților

Miercuri, 19 aprilie, se dă startul Olimpiadei Naționale de Limba și literatura română (ONLLR), clasele de liceu, conform calendarului oficial de concursuri. 278 de elevi din toată țara și peste 90 de…
Vezi articolul

Debirocratizare profesori. După ce norma de predare a crescut, ministrul Daniel David le-a tot repetat profesorilor că sarcinile lor birocratice vor fi reduse. Până în acest moment, profesorii au primit doar promisiuni din partea oficialului

De când norma didactică de predare a crescut, în medie, cu 2 ore, profesorilor li s-a tot repetat de către Ministrul Daniel David că va fi redusă încărcătura birocratică, dar…
Vezi articolul