S-a lansat Ghidul de practică în industria ospitalității, material-suport pentru agenții economici care au nevoie de personal calificat în acest domeniu, dar și pentru părinți

384 de vizualizări
Foto: © Auremar | Dreamstime.com
Un “Ghid de practică în industria ospitalității”, destinat părinților, profesorilor din școlile de profil și agenților economic din domeniu, a fost lansat, marți, de două organizații active în sectorul turistic, cu sprijinul Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR), potrivit unui comunicat de presă al organizației. Ghidul are ca scop încurajarea angajării elevilor din școlile de profil în industria ospitalității, dar și să ofere suport informativ atât părinților, cât și agenților economici care au nevoie de personal calificat.

Scopul ghidului – care poate fi descărcat gratuit aici – este “de a oferi o imagine de ansamblu asupra a ceea ce înseamnă buna practică în HR şi practica în unitățile turistice”.

Obiectivele declarate: 

  • “Să creștem procentul elevilor care în urma absolvirii școlilor de profil să rămână și să-și desfășoare activitatea în industria ospitalității.”
  • “Să oferim un suport părinților pentru a înțelege activitățile și meseriile pe care copiii lor le pot îmbrățișa într-o unitate turistică.”
  • “Să oferim suport agenților economici care au nevoie de personal calificat, pentru a oferi servicii la standarde ridicate.”

În comunicat se apreciază că “profesorul și operatorul economic implicat în derularea stagiilor de pregătire practică a elevilor nu trebuie văzuți ca două tabere distincte, ci ca două echipe unite, care contribuie în procesul de educație, cu rol bine stabilit: profesorul să creeze interes pentru cunoaștere și să construiască spațiul științific, iar specialistul să transmită și să transfere asupra elevului, cu tact pedagogic, competență și pasiune pentru meserie”.

FIHR notează, totodată, că acest ghid apare în condițiile în care “fiecare dintre noi simțim presiunea lipsei forței de muncă într-un fel sau altul. Tot mai puțini elevi și studenți aleg să urmeze o carieră în turism în Romania, preferând să meargă în altă țară sau aleg alte domenii de activitate. Poate că unii sunt influențați de părerea generală că Industria Ospitalității nu oferă multe posibilități de dezvoltare”.  

Foto © Auremar | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației cere 25 de milioane de lei pentru a acoperi cheltuieli în proiectul de reabilitare „Școli mai Sigure”, cu fonduri rambursabile – proiect / În caz contrar există riscul anulării acordului de împrumut

Ministerul Educației cere 25 de milioane de lei pentru programul de reabilitare a școlilor cu finanțare rambursabilă de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, potrivit unui proiect de HG, pus…
Vezi articolul

Ludovic Orban: Se suspendă cursurile școlare, iar orele trec online în București, după ce Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență va constata depășirea pragului de infectări / Odată ce DSP a transmis indicele de 3,02, nu se mai poate întoarce situația

„Suspendarea cursurilor școlare și organizarea cursurilor, orelor în sistem online în toate școlile” se numără printre măsurile care se aplică în momentul în care rata de infectare dintr-o localitate depășește…
Vezi articolul

Ministrul David: Cel târziu miercuri vom anunța rezultatele procesului prin care universitățile trebuie să-și declare misiunea – de educație, de educație-cercetare sau de educație și cercetare avansată

Ministerul Educației și Cercetării va anunța public „cel târziu miercuri, dacă nu mai repede” rezultatele procesului demarat la începutul acestui an, prin care universitățile au primit răgaz până în luna…
Vezi articolul