Salariile mici alimentează criza cadrelor didactice din Italia: circa 150.000 de posturi de profesor nu au titular la începutul noului an școlar

3.333 de vizualizări
Foto: © Volodymyr Tverdokhlib | Dreamstime.com
Lipsa acută de forță de muncă în sistemul italian de educație, lipsă care se manifestă de mai mulți ani, persistă și la începutul noului an școlar: potrivit sindicatelor din această țară, nu mai puțin de 150.000 de posturi de profesor nu au titulari și sunt ocupate, în parte, prin contracte temporare, relatează France 24. Motivul principal al crizei este nivelul scăzut al salariilor, coroborat cu îmbătrânirea populației. 

Autoritățile italiene au luat unele măsuri în încercarea de a ameliora situația, iar liderii politici fac promisiuni de creștere a salariilor profesorilor, în campania pentru alegerile generale din 25 septembrie. Dar, potrivit sursei citate, situația gravă persistă, cu două săptămâni înainte ca școlile să se deschidă pentru noul an în majoritatea regiunilor italiene.

Astfel, arată France 24, potrivit raportărilor oficiale 150.000 de posturi de profesor nu sunt ocupate permanent, iar 10.000 de posturi nedidactice și 200 de posturi de director sunt, de asemenea, neocupate.

  • Sursa menționată arată că salariile mici au rămas neschimbate din 2018, când a avut loc ultima creștere salarială din ultimii 12 ani. Aceasta face ca tinerii să nu fie interesați de o carieră didactică, în condițiile în care 55% dintre profesorii italieni au peste 50 de ani, iar 18% – peste 60 de ani. Drept urmare, mulți ajung la vârsta pensionării sau, mai ales în contextul pandemiei, au ales să se retragă din motive de sănătate sau din sentimentul lipsei de siguranță în școală, iar în locul lor nu vine nimeni, potrivit France 24.

Aceasta arată că, pe scena politică, există un acord deplin că trebuie crescute salariile profesorilor, în special acum, când se apropie alegerile generale din 25 septembrie. Dar, conform sursei citate, un sondaj recent a arătat că 92% dintre profesori nu cred ce promit politicienii, considerând că totul e propagandă politică.

Citește și:
Ce face Italia cu scopul de a întineri populația de cadre didactice: program complex de formare inițială, ce include un an de stagiatură, plus măsuri obligatorii pentru formarea continuă

Foto: © Volodymyr Tverdokhlib | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


4 comments
  1. Predau la un liceu teoretic , avem și gimnaziu. Nu avem profesor la educație tehnologică , religie penticostală, germană ( o catedră este vacanta) , TIC … Începutul s-a făcut și în România. Distracția majoră va fi peste 10 ani , când începe să iasă la pensie ( dacă apucă !) generația mea . De ce ? Uite, de aia ! De nesimțirea tuturor , bătaia de joc , de ” experți ” și specialiști .

  2. La scoala unde funcționez nu avem invatatori la doua clase , Titularii s-au pensionat anticipat din cauza bătăii de joc din sistem .Au venit vineri doua suplinitoare dar su anunțat ieri ca nu mai vin.Una s-a angajat la Kultho u de salariul e mult mai mare.

  3. Deja suntem în situația Italiei,numai că la noi este diferența de mentalitate, în ceea ce privește politica salarială.

  4. In aceeasi situatie vom fi si noi daca mai amanam mult 6% din P.I.B. pentru educatie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

La clasele I-IV, timpul alocat rezolvării temelor pentru acasă va fi de maximum o oră – scrisoare metodică pentru învățători. Tema pentru acasă se stabileşte diferențiat, în funcție de nivelul de pregătire al elevilor

Tema pentru acasă se stabileşte diferențiat, în funcție de nivelul de pregătire al elevilor, după cum se arată în scrisoarea metodică a Inspectoratului Școlar Județean Buzău pentru învățători. La clasele I-IV, timpul…
Vezi articolul

Profesoară de Psihologie și lider de sindicat din Mureș: Tot ce se face este strict matematic, cineva a luat un pix și a zis „hai să tăiem”, fără să facă o analiză din toate zonele / Noi luptăm pentru locurile de muncă din Educație, pentru nivelul de salarizare oricum nu se rezolvă mare lucru de ani de zile

Reformele din Educație se fac „strict matematic”, fără o analiză reală a nevoilor din teren, „cineva a luat un pix și a zis «hai să tăiem»”, a spus pentru Edupedu.ro…
Vezi articolul

„Rotirea elevilor în bănci” cel puțin o dată pe modul – măsură propusă în proiectul de metodologie pentru prevenirea şi combaterea segregării şcolare / Elevii din grupurilor vulnerabile nu vor fi așezați în ultimele două bănci

Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de metodologie pentru monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea şi combaterea segregării şcolare în învăţământul preuniversitar. Printre măsurile recomandate este și rotirea periodică a…
Vezi articolul

După un an în Parlament, a fost promulgată legea prin care se acorda o masă la școală, elevilor din 450 de școli, cu 15 lei pe zi / Între timp, Guvernul a majorat numărul de școli incluse în programul „masă sănătoasă”, însă nu cât prevede legea Educației

Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr. 77/2023 prin care continuă „Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 450 de unități de învățământ preuniversitar de…
Vezi articolul