Salariile personalului nedidactic și cadrelor didactice auxiliare nu vor fi majorate prin proiectul legii educației, potrivit ministrului Cîmpeanu: Diferența care deja există va fi și mai mare între didactic și nedidactic

[jp_post_view]
Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com
„În lege nu sunt reglementate salariile nici pentru didactic auxiliar, nici pentru nedidactic. În momentul în care vom obține aceste creșteri salariale, diferența care deja există va fi și mai mare între didactic și nedidactic”, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în cadrul unei dezbateri organizate de PNL Brașov.
  • Personalul nedidactic înseamnă paznici, mecanici, îngrijitori, fochiști.
  • În anul școlar 2020-2021 erau 53.050 de norme nedidactice și 24.563 de norme auxiliare, potrivit raportului „Starea învățământului preuniversitar 2020-2021”.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat este aceasta este o problemă ce nu poate fi „soluționată la nivelul legii Educației”: „Este o problemă care excede cumva sistemul de educație și la care recunosc că n-am găsit soluție”.

Sorin Cîmpeanu: „Mai avem o mare problemă în sistem. Este singura lege sectorială în care am îndrăznit să avem un articol care să reglementeze salariul în condițiile în care avem o lege a salarizării unitare. Acest lucru s-a făcut forțând la maximum, pe baza unei importante reale a profesiei de dascăl, dar în lege nu sunt reglementate salariile nici pentru didactic auxiliar, nici pentru nedidactic. În momentul în care vom obține aceste creșteri salariale, diferența care deja există va fi și mai mare între didactic și nedidactic. Nedidacticul face parte dintr-o anexă specială a legii salarizării, știți, cu funcțiile comune. Este o problemă care excede cumva sistemul de educație și la care recunosc că n-am găsit soluție. În același spectru se încadrează și răspunsul la întrebarea dumneavoastră atunci când am spus că „ne-ați dat greu”, am vrut să spun că nu am găsit soluție la nivelul legislației din educație, dar este o problemă reală pe care o recunoaștem și care va trebui să fie soluționată. Însă, nu poate fi soluționată la nivelul legii Educației”.

Potrivit Legii educației naționale 1/2011, personalul nedidactic își desfășoară activitatea în baza Legii nr. 53/2003 – Codul muncii.

Art. 92 alin. (5) din legea menționată anterior stabilește că „salarizarea personalului didactic și a celui didactic auxiliar din unitățile de învățământ de stat se face și în funcție de performanțele profesionale, conform legii..

Personalul didactic auxiliar este format din, conform art. 249 din Legea 1/2011:

  • a) bibliotecar, documentarist, redactor;
  • b) informatician;
  • c) laborant;
  • d) tehnician;
  • e) pedagog școlar;
  • f) instructor de educație extrașcolară;
  • g) asistent social;
  • h) corepetitor;
  • i) mediator școlar;
  • j) secretar;
  • k) administrator financiar (contabil);
  • l) instructor-animator;
  • m) administrator de patrimoniu.
  • n) referent debutant, referent, referent de specialitate debutant, referent de specialitate, numai pentru unități de învățământ și de formare profesională nonuniversitară din Ministerul Apărării Naționale.
  • o) auditor, consilier juridic, consilier, expert și referent din inspectoratele școlare județene/al municipiului București.”
Pe prevede proiectul Legii învățământului preuniversitar

În proiectul lansat în dezbatere pe 13 iulie, aflat în consultare publică până pe 24 august, este prevăzută doar creșterea salariilor pentru profesorii debutanți, numiți în proiect „stagiari”, pentru care este menționat „salariul mediu brut pe economie”.

Articolul 106, alineatul 1 din proiectul de lege prevede că „în conformitate cu principiul importanței sociale a muncii, salarizarea cadrului didactic stagiar din sectorul educației se realizează în raport cu complexitatea, responsabilitatea și nivelul studiilor, într-un cuantum egal cu salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat”.

Niciun alt salariu nu este prevăzut în proiectul de lege, iar niciun articol nu prevede vreo altă majorare de salarii sau legarea creșterilor pentru stagiari de altele care s-ar putea produce prin efectul acesteia. Cu toate acestea, ministrul Cîmpeanu susține că „atunci când salariul cadrului didactic debutant va fi la nivelul salariului mediu pe economia națională, raportat la anul fiscal precedent încheiat, toate celelalte salarii din educație vor trebui să crească. Acest lucru urmează să se întâmple din septembrie 2023”. – detalii aici

Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
„Toate salariile din Educație vor trebui să crească din septembrie 2023”, anunță ministrul Educației, dacă legile propuse vor intra în vigoare: Sunt convins că vor fi adoptate anul acesta / Proiectul legii prevede creșterea unui singur salariu, cel al profesorului stagiar

18 comments
  1. Cred ca ar trebui sa va treziti domnilor ministri ai educatiei si sa face- ti diferenta intre categorii corecta. Nu mi se pare corect ca un educator sa aiba un salariu cu 2000 de lei diferenta fata de ingrijitor. ..Este penibil. Un educator nu face nimic intr- o cresa…nu este util deloc. Toata ziua pe fb si whatap la un program de 5 ore …( cam mult ptr aceste doamne) ,dupa care rupe usa in doua fuga acasa. crede- ti ca este normal ?..
    Ganditi un pic logic. Un profesor il inteleg. dar pe educatoare ….nu. Vorbesc strict de cele din cresa. Bani foarte multi pe munca….deloc. Treziti- va la realitate si nu va bate- ti joc de oamenii de jos. Daca nu le- am sustine noi s- ar alege praful de aceste crese.

  2. Nuu , noi îngrijitoarele nu mâncăm, nu plătim facturi, nu avem copii, ce ne trebuie nouă bani, dar de muncit trebuie să muncim să fie totul lună în Școli. Mi-aș dori să trăiască și cei de sus cu salariul minim pe economie de 1760 lei cu tot cu bonuri de masă vreo două luni de zile să văd dacă se descurcă, mai ales iarna când facturile sunt mai mari, noi nu existăm, nu facem parte din categoria bugetari.

  3. Pt îngrijitoare de ce nu se măresc salariile??noi trăim pe alta planetă??Noi plătim totul așa cum se scumpesc toate de la luna la luna dar asta nimeni nu vede din conducerea ministerului ???de ce se face discriminare ???
    Sunt singura și mai cresc un copil
    Va rog luați măsuri și pt personalul nedidactic

  4. La curtea constitutionala cu legea, este discriminare pe fata intre categorii de salariati, indiferent de orice retotica argumentativa.

  5. Dacă secretara face minca a doi angajați și ia două salarii este bine.
    Nu mi se pare normal ca profesorii să fie chemați din concediu la școală pentru a face treabă de secretariat, gratis.
    Slugile politice cheamă din concediu profesorii la școală pentru munca de secretariat în loc să organizeze concursuri pentru angajare de secretare.

  6. Personalul medical ( asistente medicale) care au fost preluate o data cu cresele de la asistență socială ,si care s-au ales cu salariile taiate 30%,ce se întâmplă cu acest personal .Nu este specificat nici la didactic nici auxiliar,unde se încadrează asistentele medicale preluate de învățământ?

  7. Acest domn ministru, a văzut cât de mult sau scumpit toate, facturi, alimente, și personalul nedidactic plătește facturi, cumpăra alimente medicamente, de ce nu este lege și pentru noi, domnul ministru știe ca o îngrijitoare șterge căcatul copiilor și profesorilor, deci faceți domnule ministru o lege și pentru noi îngrijitoare le din scoli

  8. Și bucătarii fac parte din personal nedidactic! Deși sunt calificați au salarii mici,muncă enormă la număr mare de copii din grădinițe, despre sporuri nu mai vorbim iar normarea muncii lor nu s-a actualizat.

  9. Nu ar fi mai bine, dle Câmpeanu, să amânați reformele din România Educată pentru când se vor găsi alocări bugetare pentru creșteri salariale în educație la fel ca în sănătate?( Dragnea să trăiască). Altminteri nu vad pe ce vă bazați atunci când tot doriți schimbări benefice in sistem, cu o lege a salarizării proastă și neaplicată, propunând, in schimb, o altă lege a salarizării prin toamna viitoare, dar pretinzând schimbări calitative in invățământ. Opinia mea este că păreți glumeț, dacă cinismul și neseriozitatea ce vă caracterizează ar putea fi trecute cu vederea.. Stimabili lideri de sindicat, haideți să-i propunem d-lui ministru un proiect revoluționar ca o condiție necesară a reușitei reformei în educație, și anume: Educație bine finanțată, salarii mărite în educație, la fel că în sănătate, justiție, apărare. Și noi cei din educație avem dreptul la o viață mai prosperă. Pentru a da randamente superioare….

    1. Sindicatele cand negociaza trebuie sa tina cont ca noi avem o pensie de mizerie fata de ceilalti, ei ies mai devreme la pensie si cu pensii nesimtite. Macar cand suntem in activitate sa avem venituri la acelasi nivel.

  10. Iar, un profesor debutant va avea un salariu mai mare sau egal cu un profesor grad I, cum s-a mai întâmplat pe timpul lui Olguța, trebuie să ne dăm demisia și să ne angajăm debutanți?

  11. Cum adica pt personalul nedidactic #n-ati găsit solutii#? Facturile au crescut pt toata lumea,prețurile la fel,stiti ce salariu are o ingrijitoare?
    Nici macar salariul minim pe economie.
    Banii de hrana sunt incluși în salariu.
    Sa mai cresti si 2 copii cu 1650 lei…

  12. Mereu aceeasi strategie, profesorii vor primi salarii decente anul viitor. In septembrie 2023 se vor gasi alte scuze, mai maresc cu 50 de lei si mai amana un an.

    1. Domnule MinistruCampeanu.am o sugestie pentru DUMNEAVOASTRĂ .ocupati-va sa ne asigurați in fiecare oras o piață pe masura salariilor nemajorate,in acest caz.

  13. Acest individ are doctorat în minciuni. Știe acest individ că sunt școli care nu au secretară, munca acesteia fiind făcută de cadrele didactice? Nu vă gândiți că sunt remunerate pentru munca de secretară.
    I se pare normal acestui individ că o școală să funcționeze în acest mod?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Sorin Cîmpeanu / Foto: Radu Tuta - Agerpres Foto

VIDEO Cîmpeanu, despre demiterea inspectorului general din București, Ionel Pușcaș, susținător al lui Orban la șefia PNL: „Îmi pare rău că un coleg a făcut această declarație, măsurile au fost corelate în raport cu gravitatea declarației”. Pușcaș declarase despre un elev care a sărit de la etajul I al școlii că a fost „o joacă obișnuită… a avut o stare de nervi”

Măsura demiterii inspectorului școlar general din București a fost corelată cu gravitatea declarației făcută de acesta în privința cazului elevului care s-a aruncat pe geam la o școală din Sectorul…
Vezi articolul

Apel umanitar al directoarei Școlii din Cudalbi, Galați, după inundații: Nu avem apă, nu avem curent, avem nevoie de oameni care să ne ajute să scoatem noroiul din clase / Cosmin, un elev de 7 ani, printre primii voluntari – FOTO

Directoarea Școlii Gimnaziale „Emil Panaitescu” din comuna Cudalbi, județul Galați, face un apel la solidaritate, după ce școala și Grădinița Nr. 1 din localitate au fost grav afectate de inundațiile…
Vezi articolul

Universitățile nu trebuie să reacrediteze programele de studiu, după introducerea noilor standarde ARACIS care vor permite cursurile online – ministrul Educației: „Nu are nimeni dreptul să arunce în aer un sistem de învățământ”

„Noile standarde elaborate de ARACIS pentru fiecare domeniu vor fi de fapt completări la standardele deja existente pentru fiecare domeniu, completări care vor viza recunoașterea” cursurilor online, a declarat pentru…
Vezi articolul

De ce n-au intrat școlile de poliție în vacanță ca toate celelalte școli de stat – explicațiile MAI / De patru ori mai multe concedii medicale decât cazuri de Covid-19 înregistrate în unitățile de învățământ ale Internelor

Școlile aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne și a structurilor subordonate nu au intrat, acum două săptămâni, în vacanța forțată decisă de Ministerul Educației, după cum Edupedu.ro a semnalat atunci. Acest…
Vezi articolul