Salvați Copiii: 36% dintre părinții care lucrează în străinătate nu pot veni să îşi petreacă concediul cu copiii lor rămași în România – anchetă pe 2.000 de copii / Elevă: Dacă n-aș reuși să o văd pe cameră în fiecare seară, cred că aș plânge întruna

742 de vizualizări
Foto: Salvați Copiii
Mai puțin de jumătate dintre părinții care lucrează în alte țări vin în vacanţa de vară în România, în timp ce 36% dintre părinţi nu pot veni, iar 15% nu erau încă decişi cu privire la venirea în ţară, arată datele unui sondaj realizat de Salvați Copiii România în rândul beneficiarilor programului dedicat copiilor cu părinții plecați din țară. În cadrul anchetei au fost chestionați aparținătorii celor aproximativ 2.000 de copii incluși în programul Salvați Copiii. În ceea ce privește motivele pentru care părinții nu pot veni, unul dintre cele majore e lipsa banilor alocați drumului până în România.
  • Ancheta a fost realizată prin intervievarea aparţinătorilor – fie rude/alte persoane în grija cărora au rămas copiii, fie părintele rămas în ţară.

Alina, unul din copiii din programele organizației ne-a spus cât de importantă este pentru ea comunicarea cu mama aflată la distanță: „De fiecare dată când pleacă mama, parcă rămân fără aer…e ceva greu, aici, în piept, care nu mă lasă să respir. Dacă n-aș reuși să o văd pe cameră în fiecare seară, cred că aș plânge întruna. Așa, măcar o văd și îi povestesc mereu ce fac, ce note iau, îi zic când mă supără bunicul, când mă cert la școală cu E., prietena mea. Și ea mereu îmi ia apărarea.

Principalele țări în care lucrează mamele sunt Italia (21%), Spania (17%) și Austria (12%), iar Germania (24%), Italia (22%) și Marea Britanie (14%) în cazul bărbaților, conform studiului național realizat de Salvați Copiii, se arată în comunicat.

Date relevante din sondajul în rândul beneficiarilor programului Salvaţi Copiii

  • 48% dintre părinţii care lucrează peste hotare vin în vacanţa de vară în România, în timp ce 36% dintre părinţi nu pot veni, iar 15% nu erau încă decişi cu privire la venirea în ţară.
  • Motivele menţionate pentru situaţia părinţilor care nu pot veni în ţară ţin de lipsa posibilităţilor financiare corelată cu faptul că au venit/vor veni în altă perioadă a anului (vacanţa de Paşte, vacanţa de Crăciun) şi lipsa posibilităţii de a îşi lua concediu în perioada verii. Un procent mic al părinţilor îi iau pe copii peste hotare în această vară şi, din păcate, există şi părinţi care ţin legătura doar sporadic cu copiii din ţară.
  • Dintre părinţii care se întorc în ţară, 74% îşi făcuseră din luna iulie planuri de vacanţă cu copiii.
  • Dintre părinţii care se întorc în ţară, 42% au în plan contactarea şcolii în care învaţă copilul – discuţii cu învăţătorul, dirigintele, profesorii, 39% au în plan rezolvarea a diferite probleme familiale, 42% rezolvarea a diferite probleme administrative, 20% rezolvarea a diferite probleme medicale.”

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a vorbit despre importanța menținerii comunicării de calitate între copilul rămas în țară și părintele plecat: „Distanța fizică dintre copil și părintele nevoit să muncească în alte țări nu trebuie dublată de cea emoțională, mai ales că acum e acea etapă în care copiii încep să-și înțeleagă emoțiile și învață cum să reacționeze la situații negative. Miza noastră este aceea de a încuraja apropierea dintre părinte și copil, chiar și acolo unde distanța geografică este mare. Mai mult, ritualul revenirii părintelui acasă, lângă copil, pentru vacanțe, este unul deosebit de important, pentru că reface legături afective cruciale pentru copil”.

  • Conform studiului naţional cu privire la situaţia copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate realizat de Salvaţi Copiii România în 2022, 13,8% dintre copiii din România, 536.000 de copii, au avut în ultimul an cel puțin unul dintre părinți plecat la muncă în străinătate. Conform estimărilor, per total 184.000 dintre aceştia sunt total lipsiți de îngrijirea directă a părinților, având fie ambii părinți, fie părintele unic susținător al familiei plecat la muncă în străinătate (iunie 2021-iunie 2022).

Comunicatul organizației „Salvați Copiii” poate fi consultat mai jos:

Citește și:
Peste jumătate de milion de copii au avut cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate, în ultimul an / 31% dintre copiii intervievați spun că nu au fost de acord cu plecarea părintelui – Sondaj Național Salvați Copiii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, bagatelizează acuzațiile de plagiat la adresa șefului său de partid și de Guvern, Nicolae Ciucă: „Nu am stat niciodată de vorbă” cu premierul pe subiect, „ pentru că nu m-a interesat pe mine și se pare că nici pe domnia sa” / Nu vreau să amestec poziția de membru al Guvernului, cu ceea ce am de făcut pentru implementarea legilor România educată

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu bagatelizează discuția despre acuzațiile de plagiat aduse la adresa șefului său de cabinet și de partid, premierul Nicolae Ciucă. Într-un interviu pentru Digi24, la emisiunea „În…
Vezi articolul

Apel al ministerului Educației către profesori să contribuie cu resurse educaționale deschise: „Ne dorim implicarea profesorilor pentru realizarea de lecții video”

Ministerul Educației face un apel către profesori să contribuie cu resurse educaționale deschise. Într-un comunicat publicat pe pagina de Facebook a ministrului Monica Anisie. Pe lângă încărcarea de resurse educaționale deschise,…
Vezi articolul

BREAKING Comisia de etică a UBB constată mai multe exemple de plagiat și citare defectuoasă în teza de doctorat a ministrului Lucian Bode: “Teza este profund viciată” / E cerută retragerea cărții publicate pe baza tezei / Conducătorul de doctorat, Adrian Ivan, a cerut stoparea oricărei analize

Teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode ester „profund viciată”, a decis Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai după a doua analiză a acestei teze, prin care „confirmă…
Vezi articolul

Candidatul Nicolae Ciucă spune că nu a predat mandatul de premier, în 2023, până nu a „rezolvat toate problemele” la greva profesorilor / În realitate, guvernul său a încercat tot felul de tertipuri pentru a amăgi cadrele didactice care cereau salarii mai mari și a trebuit să rămână în funcție sub presiunea alianței PNL-PSD

Candidatul PNL la președinție, Nicolae Ciucă, le-a spus, luni seară, celor 2000 de profesori aduși de partid la un eveniment electoral într-un restaurant din București că, în momentul grevei profesorilor…
Vezi articolul