„Salvați Copiii” solicită deputaților să adopte legea care le interzice persoanelor condamnate definitiv pentru infracțiuni grave comise asupra copiilor să mai fie alese în funcții publice

6.811 vizualizări
Foto: Arie Kievit – Salvați Copiii România
Salvaţi Copiii a cerut din nou membrilor Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor să adopte proiectul de lege care urmăreşte interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în funcții publice, în cazul persoanelor condamnate definitiv pentru infracţiuni grave comise asupra copiilor, potrivit unui comunicat de presă al ONG-ului.

„Salvaţi Copiii solicită membrilor Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, ce se vor întruni luni, orele 12:00, să voteze favorabil modificarea şi completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi a Legii 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, pentru a împiedica, pe viitor, situaţiile în care interesele primordiale ale copiilor unei comunităţi ajung în mâinile unor abuzatori condamnaţi pentru fapte grave, cum sunt infracţiunile împotriva vieţii copiilor, viol, pornografia infantilă, traficul de copii, rele tratamente ori altele în care victime sunt copiii”, se arată în comunicat.

ONG-ul spune că, prin adoptarea acestui proiect de lege, deputaţii vor arăta respect pentru drepturile şi demnitatea copiilor, aşa cum sunt ele protejate prin Constituţie, Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului şi Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

De altfel, proiectul de lege a fost elaborat la iniţiativa „Salvaţi Copiii” şi pe baza raportului său transmis în 12 mai Preşedinţiei, Guvernului şi celor două Camere ale Parlamentului, în care se solicita „o mai bună protecţie a copilului în faţa abuzurilor fizice şi sexuale, agresiunilor sexuale şi înăsprirea pedepselor pentru o serie de infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale cu victime minori”.

„Demnitatea copiilor trebuie protejată împotriva celor care au fost condamnaţi penal pentru fapte grave comise asupra lor. Nu-i putem lăsa pe aceşti oameni să gestioneze vieţilor copiilor în comunităţile în care doresc să devină primari şi consilieri. Cine ar accepta aşa ceva? Dincolo de aspectul profund imoral al acestui aspect, sunt probleme serioase legate de neconstituţionalitatea validării mandatelor de primari sau consilieri pentru persoane condamnate, de pildă, la pornografie infantilă sau la acte sexuale cu copii victime ale traficului de persoane. Sunt convinsă că parlamentarii vor preţui mai mult drepturile copilului decât ambiţiile politice ale celor cu cazier judiciar pentru fapte abominabile comise asupra copiilor”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România.

Conform legislaţiei în vigoare, pentru ca persoanele condamnate la infracţiuni cu gravitate mare cu victime copii să nu poată participa la alegeri electorale, este necesar ca, prin hotărârea de condamnare, judecătorul să le interzică dreptul de a fi ales pe o anumită perioadă de timp ca pedeapsă complementară (art. 66 alin. 1 lit. C.p.), ceea ce nu reprezintă o practică curentă a instanţelor din România, se mai arată în comunicat.

„De aceea, propunerea legislativă a organizaţiei Salvaţi Copiii, iniţiatori fiind trei deputaţi (Monica-Elena Berescu, Diana Stoica şi Dragoş Cătălin Teniţă), urmăreşte suplimentarea categoriilor de persoane care nu pot fi alese în cazul săvârşirii de fapte cu violenţă comise asupra copiilor. Astfel, la Legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi Legea 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, completarea înseamnă adăugarea următorului punct: persoanele condamnate definitiv pentru comiterea de infracţiuni contra vieţii, contra libertăţii persoanei, privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, contra libertăţii şi integrităţii sexuale şi rele tratamente aplicate minorului, dacă victimele sunt minori la data săvârşirii faptelor şi nu a intervenit reabilitarea judecătorească sau nu a fost împlinit termenul de reabilitare”, mai scrie în comunicat.


1 comment
  1. Și deputații cum au reacționat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii vor fi obligați să aibă activități legate de prevenția și combaterea consumului de droguri, în cadrul programului „Școala Altfel”, din acest an școlar, spune secretarul de stat în Ministerul Educației Kallós Zoltán

Școlile vor fi obligate să abordeze teme legate de prevenția și combaterea consumului de droguri în cadrul programului Școala Altfel din acest an școlar, potrivit secretarului de stat din Ministerul…
Vezi articolul

Fără OUG anti-ONG, petiția online demarată de Asociația Dăruiește Viață care poate pierde jumătate din fondurile anuale / Asociația construiește primul spital pentru copiii bolnavi de cancer din România

Asociaţia ”Dăruieşte Viaţă”, care contruieşte un spital în Bucureşti, a demarat o petiţie online, intitulată ”Fără OUG anti-ONG”. Organizaţia atrage atenţia că, dacă ordonanţa va fi adoptată în forma propusă,…
Vezi articolul

Elevi români, premiați special la Concursul European pentru Tineri Cercetători 2024, pentru o soluție de „asamblare a circuitelor imprimate”, anunță Ministerul Educației / A fost premiată cu locul I și o studentă UniBuc, la concursul EU TalentOn

Doi elevi din lotul național care a reprezentat România la Concursul European pentru Tineri Cercetători (EUCYS) au câștigat premiul special, transmite Ministerul Educației într-o postare pe Facebook de duminică. Și…
Vezi articolul

Arzu Salim, o tânără din Constanța, a obținut cel mai mare punctaj din țară la Rezidențiat 2023: Pentru a obține un rezultat bun trebuie să și renunți la anumite lucruri / Îmi doresc să fac o pregătire în străinătate, dar nu să plec de tot

Arzu Salim, o tânără din Constanța, a obținut cel mai bun rezultat din țară la examenul de Rezidențiat 2023, sesiunea din noiembrie, 936 de puncte din 950, la Medicina. „Pentru…
Vezi articolul

Licitația pentru standardele de evaluare a tuturor elevilor din clasele primare și gimnaziu, despre care existau suspiciuni că ar fi cu dedicație, a fost atribuită exact firmei respective / Ministerul Educației anunță că doi experți internaționali îi vor forma pe specialiștii români care vor elabora standardele

Licitația despre care Edupedu.ro a relatat că existau suspiciuni că ar fi fost lansată cu dedicație pentru o firmă a fost atribuită de Ministerul Educației chiar companiei indicate în ancheta…
Vezi articolul