Săptămâna viitoare va fi o întâlnire la Ministerul Finanțelor pentru a discuta propunerea de rectificare, a anunțat Ligia Deca, întrebată când se vor plăti stimulentele pentru profesori prevăzute în legea educației

[jp_post_view]
Ligia Deca / Foto: gov.ro
„Am fost solicitați chiar săptămâna viitoare la o întâlnire la Ministerul Finanțelor pentru a discuta propunerea de rectificare”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, în contextul unei discuții legate de faptul că nu se pot încă aplica prevederi din legea învățământului preuniversitar privind stimulentele acordate profesorilor, deoarece nu există fonduri. „Am solicitat toate sumele necesare la rectificare”, a adăugat Ligia Deca, la TVR2, pe 17 octombrie.
  • Rectificarea bugetară ar putea avea loc în noiembrie, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului Ciolacu, pe 28 septembrie. În aceeași zi, Ministerul Educației a primit, printr-un memorandum, încă 2,6 miliarde de lei credite bugetare pentru a putea plăti salariile profesorilor și angajaților din școli și universități, pentru că instituția nu mai are suficienți bani pentru a asigura finanțarea acestor cheltuieli.

Redăm discuția privind stimulentele pentru profesori și rectificarea bugetară

Ligia Deca: Ne dorim și ca tinerii profesori, profesorii debutanți să beneficieze de un sprijin suplimentar. Ei au nevoie de mentorat, au nevoie de însoțire, mai ales în primii ani de carieră. Avem nevoie de măsuri care să-i stimuleze să meargă și în zonele unde mai greu se întâmplă această opțiune, de a alege o școală, de exemplu, în mediul rural, unde știm că este nevoie de stimulente. 

Moderatoare: De când se vor plăti aceste stimulente? 

Ligia Deca: Avem o primă egală cu cinci salarii pentru cei care aleg mediul rural și rămân acolo o perioadă. În ceea ce privește acest stimulent, urmează ca el să fie pus în practică, avem nevoie de un nou buget care să permită această chestiune. 

Legile au intrat în vigoare în luna septembrie. Bugetul este făcut anul trecut, înainte ca legea să fie finalizată și adoptată de Parlament și apoi promulgată. Am solicitat toate sumele necesare la rectificare. 

Moderatoare: Când va fi această rectificare? 

Ligia Deca: N-aș putea să vă spun. Eu sper că în foarte scurt timp. 

Moderatoare: Se lucrează la inclusiv alocarea acestor fonduri pentru pentru a pune în practică? 

Ligia Deca: Da. Am fost solicitați chiar săptămâna viitoare la o întâlnire la Ministerul Finanțelor pentru a discuta propunerea de rectificare. 

Citește și:
Ministerul Educației solicită peste 9 miliarde de lei la rectificarea bugetară, adică o creștere cu 28% față de bugetul primit la începutul anului. Jumătate din bani sunt pentru salariile profesorilor și pentru bursele elevilor – surse
Ministerul Educației nu mai are bani de salarii și obține fonduri pe bază de memorandumuri, iar peste 1.400 de școli nu au primit nici acum banii din PNRAS pentru toate cheltuielile din 2022 / Rectificarea bugetară ar putea avea loc în noiembrie, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului Ciolacu


2 comments
  1. 🤔😞😅🥲🥲🤣🙃😶

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Planuri-cadru 2025. Profesoara Florina Rogalski: S-a făcut o falsă dezbatere care a umilit profesorii și a uimit pe toată lumea: locurile aranjate, inspectorii în față, pe mijloc ONG-urile, care pe mine mă scot din minți, câteva locuri în spate, timide, pentru profesori

Florina Rogalski, profesoară de Limba română la Școala Centrală din București, a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre prima dezbatere națională despre planurile-cadru de liceu: „Marți, pe 11,…
Vezi articolul

Peste 100 de laureați ai premiului Nobel cer Rusiei încetarea războiului: Descoperirile ştiinţifice trebuie folosite „exclusiv în scopuri paşnice şi pentru bunăstarea şi fericirea tuturor oamenilor respectând în acelaşi timp Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”

103 laureați ai premiului Nobel din diverse domenii și locuri ale lumii au semnat o scrisoare pentru pace în Ucraina. Ei subliniază că armele nucleare au fost create cu ajutorul…
Vezi articolul

Toți directorii și inspectorii școlari vor fi incompatibili cu funcțiile politice de conducere și cele de primar, consilier local sau județean, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar – surse

Directorii de școli și inspectorii ar putea să nu mai aibă și funcții politice de conducere sau să fie consilieri locali sau județeni, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar,…
Vezi articolul