UPDATE Ministerul Educației infirmă informațiile că olimpiadele naționale 2025 s-ar desfășura online: metodologia nu prevede această posibilitate

14.736 de vizualizări
Foto: Captură Youtube.com/ Olimpiada Națională de Informatică – ONI 2024 Gimnaziu
Ministerul Educației (ME) infirmă informațiile că olimpiadele naționale 2025 s-ar desfășura online (UPDATE 19:50). Potrivit instituției, metodologia de organizare a competițiilor școlare aplicabilă în anul școlar 2024-2025, nu prevede această posibilitate. Poziția ME vine după ce Edupedu.ro a prezentat că, potrivit surselor Edupedu.ro, un scenariu în lucru la nivelul Ministerului Educației este organizarea online, din fiecare județ, a etapelor naționale a olimpiadelor școlare, adică renunțarea la deplasarea într-un oraș pentru mai multe zile a elevilor calificați din fiecare județ și a profesorilor lor.

„Referitor la informațiile solicitate de dumneavoastră, vă comunicăm faptul că Metodologia de organizare a competițiilor școlare care se aplică în anul școlar 2024-2025 nu prevede aceste informații/această posibilitate. În acest context, infirmăm toate aspectele menționate de dumneavoastră privind organizarea competițiilor școlare”, a transmis Ministerul Educației la solicitarea Edupedu.ro joi seară.

Redăm știrea inițială:

Ministerul Educației ia în calcul ca etapele naționale ale olimpiadelor școlare din 2025 să fie organizate online, în județele de reședință ale elevilor, potrivit surselor Edupedu.ro. Dacă această variantă va fi adoptată, etapele naționale în format fizic, desfășurate în mod tradițional ca tabere la nivel național, ar urma să fie eliminate.

Conform informațiilor Edupedu.ro, scenariul încă discutat are la bază considerente legate de costuri și organizare logistică. În prezent, etapele naționale implică deplasarea elevilor calificați într-un județ-gazdă, unde participă la probe scrise sau practice și activități extracurriculare, într-un cadru care le permite să interacționeze cu alți elevi și profesori din întreaga țară.

Această structură ar fi înlocuită cu examene desfășurate de la distanță, supravegheate online. De modificare ar fi vizați mii de elevi care participă anual la olimpiade. De exemplu, în 2023, au fost peste 540 de elevi participanți la Olimpiada Națională de Limba Engleză (ONLE) de la Cluj-Napoca. Alți 400 au fost la Olimpiada de Limba franceză, alți circa 300 la limbile romanice (sursa). Cele trei olimpiade menționate anterior se adaugă altor peste 60 organizate în 2023.

Aceleași surse Edupedu.ro susțin că „mișcarea” Ministerului Educației a fost pregătită și odată cu introducerea în regulamentului nou de funcționare al Centrelor de Excelență (CJEx / CMBEx) a posibilității de a pregăti loturile de elevi olimpici pentru fazele naționale și internaționale ale olimpiadelor școlare.

  • În plus, centrele de excelență pot primi acum bani și de la Consiliile Județene, care ar putea să suplinească sau chiar să înlocuiască alocarea finanicară de la Ministerul Educației pentru organizarea într-un asemenea format, potrivit informațiilor noastre. Mai multe detalii aici.

Corectarea lucrărilor elevilor olimpici ar urma să se facă digitalizat, dacă scenariul se adoptă, pe modelul corectării de la examenele naționale (Evaluarea Națională, Bacalaureat, Titularizare, Definitivat), conform informațiile Edupedu.ro.

De menționat că, recent, ministra Educației, Ligia Deca, anunța într-un mesaj electoral postat pe Facebook un proiect de Hotărâre de Guvern (HG) care prevede dublarea alocației zilnice pentru cazare și masă a olimpicilor naționali și profesorilor însoțitori, mai exact 200 de lei pe zi, față de 100 de lei (sumă stabilită în mai 2022, prin OUG 69/2022, după relatările Edupedu.ro despre condițiile de cazare – vezi aici cazul Olimpiadei Naționale de Franceză și Limbi Romanice de la Craiova; vezi aici – cazul Olimpiadei Naționale de Limba Engleză de la Pitești).

Nu este clar ce se va întâmpla cu această alocare în cazul în care elevii vor susține proba într-un oraș / reședința de județ de care aparțin: dacă va mai fi acordată în final, dacă elevii rămân cazați peste noapte pentru probe sau la finalul zilei pleacă acasă și se întorc a doua zi.

Foto: Facebook.com/ Ligia Deca

Nu este clar deocamdată cum s-ar susține susținute probele practice și orale pentru elevi și profesori, de la unele olimpiade, din locațiile în care se vor „grupa” în fiecare județ. De altfel, regulamentele olimpiadelor școlare nu au apărut până acum, însă ar urma să conțină prevederi despre noul format de desfășurare, mai explică surse Edupedu.ro.

  • Edupedu.ro a solicitat un punct de vedere Ministerului Educației. Când îl vom primi, îl vom publica.
Citește și:
Olimpiadele școlare, masacrate în primul an de aplicare a noii legi a educației și folosite ca trofeu politic de ministra Ligia Deca
OFICIAL Elevii din loturile olimpice pot fi pregătiți de centrele de excelență din fiecare județ, care pot primi bani și de la consiliile județene – regulament nou, aprobat de Ministerul Educației cu 4 luni întârziere
PROIECT Sumele pentru elevii olimpici și profesorii lor, crescute la 200 de lei pe zi pentru mâncare și cazare, inclusiv la concursuri și tabere de pregătire a loturilor / Premiile pentru medaliile europene, mărite / Mii de lei și pentru elevii care concurează în echipe la internațional
Profesorii ar putea corecta digital la olimpiadele școlare, spune secretarul de stat Sorin Ion: Cred că ar fi foarte util la etapele județene, acolo unde se dau subiecte comune / Ar putea să fie nevoie de niște dezvoltări la platformă, în funcție de fiecare regulament

13 comments
  1. De ce ME nu acorda premiile de 5mii lei pentru scolile castigatoare la concursul Scoala Europeana? Rusineeee! Angajati incompetenti, nu sunt in stare sa faca un ordin de plata!

  2. In 2001, olimpiada națională de engleza s-a desfășurat în fiecare reședință de județ, iar lucrările sigilate au fost trimise în vreo 3 locuri in tara la corectat. a durat aprox 3 săptămâni să vina rezultatele…

  3. Ce minister fake. Cand au stat cu pe noi inspectorii cu “o sa fim online”, “o sa ramanem la noi in judet” daca se aprba modificarea. Ei au comunicat detaliile astea si in teritoriu, ca ne trec in nistr clase cu copiii calificati dupa etapele pe judet, bineinteles cu rugamintea sa fie discret. Bullshit

  4. Pai deja li se pare mult sa dea 200 lei/zi pt un elev olimpic. Transport oricum nu ofereau.
    Burse de merit nu le mai dau celor cu premii la nationala, imdiferent ce motiv ar avea sa ia (medii f mari la capacitate, alte premii judetene etc) acestea nu se pot cumula cu cele de performanta, iar la profesionala se cumuleaza cate 3 burse.
    Exoerienta plecarii cu ceilalti olimpici este benefica, Desfasurarea probelor, festivitatile sunt niste experiente deosebite, chiar daca sunt cazari indoielnice si nu sunt bani de transport..
    Dar deh, cui ii pasa de olimpici…

  5. Dupa precizarile facute de Minister in seara asta, imi dau seama cat de fierti au fost ca voiati sa ii prindeti cu mata in sac! Deca credea ca baga noutatea dupa ce e aleasa senator ca sa nu se mai lipeasca de ea. Ramane sa vedem daca fac asta dupa 1 decembrie, desi simt ca daca nu o mai fac anul asta, o fac din 2026. Dupa editorialul publicat de dl Lefter miercuri, s-au lins pe bot cu multe.

  6. Geniile lor sunt trimise in străinătate la studii. Nu se impiedica astia de olimpici. La o adică, olimpiadele sunt de pe vremea comunismului. Ar cam fi cazul sa se renunte la asa ceva. Ne cereti sa ii invatam sa lucreze in echipa, sa fie buni colegi dar incurajati competiția acerba prin olimpiadele astea si prin bursele care au creat discriminare.

  7. Măcar să publice calendarul ca să înceapă organizarea… dacă e publicat târzziu, nu e de mirare că organizarea este cea care este. Din toate punctele de vedere.

  8. Dar corectura se poate realiza online, ca la examenele naționale.Ar fi mai multa obiectivitate, la olimpiade notele sunt mai mari cu 2-3 puncte, s ar vedea situația reală.

  9. Pentru majoritatea olimpiadelor consider că este un lucru bun, mai ales la ce condiții de cazare și de mâncare le sunt oferite elevilor în multe județe…vorbesc din propria experiență…

    1. Am participat de-a lungul anilor la multiple olimpiade cu condiții de cazare indoielnice! Chiar si asa interactiunea cu ceilalti olimpici suplinește pe deplin acest inconvenient!

  10. Ar fi ultima umilință pentru copiii geniali, singura bogăție a acestei țări. Să nu spună d-na ministru ce decizie a luat pentru a motiva copiii performanți, pentru ce și-ar mai sacrifica ei copilaria si sănătatea daca nu există nici un gest de recunoaștere a muncii lor? Rușine ignorantilor din minister care habar n-au ce muncă si sacrificii presupune o calificare la etapa națională, intr-un sistem in care elevii sunt sufocati de materii inutile

    1. Cât muncește un elev să ajungă la etapa națională! Premiile sunt insignifiante, iar ca să mai facă niște economii cei din Minister tot pe acești elevi îi taxează! Bine că sunt susținuți mult mai mult elevii cu CES, iar cei care fac performanță prin efort și muncă să nu aibă parte măcar de o întâlnire într-un cadru in care să se simtă și ei valorizați!

  11. Aș dori să știu și eu, etapele naționale la Olimpiada Națională a Sportului Școlar cum se vor desfășura on-line?
    Noaptea minții!!! Dacă nu ar fi de plâns, am râde cu lacrimi. (amare)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Meditații online gratuite la Chimie pentru elevii de clasa a XII-a care se pregătesc pentru bacalaureat, oferite de Universitatea Politehnica Timișoara / Înscrierile se fac online, până pe 7 martie

Universitatea Politehnica Timișoara, prin Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului, anunță un program online de meditații gratuite, „Cu UPT învăț Chimie”, pentru elevii de clasa a XII-a care…
Vezi articolul

Modificare peste noapte la Olimpiada Națională de Geografie, etapa județeană de duminică, 17 martie: doar elevii de clasa a VIII-a din toată țara vor da concursul de la ora 13:00, în timp ce toate clasele celelalte susțin proba scrisă dimineața / Lixandru, ME: Am avut o solicitare a unui părinte

Programul olimpiadei județene de Geografie, desfășurată pe 17 martie, potrivit calendarului olimpiadelor școlare 2024, se întinde pe toată ziua de duminică, la decizia secretarului de stat Florian Lixandru, printr-o adresă…
Vezi articolul