Şcoala construită de Iuliu Maniu în satul Bădăcin din Sălaj s-a închis după 85 de ani. Aici mai învățau doar 4 copii / Părinții preferă să îi ducă la școală în alt oraș unde există programul „Școală după școală”

[jp_post_view]
Facbook: Cristian Borz
Școala din Bădăcin, județul Sălaj, a funcţionat neîntrerupt timp de 85 de ani. Astăzi, părinţii preferă să-şi ducă copiii la şcolile din oraş, acolo unde au locul de muncă şi unde pot beneficia şi de programul ‘Şcoală după şcoală’, scrie preotul greco-catolic din Bădăcin, Cristian Borz, citat de Agerpres.

Școala a fost construită între 1933 – 1937 pe un teren donat de Iuliu Maniu. La ridicarea ei au contribuit cu donaţii peste 100 de persoane, dar şi un grup de studenţi ce au muncit ca voluntari pe şantier.

Şcoala construită de Iuliu Maniu la Bădăcin nu şi-a mai deschis anul acesta porţile, după 85 de ani de funcţionare neîntreruptă, cauza fiind lipsa elevilor şi decizia unor părinţi de a-şi duce copiii la şcoală în Şimleu Silvaniei, oraş situat la o distanţă de circa cinci kilometri, scrie Agerpres.

Boncidai Csaba, primarul comunei Pericei, de care aparţine localitatea Bădăcin, a precizat că decizia de desfiinţare a şcolii a fost luată deoarece aici mai învăţau doar patru copii, în trei clase diferite. Aceştia vor fi transportaţi cu un microbuz şcolar la şcoala din Pericei.

„Construită în perioada 1933-1937, într-un stil modern pentru acea vreme, fiind prevăzută cu sală de sport şi cu o aripă în care erau organizate apartamente pentru profesori, şcoala din Bădăcin a funcţionat neîntrerupt 85 de ani, trecându-i pragul mii de elevi. Astăzi, părinţii preferă să-şi ducă copiii la şcolile din oraş, acolo unde au locul de muncă şi unde pot beneficia şi de programul ‘Şcoală după şcoală’. Aceasta este soarta multor sate aflate în apropierea oraşelor şi până acum cei îndrituiţi a o face încă nu au găsit soluţii pentru a opri acest fenomen”, precizează, pe contul său de Facebook, preotul greco-catolic din Bădăcin, Cristian Borz.

Clădirea şcolii se află în prezent în procedură de retrocedare, solicitarea fiind făcută de biserica greco-catolică din Bădăcin.

„Am solicitat retrocedarea clădirii când am aflat că se închide şcoala. Deja este un imobil cu probleme şi, dacă nu se face ceva, în câţiva ani va deveni o ruină. Dacă vom intra în posesia clădirii, vom reveni la denumirea iniţială – Casa Culturală Ioan şi Clara Maniu şi vom amenaja aici o bibliotecă şi spaţii de cazare pentru tinerii care vin, an de an, pentru diverse activităţi, la Casa Memorială ‘Iuliu Maniu’ din Bădăcin”, a spus Cristian Borz.

„Clădirea, cu o suprafaţă de 778 metri pătraţi, a avut iniţial denumirea de Casa Culturală Ioan şi Clara Maniu (părinţii lui Iuliu Maniu – n.r.). Ea are o structură ce include un perete mobil între două săli de clasă, pentru a se putea realiza în acest spaţiu, la nevoie, o sală de spectacole. Studenţii care au lucrat voluntari aici au fost găzduiţi de Iuliu Maniu, care, aşa cum poveste unul dintre ei, îi aştepta în fiecare seară în pragul casei şi le lua hainele de lucru, pentru a le pune în cuier”, a declarat Cristian Borz.

Născut în 1873, Iuliu Maniu a fost preşedinte al Partidului Naţional Român (1918-1926), apoi al Partidului Naţional Ţărănesc (1926-1933; 1937-1947), al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920) şi prim-ministru în mai multe rânduri (1928-1930, 1930, 1932-1933).

La Bădăcin este amenajată o casă memorială dedicată lui Iuliu Maniu, o clădire monument istoric începută de Ioan Maniu în 1890 şi extinsă de Clara Maniu şi Iuliu Maniu.


1 comment
  1. Si, ce-i de mirare?
    Badacin, Sici sunt vechi sate românești în zona, dar sunt mult îmbătrânite.
    Este oarecum normal sa folosească școală din comuna, adică din Pericei, chiar dacă distantele-s relativ mici, cu mașina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Cîmpeanu: S-ar putea să vă dau o veste proastă, să fiu și-n al patrulea mandat de ministru, pentru că nu e o limită / Justificări pentru introducerea numărului nelimitat de mandate pentru rectori: prin exemplul unui director de liceu tehnologic din Oradea, care e din 1990 în funcție arată că „ne dorim profesionalizarea guvernanței”

Printr-o serie de comparații cu funcții din alte domenii sau din universități din sisteme mult mai evoluate decât cel românesc, așa a justificat Sorin Cîmpeanu introducerea în proiectul legii învățământului…
Vezi articolul

Bursele de excelență, de merit, de reziliență și tehnologică în anul școlar 2024-2025, condiționate de media 10 la purtare sau de calificativul foarte bine, la finalul anului școlar anterior și de numărul de absențe nemotivate

În anul școlar 2024-2025 elevii vor primi burse de excelență, de merit, de reziliență și tehnologică doar dacă au media 10 la purtare la finalul anului școlar anterior, potrivit proiectului…
Vezi articolul

Olimpicul internațional la Matematică Andrei Moldovan, întrebat cum i se pare programa de liceu: Noi nu facem materia de clasă, o facem doar pe cea de olimpiadă / Radu Lecoiu: Ar trebui puțin mai multă flexibilitate în predare, să nu fie un număr fix de ore pentru un anumit capitol / Profesorul Flavian Georgescu: Susținerea pregătirii olimpicilor de către Ministerul Educației este „înspre zero”

Un elev olimpic internațional la Matematică, de la Liceul Internațional de Informatică București a răspuns, la Radio România Actualități, că în clasa sa „noi nu facem materia de clasă, o…
Vezi articolul