Pentru anul școlar 2025-2026, școlile au de actualizat în SIIIR încadrarea profesorilor și lista posturilor, până pe 25 septembrie, potrivit ISJ Buzău

901 de vizualizări
Foto: © Darya Petrenko | Dreamstime.com
Toate școlile din județul Buzău au de actualizat în aplicația informatică SIIIR, până la data de 25 septembrie, datele profesorilor titulari și lista posturilor didactice, potrivit unui document al Inspectoratului Școlar Buzău. Cursurile au început, oficial, pe 8 septembrie 2025, potrivit calendarului anului școlar 2025-2026. 
  • Potrivit sindicatelor, peste 20.000 de profesori au fost luni, 8 septembrie, în marș de la Guvern la Palatul Cotroceni. 

Unitățile de învățământ din județul Buzău au de reactualizat lista posturilor didactice și încadrarea profesorilor.

„Va rugam sa actualizați date în aplicația SIIIR următoarele: La modulul Resurse Umane: Până pe data de 25 septembrie 2025 ora 11.00 – pentru anul şcolar 2025-2026

  • Reactualizare – Listă posturi didactice

– Asocieri nivel -disciplină — clasă

  • Reactualizare date – Personal

– Listă personal – Încadrare didactică

Verificare și reactualizare cu celeritate privind datele personalului didactic titular, personal didactic titular care beneficiază de rezervarea postului didactic/catedrei”, se arată în document.

Documentul Inspectoratului Școlar Județean Buzău poate fi consultat mai jos:

Informații de context

Din această toamna, norma didactică de predare crește, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare a intrat în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie 2025.

Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Sindicatele din preuniversitar au anunțat noi acțiuni de protest, după boicotarea primei zile de școală. „Este clar ca daca nu se va întâmpla nimic dupa acțiunile de pe 8 septembrie, va fi o noua consultare în randul colegilor noștri pentru noi acțiuni de protest care să înceapă din 9 septembrie. Nu ne oprim aici atâta vreme cât avem acest ministru. Dacă nu va fi demis, dacă măsurile de austeritate nu vor fi anulate, vom protesta”, a declarat Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, la Antena 3.

Sindicatul Salariaților din Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale intră în grevă japoneză, începând cu luna septembrie, prin purtarea zilnică a unei banderole albe în timpul orelor de serviciu, și se alătură protestelor actuale ale sindicatelor din educație.

Peste 300 de profesori, scriitori, regizori, actori, artiști care cer Guvernului Bolojan să retragă pachetul de austeritate ce vizează Educația, documentului trimis de semnatari către Edupedu.ro. „Măsurile recente – creșterea numărului de elevi în clase, comasarea școlilor, reducerea de personal, mărirea normei didactice a profesorilor – sunt prezentate ca soluții pentru buget, dar impactul lor fiscal este unul nesemnificativ”, se arată în document.

Despre norma didactică

Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:

  • pentru învățători și profesori de învățământ primar, norma didactică rămâne de tip „un post pe clasă”, dar cu 2 ore obligatorii de pregătire remedială pe săptămână
  • pentru profesorii de gimnaziu, liceu, postliceal, precum și cei din clasele cu program integrat de artă și sport sau din unități extrașcolare, norma crește la 20 de ore pe săptămână, dacă aceștia au cel puțin licență în cariera didactică
  • excepție: profesorii cu grad didactic I sau titlul de profesor emerit, care desfășoară activitate de mentorat, vor avea normă redusă la 18 ore pe săptămână
  • profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori vor avea norme de 26 de ore pe săptămână (cu licență), respectiv 22 de ore (dacă au gradul I și activitate de mentorat)
  • în învățământul special, norma este de 18 ore pentru profesori la predare și terapii specifice, respectiv 22 de ore pentru educatori și maiștri instructori
  • cadrele didactice cu peste 25 de ani vechime și gradul I, sau care dovedesc performanță educațională, pot beneficia de o reducere a normei cu 2 ore pe săptămână, fără afectarea salariului, în baza unei metodologii aprobate de Minister

În plus, în perioada 2025-2026 până în 2029-2030, este valabil un regim special care permite includerea în norma didactică a unor activități precum pregătirea pentru examene naționale, performanță educațională și învățare remedială.

Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.

Foto: © Darya Petrenko | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Posturile didactice neocupate, pentru anul școlar 2025-2026, publicate de inspectoratele școlare – documente /  Luni, 1 septembrie, au fost atribuite profesorilor orele vacante/rezervate pentru plata cu ora
Ministrul David: Salariul pe care îl primește un cadru didactic acoperă 8 ore pe zi. Prin cele 2 ore în plus la norma didactică nu am mărit numărul de ore de lucru, sunt tot 8 ore. Doar că poate nu mai faci atâta activitate birocratică, ci de predare
Ministrul Daniel David, despre creșterea normei didactice de predare: Din cele 8 ore de lucru, pe parcursul unei zile, faptul că ai mai multe ore de interacțiune cu copilul, mie, ca profesor, mi-ar produce, ca să spun așa, un oarecare interes
Simion Hăncescu, FSLI, după întâlnirea cu președintele Nicușor Dan: Protestele profesorilor vor continua / Marius Nistor: Greva generală nu este exclusă
Ministrul Educației, Daniel David, către profesori, în timp ce peste 10 mii de cadre didactice protestează în București: Am auzit solicitările. E complet nerealist să te aștepți că în această perioadă se vor întâmpla modificări în legea bugetar-fiscală sau că premierul își va da demisia sau va cădea Guvernul
Profesorii nu muncesc 18-20 de ore, într-o săptămână, la școală, ci acelea sunt ore de predare, dar în spatele acestor ore de predare stau foarte multe alte activități, spune un lider sindical: Când aveau norma de 18 ore, timpul de lucru era cu mult peste 40 de ore


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Administrația Trump vrea să taie 9 miliarde de dolari din subvențiile acordate Universității Harvard, pe care o acuză că ar fi permis „antisemitism instituționalizat” în campus / Cercetări care salvează vieți sunt puse în pericol, afirmă conducerea instituției

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a anunţat luni că intenţionează să priveze Universitatea Harvard de aproximativ nouă miliarde de dolari în subvenţii federale în urma unei „examinări cuprinzătoare”, după ce…
Vezi articolul

Modificări masive în rata de vaccinare a angajaților din școli și grădinițe, după introducerea acesteia drept criteriu de redeschidere fizică. Cîmpeanu anunță că 14% dintre școli au depășit pragul de pe o zi pe alta

68% din școlile și grădinițele României vor începe luni cu prezență fizică, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, sâmbătă seara la B1TV. Acesta a prezentat un procent cu 14 puncte…
Vezi articolul

Integrarea științei și educației în rețelele de socializare, precum și prezentarea corectă a ocupațiilor pentru a proteja cetățenii de pseudoștiință – propunerile ministrului Daniel David avansate vicepreședintei Comisei Europene, Roxana Mînzatu

Ministrul Daniel David i-a propus vicepreședintei Comisei Europene, Roxana Mînzatu, în timpul vizitei acesteia la București, „două idei strategice la nivel european și care ar putea fi asumate de România”.…
Vezi articolul

Posturile didactice neocupate, pentru anul școlar 2025-2026, publicate de inspectoratele școlare – documente /  Luni, 1 septembrie, au fost atribuite profesorilor orele vacante/rezervate pentru plata cu ora

Inspectoratele școlare au publicat lista posturilor vacante neocupate/nerepartizate la data de 3 septembrie, pentru anul școlar 2025-2026. Concursurile și testările la nivel de județ s-au desfășurat în perioada 28 august…
Vezi articolul

Senatorul PSD Vasile Dîncu, despre „România Educată”: Iohannis a spus că este o strategie transpartinică. Astăzi l-am auzit pe Cîțu vorbind doar despre ce va face el. Dacă devine una din strategiile politizate, atunci va avea un eșec total și rapid

Senatorul PSD Vasile Dîncu a atras atenția liderilor Guvernului să nu uite că implementarea strategiei România Educată trebuie să fie una transpartinică, așa cum s-a stabilit la Cotroceni, fiind un…
Vezi articolul