Şcolile din Austria se vor deschide fără obligativitatea măştilor, dar cu efectuarea de teste masive

10.782 de vizualizări
Elevii din Austria vor reîncepe școala, pe 7 septembrie, cu prezența la clasă, dar fără obligaţia de a purta mască de protecţie, cu încăperi foarte bine aerisite şi cu efectuarea multor teste, a informat luni ministrul învăţământului, Heinz Fassmann, citat de EFE, preluat de Agerpres.

Obiectivul acestei modalități de reluare a școlii este, potrivit ministrului, acela de a menţine şcolile deschise „în cea mai deplină normalitate posibilă”. Oficialul a considerat „absurdă” cererea unor sindicate ale profesorilor de a impune măşti la cursuri, deoarece „este greu de imaginat cum poate fi trezit entuziasmul” pentru o materie, când elevii trebuie să stea două ore la rând cu nasul şi gurile acoperite.

Va fi impusă, însă, această măsură la intrare şi pe culoarele şcolilor atunci, când autorităţile sanitare vor avertiza asupra creşterii riscului într-o anumită zonă, conform unui sistem de tip semafor cu grad de alertă în patru culori:

  • Măştile vor fi necesare când alerta va fi galbenă şi portocalie (gradul doi şi trei pe scară, după cel verde), în timp ce la culoarea roşie şcoala va fi închisă iar cursurile vor fi mutate în mediul online.

Ministerul a recomandat multă ventilaţie în sălile de clasă la fiecare 20 de minute şi timp de minimum 5 minute de fiecare dată. E introdusă şi o politică de informare a elevilor şi de restricţionare a grupurilor pentru a evita un contact prea amplu între copii. De asemenea, părinţilor li se recomandă să nu trimită copiii la şcoală dacă au simptome similare infecţiei COVID-19, iar pentru detectarea cazurilor asimptomatice vor fi realizate teste la scară mare.

În cooperare cu centrele de învăţâmânt din întreaga ţară se prevede testarea a circa 15.000 de elevi şi 1.200 de profesori la fiecare trei săptămâni, iar pentru aceasta se va recurge la o nouă procedură în care, pentru a lua o mostră, persoana respectivă trebuie să facă gargară timp de 20 de secunde.

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. De fapt, sunt aceleasi măsuri, dar prezentate mai elegant. Diferenta este de comunicare. N-au masca, dar daca-i galben sau portocaliu la semafor…. au. Aia nici nu se lupta cu regulile si se mai protejeaza si fara sa li se impuna. Ar fi cazul sa ne mai schimbam si noi atitudinea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitățile care folosesc până la 10% din finanțarea de bază pentru investiții trebuie să depună anual rapoarte privind utilizarea banilor, iar cheltuielile vor fi verificate de Ministerul Educației – proiect de metodologie

Universitățile de stat cărora li se repartizează bani pentru cheltuieli de investiții, în limita a 10% din finanțarea de bază, vor face anual raportări privind folosirea banilor, iar Ministerul Educației…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă către Iohannis, din partea mediului academic, împotriva schimbărilor în legislația de analiză a plagiatelor: Modificările propuse de Cîmpeanu reprezintă o formă mascată de amnistiere individuală a plagiatorilor și încurajează frauda academică

Treisprezece organizații și mișcări civice, alături de peste 160 de profesori universitari și cercetători din România și străinătate, îi solicită printr-o scrisoare deschisă Președintelui Klaus Iohannis să ia atitudine publică…
Vezi articolul

UPDATE Greva profesorilor, invocată de guvernanți ca motiv pentru întârzierea încărcării tichetelor educaționale de 500 de lei, pentru elevi, întârziate mai mult de 8 luni din vina autorităților / Ministrul Boloș: Din cauza grevei au fost amânări la livrarea cardurilor. Luni se vor încărca cardurile

Cei 55.000 de copii vor primi luni, 29 mai, tichetele educaționale de 500 de lei, după cum a transmis pentru Edupedu.ro Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: „Luni se…
Vezi articolul

Peste 80% dintre profesorii şi 70% dintre elevii participanți la un sondaj World Vision cred că şcolile trebuie redeschise și menținute închise doar în zonele cu risc crescut de infectare. Fundaţia solicită reluarea de urgenţă a şcolii fizice, mai ales pentru copiii vulnerabili

Peste 70% dintre copii, respectiv peste 80% dintre profesori consideră că şcolile ar trebui redeschise ori pot rămâne închise doar în zonele cu risc crescut de infectare. Asta arată datele…
Vezi articolul