Școlile din Marea Britanie se pregătesc din timp pentru redeschidere treptată, în condițiile unei situații epidemiologice complicate

801 de vizualizări
Foto: © Martin Dunne – Dreamstime.com
Săptămâna aceasta, autoritățile de la Londra, dar și cele din Scoția și Țara Galilor au anunțat planurile de redeschidere a școlilor, în următoarele săptămâni – la mai puțin de două luni de când au decis închiderea, pe fondul exploziei de cazuri de infectare cu noua tulpină de coronavirus, descoperită în Marea Britanie. Elevii din Scoția și Țara Galilor vor începe să revină treptat la clase de luna aceasta, pe când cei din Anglia – din 8 martie, potrivit The Guardian.
  • Sistemul britanic de învățământ este descentralizat, astfel încât școlile din Anglia sunt administrate de guvernul de la Londra, iar cele din Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord – de autoritățile acestor națiuni.

Miercuri, premierul britanic Boris Johnson a spus că țările nu se vor deschide înainte de 8 martie, în pofida presiunilor unor grupuri de parlamentari de a introduce o astfel de măsură mai repede. Opțiunea a fost luată în condițiile în care consilierii științifici ai guvernului apreciază că rata de infectare rămâne foarte ridicată în Anglia, iar deschiderea școlilor ar fi astfel foarte riscantă. Anglia a închis școlile la începutul anului, forțată de situația epidemiologică, în pofida faptului că autoritățile au presat pe tot parcursul ultimei jumătăți de an pentru a menține școlile deschise. Chiar și așa, aproximativ 15% dintre elevi – cei din medii vulnerabile sau ai căror părinți lucrează în sectoare esențiale – continuă să vină la școală.

În Scoția, guvernul a anunțat un plan de a începe redeschiderea cu școlile primare, din 22 februarie. Guardian notează că, în Scoția, rata de infectare este la jumătatea celei din Anglia, ceea ce înseamnă că transmisia virusului în comunitate e mai redusă, notează The Guardian.

În Țara Galilor, planul este tot de redeschidere a școlilor din 22 februarie, începând cu cei mai mici dintre elevi, un anunț în acest sens fiind așteptat vineri, potrivit sursei citate.

Photo 195981534 © Martin Dunne – Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii înțeleg diferit față de elevi violența verbală, spune ministrul Educației, Ligia Deca, care interpretează un chestionar în care de trei ori mai mulți elevi au fost martori la agresiuni decât cadrele didactice

Ligia Deca spune că rezultatele chestionarului realizat de Consiliul Național al Elevilor, privind respectarea Statutului Elevilor, arată o diferență mare de procente mare între profesorii și elevii care au răspuns…
Vezi articolul
Deschiderea școlilor

Profesorii au o misiune specială, spune învățătoarea Simona Ghenea: Să transforme fiecare oră, și cu ajutorul tehnologiei, în scântei de viitor. Mă gândesc la posibilitatea elevului de a înțelege, la biologie, ciclul de viață la plante sau la animale. Tehnologia creează contexte de învățare

Simona Ghenea, profesor pentru învățământul primar la Colegiul Național „Elena Cuza” din Craiova, a declarat pentru TVR Craiova că „profesorii au o misiune specială: să transforme fiecare oră – și…
Vezi articolul

Daniel David prezintă în termeni pozitivi discuțiile cu studenții, de la Timișoara. “Angajament optimist”, “moment post-criză”, o “reformă” viitoare – noile arme în arsenalul de PR al ministrului în întâlnirile cu studenții, elevii și profesorii loviți de tăierile din Educație, abia adoptate

Ministrul Educației Daniel David a invocat din nou un moment viitor „post criză”, în discuțiile pe care le-a avut marți la Forumul Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), organizat…
Vezi articolul

Singura școală-pilot privată aprobată de minister este co-fondată de secretarul de stat Radu Szekely, la Sibiu, acesta fiind șeful Comisiei de aprobare și cel care a avizat desemnarea. Szekely: Nu consider că e vreun conflict / Au mai fost trei școli particulare, dar au fost respinse – interviu

„Nu consider că este vreun conflict”, a răspuns Radu Szekely, secretar de stat pentru echitate și egalitate de șanse în Ministerul Educației, când a fost întrebat dacă nu există un…
Vezi articolul