Școlile din Republica Moldova rămân închise pe toată perioada stării de urgență / Continuă învățarea la distanță

1.373 de vizualizări
Campania Clasa mea e acasa – Republica Moldova / Sursa: Facebook-MECC
Ministerul Educației din Republica Moldova a anunțat, joi, că procesul educațional în toate instituțiile de învățământ din țară rămâne suspendat pe toată durata stării de urgență, impusă în contextul de eforturilor de prevenție și combatere a epidemiei Covid-19. Învățarea la distanță va continua „prin utilizarea tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale”.

Comunicatul oficial:

„Se prelungește perioada de suspendare a procesului educațional în cadrul instituțiilor de învățământ pe întreg teritoriul țării pe toată durata stării de urgență

În contextul măsurilor întreprinse de autorități pentru a preveni răspândirea epidemiei virusului COVID-19 în țară, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a emis ordinul nr. 377/2020 privind prelungirea suspendării procesului educaţional în cadrul instituţiilor publice şi private, de educaţie timpurie, instituţiile de învăţământ primar, secundar, profesional tehnic, superior, de învăţământ extraşcolar şi de învăţământ special pe întreg teritoriul ţării, pe toată durata stării de urgență.

Totodată, conducătorii instituţiilor de învăţământ de toate nivelurile, publice şi private, vor continua organizarea procesului educaţional la distanţă prin utilizarea tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale, în perioada în care este restricţionată desfăşurarea procesului educaţional în incinta instituţiilor de învăţământ, în conformitate cu următoarele documente normative:

– Metodologia privind continuarea la distanţă a procesului educațional în condiții de carantină pentru instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal (aprobată prin ordinul nr. 351/2020);

– Regulamentul-cadru de organizare a învăţământului profesional tehnic în perioada în care accesul în instituţii este restricţionat (aprobat prin ordinul nr. 350/2020);

– Recomandările-cadru de organizare a activităţilor didactice în sistem online în instituţiile de învăţământ superior, pe perioada suspendării procesului educaţional în sălile de studii (aprobate prin ordinul nr. 366/2020).

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării îndeamnă comunitatea educațională la responsabilitate și solidaritate.”


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Național al Elevilor acuză operatorii de transport și consiliile județene de abuz de putere, spune că procesul de acordare a transportului gratuit pentru elevi este blocat / CNE cere sancțiuni și plata retroactivă a abonamentelor pe septembrie și octombrie

Consiliul Național al Elevilor (CNE) acuză, într-un comunicat emis vineri, operatorii de transport și reprezentanții autorităților județene de faptul că nu respectă noile reglementări în privința transportului elevilor. Organizația „condamnă…
Vezi articolul

Studenții critică dur noile reguli de evaluare a studiilor doctorale: Este alarmant că dispar experții internaționali, metodologia periclitează suplimentar credibilitatea universităților

Noile reguli de evaluare a studiilor doctorale, stabilite de Ecaterina Andronescu și publicate ieri în Monitorul Oficial, pun „în pericol întreg procesul de evaluare”, „periclitează suplimentar credibilitatea” universităților și aduc riscul…
Vezi articolul

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, bagatelizează acuzațiile de plagiat la adresa șefului său de partid și de Guvern, Nicolae Ciucă: „Nu am stat niciodată de vorbă” cu premierul pe subiect, „ pentru că nu m-a interesat pe mine și se pare că nici pe domnia sa” / Nu vreau să amestec poziția de membru al Guvernului, cu ceea ce am de făcut pentru implementarea legilor România educată

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu bagatelizează discuția despre acuzațiile de plagiat aduse la adresa șefului său de cabinet și de partid, premierul Nicolae Ciucă. Într-un interviu pentru Digi24, la emisiunea „În…
Vezi articolul