Școlile din Republica Moldova rămân închise pe toată perioada stării de urgență / Continuă învățarea la distanță

1.371 de vizualizări
Campania Clasa mea e acasa – Republica Moldova / Sursa: Facebook-MECC
Ministerul Educației din Republica Moldova a anunțat, joi, că procesul educațional în toate instituțiile de învățământ din țară rămâne suspendat pe toată durata stării de urgență, impusă în contextul de eforturilor de prevenție și combatere a epidemiei Covid-19. Învățarea la distanță va continua „prin utilizarea tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale”.

Comunicatul oficial:

„Se prelungește perioada de suspendare a procesului educațional în cadrul instituțiilor de învățământ pe întreg teritoriul țării pe toată durata stării de urgență

În contextul măsurilor întreprinse de autorități pentru a preveni răspândirea epidemiei virusului COVID-19 în țară, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a emis ordinul nr. 377/2020 privind prelungirea suspendării procesului educaţional în cadrul instituţiilor publice şi private, de educaţie timpurie, instituţiile de învăţământ primar, secundar, profesional tehnic, superior, de învăţământ extraşcolar şi de învăţământ special pe întreg teritoriul ţării, pe toată durata stării de urgență.

Totodată, conducătorii instituţiilor de învăţământ de toate nivelurile, publice şi private, vor continua organizarea procesului educaţional la distanţă prin utilizarea tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale, în perioada în care este restricţionată desfăşurarea procesului educaţional în incinta instituţiilor de învăţământ, în conformitate cu următoarele documente normative:

– Metodologia privind continuarea la distanţă a procesului educațional în condiții de carantină pentru instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal (aprobată prin ordinul nr. 351/2020);

– Regulamentul-cadru de organizare a învăţământului profesional tehnic în perioada în care accesul în instituţii este restricţionat (aprobat prin ordinul nr. 350/2020);

– Recomandările-cadru de organizare a activităţilor didactice în sistem online în instituţiile de învăţământ superior, pe perioada suspendării procesului educaţional în sălile de studii (aprobate prin ordinul nr. 366/2020).

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării îndeamnă comunitatea educațională la responsabilitate și solidaritate.”


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” Bucureşti susţine transformarea unor spitale CFR în unităţi sanitare universitare / ”Aceste spitale vor putea oferi oportunităţi de învăţare pentru studenţi, formare pentru medicii rezidenţi”

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti (UMFCD) a transmis, duminică, faptul că susţine transferarea unora din spitalele aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în administrarea Universităţilor de…
Vezi articolul

Dumitru Murariu, vicepreședinte al Academiei Române, numit președinte al Consiliului Național de Etică în cercetare – CNECSDTI, for rămas cu o conducere interimară după ce l-a spălat de plagiat pe fostul ministru Bode / Noua componență a Consiliului

Dumitru Murariu, vicepreședinte al Academiei Române, a fost desemnat președinte al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI), for pentru care a fost anunțată o…
Vezi articolul

Crăciunul în cancelarie și importanța înțelegerii dintre profesori într-o școală: la liceul din Sinaia, personalul școlar face schimb de mici cadouri în fiecare zi până la vacanță

În fiecare an, de sărbători, profesorii și personalul administrativ din Colegiul “Mihail Cantacuzino” Sinaia fac zilnic un schimb de mici cadouri, în luna decembrie. Toți sunt “îngerași”, unii pentru ceilalți,…
Vezi articolul

OFICIAL Bursele de merit vor fi primite din 1 septembrie 2025 doar de primii 4-5 elevi din clasă, dacă au avut media între 9 și 10 în anul școlar trecut, bursele sociale și tehnologice rămân cum erau / Exemple de calcul

Bursele pentru elevi au fost reconfigurate potrivit legii 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare (așa-numita Lege Bolojan). Actul normativ modifică în mai multe puncte Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar, iar articolul…
Vezi articolul

Un profesor de matematică de la o școală din județul Buzău, acuzat de abuz sexual de o elevă de clasa a VII-a, predă în continuare pentru că momentan e anchetată doar fapta iar el nu e cercetat penal. Conducerea școlii i-a dat o avertizare scrisă în lipsă de probe și îl lasă să predea la alte clase / Instanța a anulat ordinul de protecție pe care îl avea eleva

Profesorul de matematică Radu Ion, în vârstă de 66 de ani, consilier local independent la primărie, acuzat de părinții unei eleve că ar fi atins-o în zonele intime, predă în…
Vezi articolul