Școlile din România pot primi până la 22.000 de euro granturi de la Comisia Europeană în proiectul Jean Monnet, pentru activități de promovare a identității europene. Înscrierile, deschise până pe 1 februarie – criteriile de participare

4.248 de vizualizări
Foto: © Typhoonski | Dreamstime.com
Școlile din România pot primi până la 22.000 de euro în anul 2024, granturi de la Comisia Europeană (CE) prin programul „Jean Monnet – Cunoașterea UE”, potrivit ghidului de desfășurare a activităților Erasmus+ publicat recent. Banii ar urma să sprijine activitățile de predare referitoare la identitatea europeană, istoria europei, mecanismele și politicile UE, se arată în ghid.

Inițiativele „Cunoașterea UE” vor sprijini școlile și instituțiile de educație și formare profesională (EFP), ISCED 1-4, permițându-le să furnizeze conținut specific pe teme legate de UE (printre altele, democrația, istoria UE, modul în care funcționează UE, diversitatea culturală). Aceste activități de predare ar trebui să se desfășoare în cursul anului școlar și ar putea include săptămâni de proiect, vizite de studiu și alte activități imersive.

Activitățile vor fi oferite de școli și de instituții de educație și formare profesională (ISCED 1-4). Acestea pot concepe și furniza conținut pe teme legate de UE și pot crea experiențe de învățare individual sau cu sprijinul instituțiilor de învățământ superior sau al altor organizații relevante (ONG-uri, asociații etc.).

Activitățile organizate în cadrul acestei secțiuni vor stimula învățarea cu privire la Uniunea Europeană în moduri care să inspire. Acestea îi vor ajuta pe studenți să își consolideze sentimentul de apartenență la UE, cunoștințele cu privire la impactul pe care aceasta îl are asupra vieții lor și înțelegerea mecanismelor și a politicilor UE”, potrivit descrierii din ghid, de la pagina 438.

În special, principalele obiective sunt:

  • creșterea numărului de școli și de instituții de educație și formare profesională (ISCED 1-4) care să predea teme legate de Uniunea Europeană per stat membru al UE sau țară terță asociată la program;
  • creșterea numărului de cursuri în școlile și instituțiile de educație și formare profesională (ISCED 1-4) implicate în experiențe de învățare pe teme legate de Uniunea Europeană;
  • creșterea numărului de domenii tematice esențiale sau de activități extrașcolare, acolo unde temele legate de UE sunt predate în școli și instituții de EFP (ISCED 1-4) pentru fiecare stat membru al UE sau țară terță asociată la program;
  • creșterea numărului de cadre didactice implicate în îmbunătățirea cunoștințelor cu privire la UE;
  • creșterea calității metodelor inovatoare de predare și învățare cu privire la UE, acordând o atenție deosebită priorităților UE;
  • îmbunătățirea rezultatelor învățării cu privire la UE în rândul elevilor, care vor fi mai bine pregătiți să cunoască și să înțeleagă modul de funcționare al UE, istoria, valorile și obiectivele acesteia, precum și instituțiile UE și procesele decizionale care influențează viața de zi cu zi a tinerilor europeni și consolidarea cetățeniei active în rândul elevilor și al cadrelor didactice”, se mai arată în ghid.

Criteriile de eligibilitate:

Criteriile pentru obținerea finanțării:

Termenul limită pentru înscrierea unei școli în program este 1 februarie 2024.

Înscrierea se realiează în portalul Funding & Tender Opportunities al Comisiei Europene.

Proiectele depuse de școli ar urma să fie evaluate în perioada martie – iunie 2024, iar în decembrie 2024 să fie semnate contractele de finanțare cu acestea.

DOCUMENT Descarcă Ghidul programului Erasmus+ 2024 (actualizat pe 28 noiembrie 2023), în format .pdf, în limba română:

Foto: © Typhoonski | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
DOCUMENT Apelul național de proiecte Erasmus+ 2024 pentru școli și universități, lansat oficial. Termenul limită pentru candidaturile la finanțarea mobilităților – 20 februarie


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Formare condusă de studenți de la informatică, pentru profesorii de TIC din școlile gimnaziale – propunerea unui profesor pentru Strategia de digitalizare a educației

Formarea pentru profesorii care vor să predea tehnologia informațiilor și comunicațiilor s-ar putea face cu studenți de la facultățile de informatică, e de părere profesorul Cătălin Cărăușu, profesor de matematică…
Vezi articolul

Înscrieri Future Ready 6.0, pentru elevii de 10-14 ani din rural și orașe mici / Primele cursuri gratuite luna aceasta: securitate cibernetică, gândire critică și analiză a informației (P)

Simplon România anunță lansarea celei de-a șasea ediții a programului Future Ready – Dezvoltăm competențele generațiilor viitoare, dedicat copiilor cu vârste între 10 și 14 ani din mediul rural și…
Vezi articolul

Activități educaționale pentru copii și familiile lor la Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului, în weekenduri, chiar și în timpul anului școlar, „pentru a contracara efectele școlii online”

Activități educaționale sunt desfășurate pentru copii și familiile lor la Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului în weekenduri și în timpul anului școlar „pentru a contracara efectele școlii online”, potrivit unui…
Vezi articolul

Directoarea Mariana Comăniță, despre burse: Aș restrânge cercul celor merituoși strict la olimpici și m-aș duce mai mult în zona de burse sociale / Cine a spus că elevului trebuie să îi iasă neapărat media 10? Trebuie umblat la sistemul de evaluare, susține directoarea Ionela Neagoe

Mariana Comăniță, directoarea Colegiului Național „Spiru Haret” din București, a declarat, la emisiunea InfoEdu, că, în învățământul preuniversitar, singurele burse care ar trebui să fie acordate sunt cele de excelență…
Vezi articolul

Criteriile pentru bursele școlare să fie modificate iar cele de merit să fie din nou acordate de la 8.50 – una dintre solicitările Consiliului Național al Elevilor la întâlnirea care a fost amânată deja de două ori, cu premierul Nicolae Ciucă, programată acum pentru vineri

Vineri, președintele Consiliului Național al Elevilor, Silviu Morcan se întâlnește la Palatul Victoria cu premierul Nicolae Ciucă pentru a discuta despre situația burselor de merit, situație care a stârnit nemulțumirea…
Vezi articolul