Școlile italiene pot rămâne deschise pentru elevi în cursul acestei veri, conform unui plan național. Obiectivul principal: elevii să-și refacă legăturile sociale și cele cu școala, după întreruperile din pandemie

188 de vizualizări
ID 186570303 © Michele D’Ottavio | Dreamstime.com
Școlile italiene au posibilitatea, pe parcursul acestei veri, să rămână deschise pentru diverse activități educaționale care au drept scop să îi ajute pe elevi să „își consolideze competențele pentru anul școlar următor”. Accentul se pune, însă, pe refacerea legăturilor și abilităților sociale ale elevilor, care au fost profund afectate de pandemie, reiese într-o descriere a acestui plan, făcută de autoritățile italiene pe platforma Eurydice a Comisiei Europene.

Scopul proiectului intitulat „Piano scuola estate” este de a oferi școlilor resurse financiare pentru desfășurarea de activități extracurriculare care îi pot ajuta pe elevi să își consolideze competențele pentru anul școlar următor. Elevii, arată planul italian, urmează totodată să refacă legătura directă cu mediul școlar, dar și cu ceilalți colegi, legături de care au fost privați în timpul pandemiei. Sunt implicați profesori, personal administrativ și experți externi, iar elevii participă în mod voluntar, potrivit sursei citate.

Proiectul este conceput în 3 etape:

  • Faza I, desfășurată în lunii iunie, a avut ca scop consolidarea competențelor sociale ale elevilor prin: studiu colaborativ, activități în aer liber, laboratoare și alte activități care puteau implica subiecte externe.
  • Etapa II (iulie-august) urmărește să-i ajute pe elevi și studenți să-și recapete dimensiunea socială, prin activități legate de muzică, arte, sport, calcul, durabilitate și mediu, scriere creativă. Această fază poate implica și spații externe, cum ar fi teatre, cinematografe, muzee, biblioteci, parcuri și centre sportive.
  • Faza III (septembrie) introduce elevii în noul an școlar și, pe lângă toate activitățile anterioare, include îndrumare, sprijin psihologic, activități pentru incluziune.

Ministerul a activat un portal dedicat Planului în care școlile, familiile și elevii pot găsi toate informațiile de care au nevoie pentru a desfășura activitățile. Suma pentru implementarea proiectului este de 510 milioane de euro din fonduri naționale și europene.

Obiectivele declarate ale planului sunt următoarele:

  1. O școală primitoare, incluzivă, bazată pe o logică de învățare personalizată.
  2. O nouă alianță educațională, care consolidează sentimentul de apartenență la „comunitate” și asigură implicarea activă a reprezentanților elevilor și părinților.
  3. Un model educațional care vizează atenuarea riscului părăsirii timpurii a școlii și a sărăciei educaționale.

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Eliminarea obligativității tezelor și a unui anumit număr de note, precum și stabilirea numărului de medii pentru anul școlar viitor vor fi aprobate până pe 30 mai, anunță ministrul Educației, care prelungește altfel cu o lună termenul anunțat inițial

Ministrul Educației a declarat astăzi că modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Învăţământului Preuniversitar (ROFUIP) va fi definitivată până la data de 30 mai, transmite Agerpres. Astfel, urmează să fie…
Vezi articolul

Ministerul Educației nu alocă bani pentru acoperirea transportului elevilor în mai multe județe, acuză transportatorii, care susțin că dacă rămân cu facturile neplătite, de la 1 decembrie nu vor mai duce elevii la școală

Ministerul Educației nu ar fi virat sumele pe care inspectoratele școlare ar fi trebuit să le plătească transportatorilor care asigură transportul elevilor, iar în județul Prahova operatorii de transport amenință…
Vezi articolul

Reorganizarea forului care controlează circa 20% din banii de cercetare, UEFISCDI, și înființarea unui Consiliu independent care să se ocupe de domeniu este cerută printr-un manifest semnat de zeci de profesori și cercetători români, de la universități din România și din lume

“Propunem crearea unei entități juridice noi, „Consiliul pentru Cercetare”, unitate independentă de factorul politic și care va gestiona și distribui bugetul alocat acesteia de către statul român exclusiv pe bază…
Vezi articolul

Corina Crețu susține că România mai are de cheltuit 300 de milioane de euro, fonduri europene destinate ocupării forței de muncă în rândul tinerilor: Există bani atât pentru cei care se întorc în România după studiile realizate în străinătate, cât și pentru cei care studiază în țară

Europarlamentarul Corina Crețu (Pro România, grupul S&D) susține că „divizarea” studenților, prin inițiativa Guvernului de a oferi sprijin financiar celor care studiază în străinătate, este „inutilă și contraproductivă”, deoarece există…
Vezi articolul