Școlile pot planifica concediul de odihnă pentru personalul didactic auxiliar și administrativ 2026, după ce aplicația de salarizare a fost actualizată / Precizările primite de către unitățile de învățământ

1.520 de vizualizări
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ
Foto: captura Edusal
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată, potrivit unui document ajuns în școli. Una dintre noutăți se referă la planificarea concediului de odihnă pentru personalul didactic auxiliar și pentru personalul administrativ, conform sursei citate. Vezi mai jos, în articol, precizările primite de către unitățile de învățământ.

Personalul administrativ înseamnă paznici, mecanici, îngrijitori, fochiști, administratori, secretari, contabili. În Legea Educației Naționale 1/2011, personalul din învățământ este format din personal didactic și personal nedidactic. În schimb, Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 stabilește că personalul din învăţământul preuniversitar este format din personal didactic şi personal administrativ.

O noutate adusă de noua versiune a aplicației de salarizare se referă la planificarea concediului de odihnă pentru personalul didactic auxiliar și pentru personalul administrativ:

Modificările aduse la versiunea 2.47 constau în:

  • Inițializare planificare CO pentru personalul didactic auxiliar și administrativ pentru anul calendaristic 2026

Reamintim! Se va apasa Modifică/Actualizare în zona de Evidență CO pentru întreg personalul didactic auxiliar și administrativ în vederea preluării eventualelor zile de concediu de odihnă restante la finalul anului 2025. (…)”, se arată în documentul ajuns în școli.

Iată ce stabilește Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023:

Art. 220 – „(6) Personalul didactic auxiliar și personalul administrativ beneficiază de concediu de odihnă anual, cu plată, în conformitate cu legislația muncii și contractul colectiv de muncă aplicabil. În cazuri bine justificate, conducerea unității de învățământ poate întrerupe concediul legal.

(7) Perioadele de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare salariat, personal didactic auxiliar și administrativ se stabilesc de către consiliul de administrație la cererea angajatului.

(8) Neefectuarea concediului anual de odihnă dă dreptul la efectuarea concediului restant în anul calendaristic următor, cu aprobarea consiliului de administrație al unității de învățământ.”

Contractul colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector – Învățământ prevede:

Art. 28 – „(1) Dreptul la concediu de odihnă este garantat de lege şi se acordă inclusiv pentru activitatea desfăşurată de salariatii încadraţi cu contract individual de muncă, în regim de cumul.

(2) Pentru personalul didactic de conducere, de îndrumare si control din inspectoratele scolare, pentru personalul de conducere din din unitatile de invatamant si unitati de educatie extrascolare, inclusiv casele corpului didactic și centrele de resurse si asistenta educationala, pentru personalul didactic auxiliar și personalul administrativ, concediul de odihnă se acordă în functie de vechimea în muncă, astfel:

– până la 5 ani vechime — 21 de zile lucrătoare;

– între 5 și 15 ani vechime — 25 de zile lucrătoare;

– peste 15 ani vechime — 28 de zile lucrătoare.”

Personalul didactic de conducere, de îndrumare și control, didactic auxiliar și administrativ beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar între 3 și 7 zile lucrătoare.

Art. 28 – „(10) Personalul didactic de conducere, de îndrumare și control, didactic auxiliar și personalul administrativ beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar între 3 si 7 zile lucrătoare, care se adaugă la durata concediului de odihnă stabilită conform tranșelor de vechime, potrivit alin.(2). Durata exactă a concediului suplimentar se stabileste în comisia paritară de la nivelul unitatii/institutiei prevazute în Anexa nr.3.” 

Modificările din noua versiune a aplicației de salarizare:

Modificările aduse la versiunea 2.47 constau în:

  • Inițializare planificare CO pentru personalul didactic auxiliar și administrativ pentru anul calendaristic 2026

Reamintim! Se va apasa Modifică/Actualizare în zona de Evidență CO pentru întreg personalul didactic auxiliar și administrativ în vederea preluării eventualelor zile de concediu de odihnă restante la finalul anului 2025.

  • Actualizarea plafonului pentru acordarea indemnizației de hrană la valoarea de 6000 lei salariul lunar net aferent funcției de bază, conform punctului 5 al art XV și al art. LXV din Legea nr. 141/2025 (verificarea se face la trimiterea la server a statelor de plată)
  • Implementare valoare nouă la câmpul ”Motiv depășire norma PO” cu valoarea ”Înlocuire salariat aflat în mobilitate”. Salvarea acestei valori este permisă doar dacă sursa de finanțare a încadrării respective este Buget Consiliul Local.
  • Optimizare formă de lansare și raport Adeverință venit

!!! ATENȚIE

Statul de personal pentru luna ianuarie 2026 se va genera cu versiunea 2.47.

Dacă ați inițializat deja statul de personal pentru luna ianuarie 2026 recomandăm una din următoarele alternative:

  • Ștergeți luna ianuarie 2026 și o reinițializați cu versiunea 2.47 (varianta recomandată)
  • În caz contrar, este absolut necesar să reselectați tranșele de vechime,  respectiv funcția pentru fiecare salariat din cadrul unității”,  se arată în informarea Inspectoratului Școlar Județean Covasna.
Citește și:
Din ianuarie, indemnizația de hrană este acordată doar angajaților cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici, potrivit Legii Bolojan. Valoarea indemnizației rămâne plafonată la 347 de lei pe lună / Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată
DOCUMENT Cerere de concediu pentru personalul administrativ din școli și grădinițe 2026. Concediul de odihnă suplimentar este între 3 și 7 zile lucrătoare, conform contractului colectiv de muncă
septembrie 2025 – Concediile profesorilor pot fi planificate de școli, pentru anul școlar 2025-2026, după ce aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată. Directorii cu vechimea în muncă între 5 și 15 ani au concediul de odihnă de 25 de zile lucrătoare, cu o zi în plus față de anul trecut


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liderul sindical Simion Hăncescu, după întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan: Protestele vor continua și vor lua amploare după ce începe școala. I-am cerut premierului să mai facă o analiză cu mai mare atenție

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, după întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan, că „nu putem să spunem altceva decât că protestele vor continua și vor lua…
Vezi articolul

Problema noastră este că nu ne pregătim în școală copiii despre cum trebuie să se comporte cu rețelele de socializare, cât să se uite, cum să se uite, ce înseamnă ele, spune ministrul Daniel David, care face un apel la cultivarea discernământului în dauna cenzurii: Eu sunt pentru dereglementare și să controlăm lucrurile prin educație bine făcută

Școala nu pregătește elevii pentru comportamentul responsabil pe rețelele de socializare, spune ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. Acesta a declarat miercuri, la podcastul Starea Nației, că reglementarea rețelelor sociale…
Vezi articolul

Toate clipurile video cu ministrul Daniel David, conferințele de presă și transmisiunile live cu acesta de pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Educației și Cercetării au fost șterse fără niciun anunț / UPDATE: Clipurile au fost șterse automat de platforma de socializare

UPDATE: Clipurile video de pe pagina de Facebook a MEC au fost șterse de platforma de socializare în mod automat, au precizat reprezentanți ai instituției pentru Edupedu.ro. Știrea inițială: Ministerul…
Vezi articolul

Prima trupă de teatru care se solidarizează cu profesorii aflați în grevă generală: Stagiunea de Teatru Politic își suspendă spectacolele. Mihaela Michailov, dramaturgă: Viitorul copiilor noștri este dependent de viitorul decent și stabil al celor care îi educă. Actuala grevă e un motor de conștientizare politică

Stagiunea de Teatru Politic este primul colectiv de artiste și artiști din România care a decis să își suspende spectacolele programate astăzi și mâine, pentru a se solidariza cu profesorii…
Vezi articolul