Școlile primare se redeschid luni în majoritatea landurilor germane, la două luni de la închidere, în pofida unei noi creșteri a numărului de cazuri Covid

2.717 vizualizări
Foto: © – Dreamstime.com
Școlile primare din zece landuri germane se redeschid, luni, în condiții sporite de protecție, la circa două luni de când au trecut online, forțate de creșterea abruptă a numărului de cazuri, după cum relatează TheLocal.de. Deutsche Welle notează că redeschiderea survine într-un moment în care, după o perioadă de scădere, a început din nou să crească numărul de cazuri de Covid-19.

Luni se redeschid școlile primare în landurile Baden-Württemberg, Brandenburg, Berlin, Bavaria, Hessa, Renania de Nord-Westphalia, Renania-Palatinat, Saarland, Schleswig-Holstein și Turingia. Miercuri se redeschid în Mecklenburg-Pomerania Occidentală, iar în martie se redeschid cele din Hamburg și Saxonia-Anhalt și foarte probabil Bremen. Cele din Saxonia s-au redeschis la începutul săptămânii trecute, fără ca prezența fizică la ore să fie obligatorie.

În multe locuri, elevii revin la ore în sistem hibrid și cu programe alternative, iar ministrul sănătății analizează posibilitatea ca profesorii să fie vaccinați mai devreme decât prevede planificarea inițială.

Deutsche Welle scrie că redeschiderea are loc într-un moment în care crește din nou numărul de cazuri de infectări cu noul coronavirus, duminică fiind anunțate 7.676 de cazuri – cu 1.562 mai mult decât cu o săptămână în urmă. Evoluția este pusă pe seama noilor tulpini ale virusului, care se transmit mult mai ușor și care stârnesc semnale de alarmă și în România.

Sursa citată arată că atât politicienii, cât și sindicatele presează pentru vaccinarea prioritară a profesorilor, înainte de toată cadrelor didactice din grădinițe și școli primare.

Photo 184966089 © Pojoslaw – Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cazul acuzațiilor de plagiat aduse ministrului Justiției: Comisia de Etică a Universității din Craiova va discuta într-o ședință extraordinară, pe 16 ianuarie, oportunitatea analizei în cazul tezei de doctorat a lui Radu Marinescu

Cazul acuzațiilor de plagiat masiv aduse ministrului Justiției, Radu Marinescu, într-o anchetă publicată luni de jurnalista Emilia Șercan va fi discutat de Comisia de Etică a Universității din Craiova, unde…
Vezi articolul

Platformă cu oferte de internship, voluntariat, workshopuri și practică pentru elevi, studenți și tineri, lansată de INACO / Organizațiile și companiile pot încărca ofertele pe internii.ro

Platforma internii.ro, dedicată elevilor și studenților care vor să participe la programe de internship, voluntariat, workshopuri și practică oferite de companii este lansată, marți, de asociația INACO, potrivit unui comunicat…
Vezi articolul

Tehnologia informației și a comunicațiilor să fie introdusă, la liceu, în trunchiul comun pentru toate tipurile de învățământ și indiferent de profil, cere Asociația Patronală a Industriei de Software / Ministrul Cîmpeanu nu a menționat TIC printre disciplinele care vor intra „probabil” în trunchiul comun din viitoarele planuri-cadru pentru liceu

Ore de tehnologia informației și a comunicațiilor (TIC) trebuie introduse obligatoriu în trunchiul comun, pentru toate tipurile de învățământ și indiferent de profil, susține Asociația Patronală a Industriei de Software…
Vezi articolul