Școlile publice din Chicago au anulat cursurile din cauza refuzului profesorilor de a reveni în sălile de clasă

[jp_post_view]
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Şcolile publice din Chicago, al treilea district şcolar ca mărime din Statele Unite, au anulat joi cursurile pentru a doua zi consecutiv, pe fondul refuzului profesorilor de a reveni în sălile de clasă, aceştia din urmă cerând măsuri de protecţie mai stricte privind COVID-19, deşi oficialii oraşului au insistat asupra faptului că şcolile sunt sigure, relatează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

Circa 34.000 de elevi din şcolile publice din Chicago au fost nevoiţi să rămână acasă din cauza discuţiilor aflate în impas dintre primar şi sindicatul local al profesorilor, sindicat care cere un număr mai mare de testări COVID-19 şi o rată de imunizare mai ridicată a elevilor, în condiţiile creşterii în ultimele săptămâni a infectărilor cu coronavirus din cauza variantei Omicron, mai transmisibilă.

  • Sindicatul profesorilor din Chicago le-a cerut celor 27.000 de membri ai săi să refuze să se întoarcă la cursuri şi să lucreze de la distanţă până pe 18 ianuarie, până când cererile lor sunt îndeplinite sau cazurile de COVID sunt în scădere.

Lucrul pe care nu trebuie să-l facem astăzi este să renunţăm la ştiinţă şi la datele sale, care ne spun fără îndoială că şcolile sunt cel mai bun loc pentru elevii noştri„, a declarat joi la CNN primarul Lori Lightfoot.

Cursurile au fost anulate din nou joi, însă districtul şcolar din Chicago a anunţat că unele săli de clasă se pot redeschide vineri în funcţie de personalul disponibil. Potrivit unor surse oficiale, unul din 10 profesori s-a prezentat la serviciu miercuri şi unul din opt joi, în pofida disputei.

Primarul, oficialii districtului şcolar şi comisarul pentru sănătate publică al oraşului susţin în continuare că şcolile sunt sigure şi că riscurile au fost minimizate la niveluri acceptabile prin purtarea măştii, distanţare fizică, o bună aerisire a încăperilor şi testare la faţa locului.


2 comments
  1. Bravo lor! Sunt uniti!

  2. Felicitari profesorilor din State!
    La noi e prea mare lașitatea, dar si frica de represaliile din partea ministrului Educatiei si a Inspectoratelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Nu vrem succes, vrem deblocarea posturilor din învățământ”, reacționează un profesor la postarea Ligiei Deca în care la urează succes participanților la Titularizare 2024: În județul Suceava, în ultimii 7 ani, nu s-a scos niciun post titularizabil la limba și literatura română

„Nu mai vrem atâta succes, vrem posturi scoase la concurs”, „Nu vrem succes, vrem deblocarea posturilor din învățământ. În județul Suceava, în ultimii 7 ani, nu s-a scos niciun post…
Vezi articolul

OFICIAL Excursii școlare cu bani de la Fondul de Mediu, în „Săptămâna verde”, din octombrie. Școlile se pot înscrie până în septembrie și primesc cheltuielile pentru cazare, transport, mese și bilete / Care sunt condițiile, ce activități mai pot pune profesorii pe listă și cum arată formularele inițiale și de raportare 

Școlile pot solicita bani pentru activitățile din cadrul Programului „Săptămâna verde”, pentru anii 2024 și 2025, finanțate din Fondul pentru mediu, până în septembrie 2024, conform unui ordin de ministru…
Vezi articolul