Școlile se redeschid pentru elevi după o lună de lockdown. Sunt cu peste 1.100 de localități mai multe în scenariul verde și cu 1,3 milioane de oameni vaccinați în plus față de momentul închiderii / România avea atunci o rată de incidență de 3,96 la mie, azi are 1,57

[jp_post_view]
Foto: © Malija | Dreamstime.com
După o vacanță forțată, neplanificată, care a durat o lună de zile, aproape 2 milioane de elevi revin fizic la școală pe 5 mai. Lockdown-ul instituit sistemului de educație a fost impus cu argumentul că urmează un vârf al pandemiei și că „s-a solicitat” o lună de vacanță. În acel moment erau doar puțin peste 900 de localități în scenariul verde, conform listei prezentate de Ministerul Educației, iar azi sunt peste 2.000. În localitățile „verzi” vin la școală, fizic, toți elevii și merg la grădiniță, fizic, toți copiii.

Sunt cu peste 1.100 de localități mai multe în scenariul verde

Pe lista din 2 aprilie 2021, a Ministerului Educației, comunicată de Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI), erau 910 localități aflate în scenariul verde.

Pe aceeași listă actualizată în data de 4 mai 2021, cea valabilă pentru redeschiderea școlilor, ratele de incidență erau sub 1 la mie (scenariul verde) în 2.057 de localități.

Este vorba despre o diferență de 1.147 de localități care au o rată de infectare mică, în care elevii se întorc fizic la cursuri.

Scenariul roșu a dispărut

Mai sunt localități cu un indice de infectare peste 3 la mie, dar prin comasarea scenariilor roșu și galben, în ce privește școlile, au rămas practic 1.124 de localități în scenariul 2 (galben).

Peste 1,3 milioane de oameni vaccinați în luna de închidere a școlilor

La momentul închiderii școlilor, pe 2 aprilie, autoritățile anunțau că 1.138.301 persoane se vaccinaseră cu ambele doze și 927.274 cu o doză.

Pe 4 mai erau vaccinate 2.082.585 de persoane cu ambele doze, plus 1.138.743 de persoane vaccinate cu o doză.

Diferența dintre cele două momente este de 1.345.753 persoane vaccinate cu una sau ambele doze.

Rata de incidență a scăzut la 1,57 la mie, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în timp ce pe 2 aprilie această rată era la nivelul țării de 3,96 la mie.

Atunci erau 13 județe în scenariul roșu, acum nu mai există niciunul cu o rată de incidență peste 3 la mie.

În imaginile de mai jos sunt graficele ratei de incidență pe județe, cumulată pe 14 zile la 1.000 de locuitori, din 2 aprilie și 4 mai 2021.

Sunt peste 1,4 milioane de elevi și copii care revin pe 5 mai fizic, la cursuri, la școala primară și la grădiniță, la care se adaugă circa 500.000 de elevi din clasele V-VII și IX-XI, care revin în localitățile aflate în scenariul verde, potrivit ministrului Educației. Cei din anii terminali sunt în continuare în vacanță până pe 9 mai.

Citește și:
BREAKING Lista oficială a scenariilor în care se redeschid școlile după Paște, pe localități și județe, publicată de Ministerul Educației
HARTA scenariilor după care se redeschid școlile pe 5 mai, în fiecare localitate, creată de cercetătorii Universității “Babeș Bolyai”
Cum încep elevii școala în București, după Paște: Capitala este în scenariul galben

Foto: © Malija | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


4 comments
  1. In propozitia „In localitațile „verzi” vin la scoala fizic toti elevii si copii de gradinita”, mai „peticeste” un „i” la „copii de gradinita” si precizeaza ca cei mititei merg la gradinita, nu la scoala.

  2. Este un articol de multumire? Mie asa imi suna! Sau o oda?
    Unde sunt TOTI ELEVII CARE TREBUIAU SA REVINA FIZIC in scoala dupa vacanta-minune?
    „0” barat schimbari pentru elevi, dar se propun combinezoane pentru studentii nevaccinati!
    Scenariu de film SF-apocaliptic!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Doar 12% dintre părinții participanți la un amplu sondaj susțin examenul de admitere la colegiile naționale / Federația părinților propune ca Evaluarea Națională să rămână singura formă de testare pentru admiterea la liceu

Propunerea Ministerului Educației ca admiterea la Colegiile naționale să fie organizată de acestea inclusiv prin examen este susținută de doar 12% dintre zecile de mii de părinți care au participat…
Vezi articolul

Alegeri prezidențiale 2025: manipulare online, imagini generate de AI și rețele false de influență. O cercetare europeană arată cum s-a răspândit discursul extremist în România pe Facebook și TikTok

Alegerile prezidențiale din România, reluate pe 4 mai 2025 după anularea scrutinului din noiembrie 2024, au fost din nou marcate de interferențe externe, manipulare algoritmică și comportament inautentic coordonat (CIB)…
Vezi articolul

Peste o treime dintre profesorii de educație socială ar aprecia conducători nedemocratici – procent „îngrijorător”, chiar dacă este mai mic decât în cazul altor profesori sau al populației – studiu despre Educația civică în România

Ponderea profesorilor de educație socială care susțin alternative nedemocratice este mai mică decât cea înregistrată în cazul celorlalți profesori și decât în populația generală, dar, chiar și așa, mai bine…
Vezi articolul