Școlile și grădinițele ar putea rămâne de săptămâna viitoare fără contabili, fochiști, bucătari sau șoferi, anunță sindicatele din Educație. Cer Guvernului să găsească o soluție la interzicerea detașărilor

[jp_post_view]
Marius Nistor / Foto: ISMB.ro
„Interzicerea detașărilor ar putea duce la blocarea activității în unele instituții de învățământ”, anunță Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“, care solicită Guvernului „să găsească de urgență o soluție astfel încât activitatea din unitățile din învățământ să nu fie perturbată de prevederile Art. III din OUG nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative”,potrvit unui comunicat primit de Edupedu.ro.

Sindicaliștii spun că actul normativ prin care s-au făcut modificările la OUG 114/2018 a venit și cu interzicerea detașărilor din mediul privat în sectorul de stat, inclusiv cele din școli. Acestea încetează imediat ce ordonanța de urgență intră în vigoare. OUG 1/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial joi, 9 ianuarie 2020.

„În condițiile în care Guvernul și Ministerul Educației și Cercetării nu vor găsi o soluție de urgență, riscăm ca în multe unități de învățământ să nu se poată acorda salariile, deoarece o parte din contabili erau detașați din mediul privat. În plus, ne putem trezi cu unități de învățământ care vor rămâne închise săptămâna viitoare, deoarece nu vor mai avea bucătari, șoferi de microbuz școlar sau fochiști. FSE „SPIRU HARET“ nu a susținut niciodată practica detașărilor pe posturile didactice auxiliare și nedidactice însă, în situația actuală, considerăm că Guvernul ar trebui să ofere un timp rezonabil  pentru organizarea concursului pentru ocuparea locurilor de muncă vacante“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președinte FSE „SPIRU HARET“.

FSE Spiru Haret menționează că OUG nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normativ prevede, la Art. III, că: (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ocuparea prin detaşare a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, se poate realiza numai cu personal angajat în instituţii şi autorităţi publice. (2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, detaşările care nu întrunesc condiţiile prevăzute la alin. (1) încetează de drept.“

FOTO: Marius Nistor/ISMB.ro


4 comments
  1. Nu conteaza haosul pe care il instaleaza pas cu pas cata vreme raspunde dorintelor lor: alegeri anticipate care sa le confere putere suficienta cat sa-si permita orice tampenie care ne va costa, pe noi cei multi si prosti, o viata intreaga si inca pe atat!

  2. Daca este adevarat sunt 2 ipoteze
    -ministra care a mai dat odata dovada ca nu intelege situatia (testele PISA), a fost pacalita fie de ISE fie de sindicate (sau de ambele in cardasie)
    -daca insa corelam cu problema alocatiilor pentru copii, atunci nu este altceva decat o manevra pentru acuzarea guvernului ca escaladeaza razboiul impotriva copiilor (in vederea alegerilor anticipate).
    Cel mai probabil insa, ambele ipoteze sunt adevarate

  3. nu conteaza ce se intampla cu scolile, important e sa facem rost de bani (pentru cine/ pentru ce?). Nu vedeti cat sunt de incapabili sa construiasca ceva ? Singura lor dorinta se invarte in jurul anticipatelor si au nevoie de bani de tocat cata vreme sunt la putere. In rest, Dumnezeu cu mila!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației nu mai are bani de salarii și obține fonduri pe bază de memorandumuri, iar peste 1.400 de școli nu au primit nici acum banii din PNRAS pentru toate cheltuielile din 2022 / Rectificarea bugetară ar putea avea loc în noiembrie, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului Ciolacu

Rectificarea bugetară ar putea avea loc în luna noiembrie, după cum a anunțat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului Ciolacu: „cel mai probabil vorbim de luna noiembrie.” Răspunsul a…
Vezi articolul

DOCUMENT Solicitările studenților ANOSR pentru viitorul președinte: Să respecte asumările care derivă din apartenența României la UE și NATO, să folosească educația ca principal instrument diplomatic în dezvoltarea politicii externe a statului, să elaboreze un plan de țară cu dezvoltarea învățământului superior ca prioritate

Federația studenților ANOSR lansează un set de propuneri și priorități pentru candidații la funcția de președinte al României. Solicitările sunt „de natură să îmbunătățească sistemul de învățământ superior din România…
Vezi articolul

Președinta ARACIP a folosit o diplomă care „nu poate fi echivalată cu diplomă românească de licență în drept” pentru a se angaja consilier juridic la o primărie, la Casa de Pensii București și pentru înscrierea la master. Tatiana Tutunaru: Nu este problema mea că un angajator încalcă legislația

Președinta Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar, Tatiana Tutunaru, s-a înscris la masteratul de Drept pe baza unei diplome, obținută în Republica Moldova, neechivalată de Statul român. Potrivit…
Vezi articolul