BREAKING Școlile și grădinițele vor fi închise încă 2 săptămâni în București. Incidența cazurilor de coronavirus este 3,91. Prefectul Capitalei: Singura decizie normală și firească în Comitet era ca activitățile școlilor să continue în sistem online

[jp_post_view]
Nicusor Dan si Traian Berbeceanu / Foto: Captura Digi24

Toate școlile și grădinițele de stat sau private rămân închise încă 2 săptămâni în București, cu activitate exclusiv online. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență din această dimineață, la finalul căreia noul prefect Traian Berbeceanu a anunțat că „în unanimitate s-a decis menținerea măsurilor care se află încă în vigoare, adoptate prin fosta hotărâre”.

„În legătură cu școlile, singura decizie normală și firească era ca activitățile să continue în sistem online”, pentru că reglementările prevăd că „la o incidență de peste 3 la mie școlile trebuie să continue online”, a declarat prefectul Traian Berbeceanu, la finalul ședinței Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență de luni, 2 noiembrie.

Berbeceanu a anunțat că incidența cumulată a cazurilor de coronavirus este de 3,91 la mia de locuitori în București, în ultimele 2 săptămâni. Datele au fost comunicate de conducerea DSP București în cadrul ședinței Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență.

Traian Berbeceanu, prefectul Capitalei:
  • În unanimitate s-a decis menținerea masurilor care se afla inca in vigoare adoptate prin fosta hotarare.
  • Nu s-a considerat oportun introducerea de masuri noi.
  • Nu este normal sa suprareglementam atat timp cat eu personal si colegii din Comitet am apreciat ca nu sunt suficient de bine aplicate masurile existente si in sensul asta ne vom canaliza eforturile.
  • În legătură cu școlile, singura decizie normală și firească era ca activitățile să continue în sistem online pentru ca reglementările prevăd că la o incidență de peste 3 la mie școlile trebuie să continue online
  • Haideți să nu privim la acest moment la astfel de scenarii [cum ar fi carantinarea unor zone ale Capitalei – N.Red.] Să nu ne gândim la carantinare neapărată a unor zone sau străzi, aspecte la care nu vă va putea răspunde sub aspect tehnic nici primarul general, nici prefectul. Interesul bucureștenilor este să aplicăm măsurile care sunt în vigoare pentru a limita și a începe să avem scăderi la infectări
  • Incidența în București este de 3,91 la mia de locuitori
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei:
  • Cu privire la carantinarea Capitalei: Aceasta este o eventuală decizie care o să fie luată în momentul în care o să avem informația de la Ministerul Sănătății asupra eventualei incidențe foarte mari pe o suprafață geografică
  • Este o decizie eventuală, pe care eventual o să o luăm în funcție de datele pe care eventual o să le avem. Deci este o ipoteză.

Declarațiile au fost făcute în fața Prefecturii Capitalei, alături de primarul general Nicușor Dan.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nouă universități românești – prezente în clasamentul internațional CWUR, luat în calcul pentru metarankingul național. Doar Babeș Bolyai și Politehnica București apar în top 1000

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea Politehnica din București și Universitatea din București ocupă primele trei locuri în rândul instituțiilor de învățământ superior românești incluse în ediția din acest an…
Vezi articolul

La o săptămână după ce a început școala, Guvernul alocă bani pentru ca 159 de școli să aibă toalete în școală / Banii trebuie folosiți până la finalul anului, iar autoritățile locale trebuie să plătească din bugetul propriu pentru cheltuieli legate de branșamente

La o săptămână după ce a început un nou an școlar, Guvernul a alocat joi, 14 septembrie, prin Hotărâre de Guvern, 9.933 mii de lei pentru 97 de școli care…
Vezi articolul

PROIECT La liceele cu profil teologic, Religia trece din trunchiul comun în curriculumul de specialitate, ca disciplină diferită – Planurile-cadru puse în consultare publică / La Cultul Ortodox, scădere majoră a numărului de ore din curriculumul la decizia elevului, creștere la curriculumul de specialitate

Cele mai multe schimbări în actualul proiect al planurilor-cadru pentru liceu, față de cel din iarnă, în ceea ce privește Filiera vocațională – profilul Teologic – Cultul Ortodox ține de…
Vezi articolul