Scriitorul Kamel Daoud, cu romanul „Houris” de la editura Gallimard – câștigătorul premiului literar Goncourt 2024 / Cartea lui, o ficțiune despre masacrele din „deceniul negru” algerian

251 de vizualizări
Foto: EPA/ CHRISTOPHE PETIT TESSON via Agerpres
Premiul Goncourt pe anul 2024 a fost atribuit luni scriitorului franco-algerian Kamel Daoud pentru romanul „Houris” (editura Gallimard), o ficţiune despre masacrele din „deceniul negru” algerian (1992-2002), informează AFP, scrie Agerpres.

Kamel Daoud, în vârstă de 54 de ani, a fost desemnat câştigător după primul tur de scrutin, obţinând şase voturi din partea juriului Academiei Goncourt, instituţia care decernează cel mai prestigios trofeu din universul literaturii franceze.

Anunţul a fost făcut de preşedintele Academiei Goncourt, scriitorul Philippe Claudel.

„Academia Goncourt a premiat o carte în care lirismul rivalizează cu tragismul şi care dă glas suferinţelor asociate cu o perioadă întunecată a Algeriei, în special pentru femei. Acest roman arată în ce măsură literatura, prin capacitatea sa de a examina realitatea, prin densitatea sa emoţională, urmăreşte alături de naraţiunea istorică a unui popor o altă cale a memoriei”, a declarat Philippe Claudel, scrie G4Media.ro.

Volumul „Houris”, este un roman întunecat despre destinul lui Aube, o tânără care a rămas mută după ce un islamist i-a tăiat gâtul pe 31 decembrie 1999.

Alegând ca naratoare o femeie, Kamel Daoud a plasat intriga romanului său mai întâi la Oran, un oraş în care a lucrat ca jurnalist în timpul „deceniului negru” al ţării sale, apoi în deşertul algerian, unde Aube porneşte pentru a-şi regăsi satul natal.

„Houris” este cel de-al treilea roman al acestui autor, primul editat de Gallimard. Kamel Daoud a câştigat deja premiul Landerneau al cititorilor, în octombrie, însă romanul său nu poate fi editat în Algeria, întrucât intră sub incidenţa legii care interzice orice lucrare ce evocă războiul civil din perioada 1992-2002.

Cele patru titluri intrate în finala Goncourt 2024 au fost „Archipels” de Helene Gaudy (două voturi), „Madelaine avant l’aube” de Sandrine Collette (un vot) și „Jacaranda” de Gael Faye (un vot).

  • În „Madelaine avant l’aube”, Sandrine Collette pune sub semnul întrebării ordinea lucrurilor, sondează instinctul de revoltă şi face prin intermediul unei scriituri remarcabile o odă legăturilor de familie, se arată într-o scurtă descrierea a romanului, scria Agerpres la anunțarea celor patru finaliști pe 22 octombrie.
  • „Houris” este un roman care explorează temele religiei, libertăţii şi identităţii. Daoud continuă să pună în discuţie probleme existenţiale şi ale societăţii, oferind cititorilor săi o reflecţie profundă asupra lumii contemporane, potrivit prezentării romanului.
  • „Jacaranda” explorează istoria Rwandei prin intermediul a patru generaţii şi încearcă să străpungă tăcerile ţării după genocidul Titsi. De-a lungul a patru generaţii, cu blândeţea sa unică, Gael Faye ne spune povestea teribilă a unei ţări care încearcă, în ciuda tuturor, să dialogheze şi să ierte, se arată în prezentare.
  • „Archipels” abordează temele explorării şi ilustrează perfect stilul narativ unic al autoarei, care îmbină ficţiunea şi realitatea. Cartea este o reflecţie poetică asupra memoriei şi a legăturilor familiale, este prezentarea cărţii.

Anunţul prin care este comunicat numele câştigătorului premiului Goncourt reprezintă în mod tradiţional pentru industria de carte din Franţa un eveniment marcat de o mare frenezie, la care participă de fiecare dată numeroşi scriitori, pasionaţi de literatură şi jurnalişti.

Premiul Goncourt, decernat de un juriu alcătuit în acest an din şase bărbaţi şi patru femei, aduce câştigătorului un cec de 10 euro, dar garantează vânzări de sute de mii de exemplare în ultimele două luni ale anului, cele mai importante pentru librăriile din Franţa. Aceste vânzări ajung în medie la 400.000 de exemplare.

În 2023, premiul Goncourt a fost câştigat de scriitorul Jean-Baptiste Andrea pentru romanul „Veiller sur elle”, apărut la editura L’Iconoclaste.

Citește și:
INTERVIU Profesoara Lidia Cotea, directoarea departamentului de Limba Franceză al Universității din București: Pariul cu lectura poate fi ușor pierdut, dacă adolescentul va percepe textul doar ca un divertisment ușor, o modalitate de ieșire facilă din realitate, cu ajutorul unui text fantasy, citit între două sesiuni de TikTok sau Instagram
Cele patru romane finaliste la premiul literar francez Goncourt 2024, anunțate de la București – titluri semnate de Sandrine Collette, Kamel Daoud, Gael Faye şi Helene Gaudy
Cele 4 cărți finaliste la premiul literar francez Goncourt, anunțate în premieră de la București, pe 22 octombrie / Scriitorul Eric-Emmanuel Schmitt va fi prezent online


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii ucraineni vor primi 50.000 de calculatoare, donate de UNESCO şi de Google, pentru ca să poată ţine orele în sistem online / Peste 40% din şcolile ucrainene au fost distruse de la declanșarea războiului și sunt nevoite să facă online cursurile

UNESCO și Google au anunțat că vor dona 50.000 de calculatoare pentru profesorii din Ucraina, pentru ca procesul de învățare să nu fie afectat, în școlile care au fost avariate…
Vezi articolul

Peste 660 de mii de elevi în grupul țintă pentru vouchere educaționale în valoare de 500 de lei / Ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pâslaru: Avem alocarea necesară pentru a continua programul. Suntem în discuții cu Ministerul Educației

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Dragoș Pâslaru, spune că există bani europeni alocați pentru continuarea programului de sprijin financiar de 500 de lei pentru elevii aflați în risc de abandon…
Vezi articolul

Bacalaureat de toamnă 2025. Peste 10.300 de note au fost greșite și modificate în urma contestațiilor / Aproape 900 de candidați au promovat examenul după publicarea rezultatelor finale

Aproape 11.000 de contestații au fost depuse după publicarea rezultatelor inițiale la Bacalaureatul de toamnă 2025, potrivit datelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării. 10.394 de note au fost modificate…
Vezi articolul

O lecție predată online să aibă 15-20 de minute la ciclul primar, cadrele didactice să se axeze pe promovabilitate și să primească acordul părinților pentru calificative – învățătorii din Sibiu, după o întâlnire online cu ministrul Educației

Aproape 500 de învățători din județul Sibiu s-au întâlnit online cu ministrul Educației, într-un seminar organizat marți de Inspectoratul Școlar Județean, scrie Turnul Sfatului. Carmen Cozma, învățătoare participantă la discuția…
Vezi articolul