Scriitorul Radu Vancu: Donald Trump vrea să instaureze o dictatură represivă în Statele Unite. Dușmanul lui principal este gândirea liberă, al cărei loc tradițional e în universități. Și exact aceasta îl va învinge

675 de vizualizări
Radu Vancu / Foto: Facebook.com
„E de acum oficial: Donald Trump vrea să instaureze o dictatură represivă în Statele Unite”, avertizează scriitorul Radu Vancu într-o postare pe Facebook. El subliniază că această amenințare nu mai este o ipoteză, ci un pericol real, vizibil prin măsurile anunțate de Trump, care vizează suprimarea dreptului la protest și poziționare, în special în universități.

„Trump a identificat corect dușmanul lui principal: gândirea liberă. Al cărei loc tradițional e în universități. Și exact această gândire liberă îl va învinge. Dar va fi o luptă cumplit de grea”, scrie profesorul de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Vancu compară actuala situație din SUA cu momente istorice în care libertatea a fost amenințată, făcând trimitere la evenimentele din 1968, când studenții au ocupat New School, universitatea unde preda istorica și filosoafa Hannah Arendt. Potrivit acestuia, în acel context, profesorii erau divizați: unii propuneau chemarea poliției, iar alții susțineau dialogul cu studenții. Arendt a pus capăt discuției cu o replică fermă: „Pentru Dumnezeu, sunt studenți, nu criminali!”.

„Asistăm azi la reacția opusă: pentru Trump, orice student e un criminal. Oricine gândește liber e un criminal. Oricine luptă pentru adevăr e un criminal”.

Radu Vancu consideră că SUA se află într-un moment crucial al luptei pentru supraviețuirea democrației sale: „Țin pumnii SUA – e momentul decisiv să înceapă lupta lor pentru supraviețuirea admirabilei lor democrații. Nu lăsați 2025 să fie pentru SUA ce a fost 1979 pentru Iran”.

Ce vrea să interzică Trump în campusuri?

Declarațiile lui Vancu vin în contextul unei serii de măsuri propuse de Donald Trump, care vizează restricționarea libertății de exprimare în universitățile dar și școlile americane. Pe lângă interzicerea cursurilor și programelor care promovează teoria critică a rasei sau teme legate de identitate de gen, Trump a anunțat în martie 2025 o nouă inițiativă radicală: suprimarea protestelor studențești considerate „subversive” sau „periculoase pentru siguranța națională”.

Potrivit noii politici, universitățile care permit desfășurarea de manifestații studențești antiamericane sau considerate „antisemite” (inclusiv cele pro-palestiniene) riscă pierderea finanțării federale. De asemenea, studenții internaționali care participă la astfel de proteste ar putea avea vizele revocate și ar putea fi expulzați din SUA.

O măsură controversată: eliminarea vizei pentru studenții „antiamericani”

Trump și echipa sa au justificat măsura prin nevoia de a combate ceea ce numesc „radicalizarea din campusurile universitare”, însă criticii susțin că aceasta este o tentativă de suprimare a libertății academice.

„Oricine nu vrea să-și vândă morții (fiindcă asta i-a cerut, de fapt, Trump lui Zelenski) e un criminal. Sau un dictator”, scrie Vancu, referindu-se la modul în care Trump vrea să impună reducerea la tăcere a vocilor critice.

Deși administrația Biden a încercat să mențină un echilibru între combaterea antisemitismului și protejarea dreptului la liberă exprimare, noul plan al lui Trump ar putea crea un precedent periculos, în care orice protest studențesc ce nu se aliniază viziunii conservatoare să fie reprimat.

Reacțiile din mediul academic au fost puternic negative. Universitatea Harvard a emis un comunicat în care avertizează că măsura riscă să transforme campusurile în spații de cenzură politică. Iar mai multe organizații pentru drepturile civile consideră că decizia reprezintă un atac direct asupra principiilor democratice.

Profesorul Radu Vancu subliniază că istoria a demonstrat cum gândirea liberă poate învinge autoritarismul, dar avertizează că lupta va fi grea: „Adevărul există, SUA. Și el te va face liber”.

Citește și:
Trump ameninţă şcolile şi universităţile care „permit manifestaţii ilegale” și studenții care protestează / „Agitatorii vor fi trimişi la închisoare şi/sau expulzaţi definitiv către ţările lor de origine. Studenţii americani vor fi definitiv excluşi sau, în funcţie de infracţiunea lor, arestaţi” / Reacții și în mediul universitar românesc


1 comment
  1. Nu știu dacă interpretarea dată de autor este corectă. Normele introduse pt anumite teme de protest țin de climatul normal al unei universități. Libertatea are și niște norme firești de asigurare unui climat .
    Cred că ați pervertit sensul și rolul normelor introduse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Salarizarea rezidenților va fi în continuare asigurată de Ministerul Sănătății, conform unui proiect de lege adoptat marți de deputați, iar examenul de rezidențiat va fi organizat de Ministerul Educației, explică Federația Studenților la Medicină, după ce ar fi apărut informații inexacte în public

Reprezentanții studenților în medicină susțin că nu s-au făcut modificări față de modul de organizare al examenului de rezidențiat, acesta urmând a se desfășura în continuare într-o manieră centralizată, în…
Vezi articolul

ASE București și Universitatea de Medicină Carol Davila – singurele universități românești în top 1000 al clasamentului global Times Higher Education 2024 / Cele mai multe instituții românești – în coada rankingului ajuns la a 20-a ediție

Academia de Studii Economice și Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, ambele din București, sunt singurele instituții românești de învățământ superior care figurează în top 1000 al clasamentului global…
Vezi articolul

EXCLUSIV Universitățile vor putea preda online de anul viitor, spune ministrul Educației. Sorin Cîmpeanu: Activitățile online și ponderea lor pe fiecare domeniu și diferențiat la licență, master sau doctorat vor fi prevăzute în noi standarde care vor fi elaborate de ARACIS într-un termen de 90 de zile

Universitățile vor putea preda online începând de anul viitor, spune ministrul Educației, care a declarat pentru Edupedu.ro că pentru ca aceste cursuri online să fie recunoscute și finanțate de stat…
Vezi articolul