Trump ameninţă şcolile şi universităţile care „permit manifestaţii ilegale” și studenții care protestează / „Agitatorii vor fi trimişi la închisoare şi/sau expulzaţi definitiv către ţările lor de origine. Studenţii americani vor fi definitiv excluşi sau, în funcţie de infracţiunea lor, arestaţi” / Reacții și în mediul universitar românesc

1.823 de vizualizări
ID 84990718 © Joe Sohm | Dreamstime.com
Donald Trump a anunţat marţi pe reţeaua sa Truth Social că „orice finanţare federală va fi suspendată pentru şcolile şi universităţile ce permit manifestaţii ilegale”, informează AFP, preluată de Agerpres și citată de G4Media.ro.

„Agitatorii vor fi trimişi la închisoare şi/sau expulzaţi definitiv către ţările lor de origine. Studenţii americani vor fi definitiv excluşi sau, în funcţie de infracţiunea lor, arestaţi. FĂRĂ MĂŞTI”, a scris preşedintele american, hotărât să bulverseze sistemul educativ.

Republicanul nu precizează la care manifestaţii se referă.

Anul trecut, mai multe campusuri americane au fost scena unor mobilizări pro-palestiniene, deja puternic denunţate de Donald Trump în timpul campaniei sale pentru Casa Albă.

Guvernul american a anunţat luni că pune capăt contractelor în valoare totală de peste 50 de milioane de dolari cu prestigioasa universitate newyorkeză Columbia, reproşând-i că nu a reuşit să-şi protejeze studenţii de confesiune evreiască.

Şefa Departamentului american pentru Educaţie, Linda McMahon, a criticat „aparenta incapacitate a Universităţii Columbia de a asigura responsabilitatea sa în acest acord fundamental”, ceea ce, potrivit ei, „ridică foarte serioase semne de întrebare în ceea ce priveşte capacitatea sa de a continua să conlucreze cu guvernul SUA”.

Declarațiile vin la o zi după ce, potrivit NPR, Senatul a confirmat-o în funcție pe Linda McMahon, noua șefă a Departamentului pentru Educație, fondatoare a unui imperiu de lupte în scop de divertisment, însărcinată să administreze un sistem descentralizat în care rolul executivului de la Washington, acela de asigurare a finanțării, dar și de promovare a unor politici federale, a devenit ținta lui Donald Trump și a campaniei de tăiere a fondurilor federale. Citește mai mult despre Linda McMahon aici.

Pe de altă parte, amenințările lui Donald Trump la adresa studenților au fost comentate, deja, și în mediul universitar românesc. Între alții:

  • Radu Vancu, profesor la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, a scris între altele, pe contul său de Facebook: „Nici măcar Dragnea sau Orban sau Vucic nu au îndrăznit să sugereze așa ceva, darmite s-o și spună atât de agresiv & amenințător. (…) E de acum oficial: Donald Trump vrea să instaureze o dictatură represivă în Statele Unite. Țin pumnii SUA – e momentul decisiv să înceapă lupta lor pentru supraviețuirea admirabilei lor democrații. Trump a identificat corect dușmanul lui principal: gândirea liberă. Al cărei loc tradițional e în universități.”
  • Mirabela Amarandei Duminică, director în cadrul Universității din București și consilier onorific al ministrului Daniel David, a scris la rândul ei pe Facebook, pe tema amenințării lui Trump: „Inițial am crezut că e un fake. După care am verificat, e real. Real, dar ireal…”

ID 84990718 © Joe Sohm | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Interesant!S-ar putea ca la noi sa ajungă sa fie mai bine ca la ei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Practica didactică în România nu reflectă obiectivele de învățare din curriculumul național, carierei didactice îi lipsesc trăsături-cheie ale unei profesii cu înaltă calificare, evaluarea competențelor profesionale nu se bazează suficient pe dovezi – raport-diagnostic al OCDE

Obiectivele curriculumului bazat pe competențe nu este reflectat nici acum în practica didactică, în condițiile în care au existat formări în domeniu, potrivit raportului-diagnostic realizat de Organizația pentru Cooperare și…
Vezi articolul

Streinu Cercel: Te doare capul, faci febră 39-40, te dor muşchii, te simţi ca şi cum ai fi bătut? Înseamnă că ai gripă, nu ai nevoie de niciun test. Moda asta să bombardăm camerele de gardă cu sute de pacienţi este o prostie

Managerul Institutului „Matei Balş”, Adrian Streinu-Cercel, a declarat miercuri că diagnosticul de gripă este unul „clar” şi că nu mai este nevoie de alte teste pentru această afecţiune, iar plimbatul…
Vezi articolul