Scrisoarea unui fost elev din mediul rural: Nu bursa reprezintă o problemă, ci sistemul care împinge elevii să depindă de ea ca să meargă la școală și să conteze în societate / A spune că elevii merg la școală doar pentru bursă nu ar trebui să fie o critică, ci un semnal de alarmă

76.864 de vizualizări
Foto: Freepik.com
Tăierea burselor nu este doar o măsură fiscală, ci afectează viitorul și șansa la educație pentru mii de elevi din medii vulnerabile, susține un fost elev din mediul rural, într-o scrisoare adresată guvernanților din România și primită pe adresa redacției Edupedu. „Într-un sistem educațional echitabil, bursa n-ar trebui să fie o motivație, dar este o necesitate absolută în România actuală”, iar acest lucru „ar trebui să fie un semnal de alarmă”, se arată în scrisoare.

Semnatarul subliniază că, în cazul său, fără bursa socială și cea de merit i-ar fi fost greu, „chiar imposibil” să ajungă la un liceu bun și mai apoi la facultate: „Am avut atât noroc, cât și privilegiul de a avea puțin mai mult decât cei din jurul meu, reușind să ajung la un liceu foarte bun, și în prezent la facultate, fiind beneficiar atât al bursei sociale, cât și de a celei de merit. Totuși, fără sprijinul burselor sociale și de merit, acest drum ar fi fost mult mai greu, chiar imposibil. Iar pentru mulți elevi din ziua de azi, chiar este”, este redat în scrisoare.

În opinia sa, afirmația că unii copii „merg la școală doar pentru bursă” nu ar trebui blamată, ci interpretată ca un semnal de alarmă privind lipsurile din sistemul educațional: „bursa n-ar trebui să fie o motivație, dar este o necesitate absolută în România actuală, având în vedere că foarte mulți elevi, mai ales din mediul rural, dar și din urbanul mic nu beneficiază de mese calde, internate/cămine la standarde decente, de transport care este uneori inexistent sau costisitor tot pentru elev/familia acestuia”, a mai scris el.

Redăm integral scrisoarea referitoare la burse:

„Către Prim-ministrul Ilie Bolojan, Ministrul Educației Daniel David, Președintele României Nicușor Dan

Subiect: Tăiați viitorul, nu doar bursele

Stimați decidenți,
 
Vă scriu în calitate de fost elev provenit din mediul rural și dintr-o familie cu venituri modeste, dar care a fost mult mai norocos decât alți colegi. Atât pentru mine, cât și pentru mii alți de tineri din România, în special cea rurală/urban mic, educația a reprezentat singura cale reală de scăpare din sărăcie, de dezvoltare personală și de a putea trăi o viață decentă.

Cum am menționat anterior, am avut atât noroc, cât și privilegiul de a avea puțin mai mult decât cei din jurul meu, reușind să ajung la un liceu foarte bun, și în prezent la facultate, fiind beneficiar atât al bursei sociale, cât și de a celei de merit. Am avut privilegiul de a beneficia și de oportunități internaționale, proiecte europene sau Erasmus+, majoritatea descoperite de mine, nu datorită sistemului. Totuși, fără acest sprijin al burselor sociale și de merit, acest drum ar fi fost mult mai greu, chiar imposibil. Iar pentru mulți elevi din ziua de azi, chiar este.

Tăierea de aproximativ 40% din bugetul burselor pentru studenți și restructurarea în cazul celor ale elevilor, este o decizie care lovește direct în cei mai vulnerabili membri ai societății, dar și în familiile lor, care, în același timp, sunt vizate de noi taxe și presiuni fiscale. Astfel, nu bursa reprezintă o problemă, ci sistemul care împinge elevii să depindă de ea pentru a merge la școală și a conta în această societate.

Având în vedere că 33,8% dintre copiii sub 18 ani trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială în 2024, al doilea cel mai mare procent din UE, potrivit Eurostat, aceste măsuri pare că sunt rupte de realitate și lipsite de empatie din partea celor mai înalți reprezentanți ai societății noastre, care fac apeluri constante la «merit», «corectitudine» și «performanță».

Într-un sistem educațional echitabil, bursa n-ar trebui să fie o motivație, dar este o necesitate absolută în România actuală, având în vedere că foarte mulți elevi, mai ales din mediul rural, dar și din urbanul mic nu beneficiază de mese calde, internate/cămine la standarde decente, de transport care este uneori inexistent sau costisitor tot pentru elev/familia acestuia. În acest context, a spune că «elevii merg la școală doar pentru bursă» nu ar trebui să fie o critică, ci un semnal de alarmă.

Ultimul punct pe care doresc să-l ating este legat de subfinanțarea educației și a cercetării, unde în continuare legea care prevede un buget de 6% din PIB pentru educație este ignorată sistemic, deci cum este posibil să tăiem, atunci când ar trebui să investim?

În concluzie, vă cer în calitate de cetățean și în numele probabil a sute de mii de cetățeni care vor fi afectați direct de aceste decizii, nu «pomeni», ci viziune și responsabilitate. Educația este cea mai bună investiție a unei țări, dacă veți renunța la asta, ce vă mai rămâne de apărat?
 
Cu respect,

Toma Ion Marius
Fost elev din mediul rural | Un simplu cetățean”


27 comments
  1. Din păcate sunt prea puțini care performeaza la învățătură în mediul rural și atunci nu mi se pare corect ca in spatele acelor excepții sa se permită finanțarea aproape a tuturor fara sa ia macar capacitatea sau bac-ul! Despre asta e vorba… profită mulți,merita foarte puțini!

  2. Cei care au luat bursa de merit si nu s-au înscris la bac, sau l-au picat cu brio, dacă nu trec nici in a doua sesiune n-ar trebui sa dea banii înapoi? Ma refer strict la bursierii de merit!

  3. Măresc TVA ul(deși Muc cel mic a dat scris in direct că în mandatul lui nu o să crească),taie bursele elevilor,măresc taxele dar…. cumpără fieratanii bune de nimic ptr armată de miliarde. Tancuri de 20 mil$/bucata,sisteme shorad de 2,7 MILIARDE, avioane F35 de 6,5 miliarde (deși avem deja peste 50 de F16 decente). Și multe altele. Dar pe astea nu le vede cineva. In 2008 s au sistat toate „achizițiile” astea aiuristice. Acum vor să ajungă la 5%din pib alocați ptr tâmpenii inutile.Suntem conduși de marionete bune de nimic manevrate de păpușari fără scrupule.

  4. Din păcate mulți (care au făcut un liceu în anii 80,90) nu înțeleg cum se face azi un liceu sau facultate. Și eu am terminat in 84 un liceu având mamă casnică. Nu cred că erau atunci burse sociale. Dar ar fi fost atât de bine pentru mine… Nu știu nici azi cum reușea mama să mă țină la liceu cu salariul tatălui meu și cu încă o soră. Dar nici ea nu știa ce mâncam eu…
    Acum am o fetiță la liceu și una la facultate și stiu tare bine cum e!
    De ce să sufere și copiii de azi ca în acele vremuri? Dar știți că ei nici nu știu să sufere? Ei găsesc alte mijloace de a se ridica: se vând pe bani, fură, devin părtași unor fapte rele, sau, dacă nu ajung acolo cad în depresii și chiar se sinucid. Pentru că ce văd în jurul lor, tentații sau colegi „norocoși” care își permit orice, nu-i pot convinge că e tare bine să suferi de foame, că nu ai o ținută în trend, că nu poți ieși la o înghețată….
    Și dacă ai liceu în comună, credeți că se face carte? Dacă învață mai bine, îi trebuie ceva în plus… Poate nu toți se folosesc corect de acei bani dar e o șansă..
    Tare mi-aș dori dragă Toma, să aibă ecou scrisoarea ta și să se ridice mai mulți ca tine să schimbați ceva în sistemul defectuos al educației!
    Câte ar fi de făcut!!!

  5. așa este numai trăim pe vremea lui pazvanti toate sunt scumpe și dacă ai și 3 copii la școală e jale in Romania ,bravo Toma că ai avut curaj respect.Tot comentați aiurea pe vremuri era mai ușor acum e mult mai greu au vândut astia Romania și copii viitorul lor are de suferit.

  6. De ce se dau bursele sociale de la școală? Ce legătură are școala cu situația materială a copilului? Să fie ajutați cu adevărat; dar de către cei care pot face o evaluare corectă si obiectivă. Si mai ales să se facă verificari asupra modului in care sunt folosite fondurile respective. Adică văd că nimeni nu se sesizează că umbla copilul zdrențuit și părinții sunt in barul satului bând banii!
    Școala să se ocupe doar de bursele de merit!

    1. Tocmai că școala are o foarte mare legătură cu situația materială a familiei. Dacă copilul vrea să învețe și părinții nu au bani, cum să trăiască la un liceu??
      Acei bani nu-i ia tata în mână. Și poate că nu are chiar media 10 să ia bursă de merit! Da, sistemul educațional e într-un mare haos și trebuie urgent revizuit…

    2. înainte de 89 bursele sociale se dădeau tot de la școală( liceu/ facultate) ,fiind condiționate și de o anumită medie generală la învățătură!! Atunci,bursele asigurau cazarea și masa elevului bursier la internat/ cămin! Părinții nu aveau acces la acești bani.

    3. De cate ori am citit ce au de spus generațiile care au venit după generația mea nu a fost unul să nu aibă dreptate, ar trebui sa ii ascultam și să ii ajutăm sa nu ne mai comparam condițiile, am fost și noi săraci, dar parca nu ne-a fost așa greu eram mulți, școală aproape și nu eram notați de la 10 in jos și nici de la 1 in sus. Daca nu știai luai 4. O presiune mare asupra lor și normal că răbufnesc, să ne îndeplinească „standardele” domnilor e nevoie de bani, de pregătire din clasa 0, trist, dar adevărat! Mă bucur totuși că sunt ai naibii de deștepți și nu se lasă, chiar daca sunt tineri își susțin părerea și cauza!

  7. Am o întrebare de ce profesorii nu își fac treaba la.ore ,de ce nu vin cu zilele sau de ce vin cu 15 min înainte sa se termine ora,plus ca sunt unii dintre ei care în loc sa facă ora stau de povesti ? avem pretenții sa ia copii examenele de evaluare și bacul oare sistemul.este incompetent, de ce când sunt inspecții școlare iau acei profesori gradele sa le mărească salariu .De ce trebuie sa le punem copiilor meditator chiar profesorii cu ca lucrează la clasa altfel nici nu se uita la ei cât s- ar strădui un copil fără meditator este egal cu zero la.ora actuala .Eu acum.am un copil care trebuie sa dea bacul din.nou .Am făcut contestație degeaba a scris a învățat am stat noaptea sa o ajut deoarece nu mi pot permite pune mediator .A avut o fata cu care nu mai cu ea sa lucrat la ore nu mai ea era în fata prostii au stat la coada .Profa de romana venea cu 15 min înainte de terminarea orei ,cea de mate praf fără metoda de predare atunci ce mai vrem ? De ce nu ma lăsat sa vad ca părinte lucrarea copilului meu iar pe altul la lăsat oare e ceva la.mijloc se fac corecturile pe submana .Important este ca acest D – n Ministru sa verifice adhoc liceele chiar și tehnologice nu prin vorbe ci prin fapte sa- i ia prin surprindere în control nu sa se anunțe înainte de la inspectorat ca va venii .Vor salarii mărite pentru ce dar banii din meditații nu I mai pun la socoteala.ca sa nu mi spună.sunt declarați toți.ca mint cu nerușinare.

  8. Ai copii blaublau?! Atâta venin aveți în voi unii…de-aia nu ne mai rabdă Dumnezeu pe pământ. Dar cu ce te deranjează pe tine personal că li se dau burse copiilor?Asta este problema cea mai mare a țării…nu pensiile speciale,nu salariile celor smecheri…nu hoția care este în țară. Bursele copiilor îs deranjul tău cel mai mare .Ăsta este nivelul de educație al unora …ăști a suntem…dacă noi și copii noștri au…restul ducăse.Atâta tăvăliți unii copii și vorbiți cu atâta ură despre ei de zici că ei sunt problema națională. Nu vă gândiți că ei sunt viitorul.Dar cum am spus asta este capacitatea unora de gândire limitată.

  9. Bună ziua!
    Sunt total de acord cu Blablau: și eu am fost eleva în anii 1994 – 1998 la liceu, fără niciun fel de bursă. Provenind dintr-o familie modestă- cu mama casnica și tata șomer, tot am reușit sa intru la facultate pe loc bugetat și fără bursă, cu ajutorul familiei, nu al societății, deoarece familia este celula de baza a societății si nu invers. De-abia după primele trei semestre, la facultate am luat bursă de studiu 1, iar bursa socială mi-a fost tăiată în momentul în care m-am încadrat la bursă de studiu 1. Deoarece nu puteai beneficia de amândouă în același timp. Am mers pe jos la facultate si nu am mancat tot timpul trei mese pe zi. Și…n-a mai murit nimeni de foame sau de neajunsuri! Așa că fa rai din ce ai!!! Pe de o parte, consider că prea multe pretenții și multa… pomană se așteaptă în zilele noastre, de parca elevii/ studenții ar fi salariati lucrand cu jumatate de norma pentru educație. Elevii din mediul rural ar putea merge la un liceu din apropierea domiciliului, deoarece trebuie sa mai faci și compromisuri în aceasta viață. Recunosc : singura mea șansă a fost faptul ca m-am născut intr-un oraș care a devenit foarte aglomerat în zilele noastre. Pe de alta parte, am cunoscut și elevi care nu s-au plâns de nimic, deși fac navetă zilnic de la 45 de kilometri pana la liceul din oraș, fără sa beneficieze de niciun fel de bursă. Ce vina are ministerul dacă un absolvent de liceu nu merge la facultate? În cele din urmă, este alegerea fiecăruia, în funcție de capacitățile pe care le are, dacă poate sau nu sa facă față cerințelor programelor universitare.

    1. Am fost elevă în liceu între 91-95, am avut bursă de studiu. Familia mea era lipsită de venituri, cine a trăit acele vremuri își amintește ce sărăcie lucie era, bursa aceea – pe medii, nu socială – a fost o gură de aer pentru mine. Am dat concurs de admitere la facultate în Timișoara, cu 4 pe loc, am intrat pe puterile mele, m-am menținut în facultate în cei patru ani de licență și apoi în cei doi ani de master din BURSĂ (da, exista master înainte de sistemul Bologna). Pentru că părinții mei n-au putut să-mi dea bani nici pentru cămin. N-am avut bani de cantină, la fel ca ceilalți studenți săraci am trăit cu pateu, cubulețe knorr și ceai cu pâine. Nu sunteți singura care a reușit fără sprijin din partea familiei DAR cu sprijin – prin bursă – din partea statului.

      Deci să nu ne apucăm să pretindem că elevii de acum n-au nevoie de burse – cei care nu vin din familii de bani gata, ca noi de acum 30 de ani, AU nevoie de ajutor, că nu se pot descurca singuri! De ce le pretindem celor din rural să facă tot ce pot pentru a se ridica din situația socio-economică în care s-au născut și au crescut, dar refuzăm să le întindem o mână de ajutor ca să aibă o șansă mai bună? Ideea era că vrem progresul societății, nu regresul. Dacă nouă ne-a fost greu, nu e nevoie ca fiecare generație să repete aceiași pași și în loc să-i ajutăm pe cei de-acum să reușească mai ușor, încercăm să le punem bețe-n roate!

      Iar apoi stăm să ne minunăm ipocrit de ce nu sunt mai mulți studenți din rural pe la facultăți, sau de ce atât de mulți abandonează studiile și se duc să muncească în afara granițelor. Educația COSTĂ. Cu cât e mai de calitate, cu atât costă mai mult. Cine susține că poți obține minuni la cel mai mic cost posibil, minte.

    2. Si eu am fost defavorizat, venind din mediul rural. Dar in fiecare vacanta am lucrat ca sa-mi pot asigura un venit suplimentar, pe care parintii nu aveau cum sa-l acopere. Din banii caxtigati in vacante mi-am asigurat traiul atat pe timpul liceului, cat si al facultatii. Si nu imi este rusine sa spun ca, desi sunt printre cei mai buni programatori de servere din tara, am lucrat in constructii si in Italia, am ranit la porci (pentru cine stie macar ce inseamna), am lucrat ca gradinar, etc…Nu mai asteptati sa va dea statul totul de-a gata! Am avut zeci de persoane cu aceeasi mentalitate pe mana, majoritatea nu rezista nici macar 3 luni pe piata muncii. Sterge-ti mucii, eu aloc minim 10% din salariu, din banii mei, pentru dezvoltare continua. Domnule student, nu porni asa in viata, nu as vrea sa te am la un interviu de angajare…

    3. Am fost eleva la liceu între anii 2000-2004 și nu am beneficiat de bursă deși aveam a doua medie din clasa, o medie mare. Copil venit de la țară, cazat in oraș la internat, cu un buget extrem de mic care îmi ajungea pt transport și câțiva covrigi in fiecare zi, cu doi frați mai mici și un salariu amarat(tata) și nu m-am plâns niciodată că nu am. Am învățat pentru a mă dezvoltata, pentru a-mi face părinții mândri,pentru a-mi depăși condiția și pentru a demonstra tuturor celor care îi blamau pe părinții mei că m-au lăsat să fac un liceu la 87 km de casa că se poate. Deci se poate, doar că în ziua de azi copiii au de toate și vor și sufletul părinților daca s-ar putea. Prea multe pretenții pe burta goală. Burse doar pt cei care au peste 9.50 și sociale pentru cei care merita, care chiar au o condiție socială precară.

    4. unele aserțiuni din comentariul dvs sunt ILOGICE și NICI NU au legătură cu subiectul articolului !
      in domeniul învățământului sunt MULTE NEDREPTĂȚI ȘI INECHITĂȚI PE CARE , CULMEA PARADOXULUI , NU LE VEDE NIMENI !!!!!!

    5. nu pot crede ca exista profesori care se dau exemplu pe sine însuși si sunt de partea opusa elevilor. Oare profesorii care nu isi fac treaba sunt ” tăiați” de la salariu ?știu oare unii ca sunt copii flamanzi si bursa lor mica ii mai salva ??oare economia o cresti tăind mâncarea de la gura copiilor ?? Oare distrugând generația tânără si aducând alte nații în tara se mai poate forma poporul ” român „???

  10. De ce nu se începe tăierea pensiilor speciale,de ce avem în număr atât în mare de politicieni care nu fac cinste clasei politice cinstite și demne? De ce întotdeauna lovim in „Educație” ,in loc să o prioritizam? De ce primim sfaturile celor din afara granițelor,care nu știu câte greutăți sunt in interiorul acestora? Educația se face cu simț de răspundere , conștiință (care multora le lipsește). Educația actuală este îngropată în hârtii,rapoarte comisii ,parteneriate etc.,sub nici o formă nu este axată pe copil (elev).De jos in sus sau de sus în jos totul este o mare minciună!!! Trist ,dar adevărat!!!

    1. Eu sunt pensionară. Facultatea am facut-o în perioada 1978-1983. Am fost bursiera. Din bursa mi se achita căminul și masa la cantină. Era mare lucru! Acum suntem amenințați ca se vor tăia bursele și „vom ajunge sa nu mai avem bani de pensii”. De ce? Pensiile noastre nu sunt pomana sau cadou dela cineva. Pensia este din contributivitatea mea de 42 ani. Este din muncă mea. Nu am auzit nimic de ce se întâmplă, cum răspund, cei care au gestionat greșit niște fonduri. Nu am auzit sa le fie confiscate sume și bunuri nejustificate. Nu am auzit măcar sa fie chemați la un audit cu fondurile jonglat în favoarea lor. Toată lumea a aplaudat marea reusita: Nicușor Dan Președinte, Bolojan Prim ministru. Și ei ce fac? Iau de bun ce s-a întâmplat pana acum( nu avem corupți, nu avem hoții, nu avem ce recupera de la cei care ne-au aruncat în prapastie) , și, sa încercăm sa ii terminam pe cei care au rezistat. Ce minte propune sa scadă din pensiile de peste 3000 lei, când tot ei anunță coșul mediu este 3800 lei?! Cum sa iei CASS la concediile medicale, cind concediile se plătesc din CASS?! Tăiem concediile medicale ca nu sunt corect date! Asta e politică? Nu ai pârghii sa stăpânești mafia concediilor medicale? Ce se întâmplă cu bolnavii adevărați? A…mi-am amintit, scumpim medicamentele.

    2. ” . . . clasă politică cinstită și demnă ”
      🤣😂🤣😂🤣😂🤣😂🤣😂🤣😂🤣😂
      Mă faceți literalmente să RÂD ÎN HOHOTE , madam . . . . cuvintele sunt de prisos . . .

  11. Bla bla… Întotdeauna au fost copii modești și făceau naveta (vezi anii 80-90-2000-2005) fără să primească, ceva, macar. Veneau că voiau să aibă școală. Așa, că, fără burse. Premiu în vouchere, bilete la teatru, tabere etc

    1. Ce sa faca cu ele? Sa se stearga la fund? Sunt sate in varf de munte si orase la 200 km dus-intors de un teatru. Plus ca satele sunt in general departe, minim 100 km dus-intors de o institutid de cultura.

    2. tovarase camarad, s-au schimbat vremurile…traim intr-o societate mercantila, in care fostul primar al Clujului, din 2011, nu se dadea din pat pt. 50.000 de euro. Si tu te zgarcesti la cativa lei pt. copii? copiii au modele f. bune))) sunt mai isteti decat cei din 1900 toamna, breee, trezeste-te, pe astia nu-i duci cu acadeaua!

    3. Foarte gresit…. Blablau! Eu sunt o mamica cu 2 copii gemeni din mediul rural. Vor fi clasa a 11-a ambii au avut burse de merit si sociale, sunt la liceu la 63 km de casa. Totusi imi poti spune cum poti sa tii doi copii la internat , cantina, haine etc cu salariul minim??? Din pacate la noi in comuna nu exista liceu. Au stricat tot ce s-a putut Felicitari elevului Toma ca a avut curaj sa isi spuna parerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii vor fi motivați să creeze discipline pe care să le aleagă elevii din oferta școlii, în noile planuri-cadru de liceu, spune directoarea Alina Bărăian: Vom avea nevoie să ridicăm costul standard per elev, altfel riscăm să eșuăm reforma

Alina Bărăian, directorul Colegiului Național „George Barițiu” din Cluj-Napoca, a analizat noile propuneri de planuri-cadru, subliniind importanța feedbackului descriptiv pentru echipa care a lucrat la acestea. „Mă bucur că suntem…
Vezi articolul