Se face școală pe 5 iunie, de Ziua învățătorului? Inspectoratul București: Elevii vor veni la școală, dar nu se fac ore obișnuite / În Prahova, școlile vor fi închise miercuri

9.926 de vizualizări
SURSA: Freepik.com
Pe 5 iunie se sărbătorește Ziua învățătorului, prevede structura anului școlar 2018-2019. Ministerul Educației a anunțat că școlile vor organiza “manifestări specifice”, însă numai cele care nu au prevăzută ca zi liberă această dată în contractul colectiv de muncă. În București, copiii de grădiniță și elevii sunt așteptați la clase, au declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Edupedu.ro. În județul Prahova, școlile vor fi închise miercuri, scrie Observatorul Prahovean.

Contactat de Edupedu.ro, Adrian Horvat, inspector la Inspectoratul școlar al Municipiului București (ISMB), a declarat că în Capitală elevii sunt așteptați la școală miercuri, 5 iunie. “Se vor face activități prin care va fi celebrată Ziua învățătorului. Asta înseamnă că nu se fac ore obișnuite, dar copiii vin la școală. Așa este stipulat în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură”, a explicat inspectorul, pentru Edupedu.ro.

În județul Prahova, școlile vor fi închise miercuri, scrie publicația Observatorul Prahovean, care notează că prevederea apare în Contractul Colectiv de Muncă înregistrat la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Prahova. Potrivit documentului, 5 iunie este zi nelucrătoare pentru personalul din învățământ din județul Prahova.

Structura anului școlar 2018-2019

Semestrul I
Cursuri școlare:                   10 septembrie 2018, luni – 21 decembrie 2018, vineri
Prima vacanță:                     27 octombrie – 4 noiembrie 2018
această vacanță este numai pentru copiii de grădiniță și din clasele pregătitoare – a IV-a
Vacanța de iarnă:                22 decembrie 2018, sâmbătă – 13 ianuarie 2019, duminică
Cursuri:                                 14 ianuarie 2019, luni – 1 februarie 2019, vineri
Vacanța intersemestrială: 2 februarie 2019, sâmbătă – 10 februarie 2019, duminică
Semestrul al II-lea
Cursuri:                                  11 februarie 2019, luni – 19 aprilie 2019, vineri
Vacanța de primăvară 2019: 20 aprilie 2019, sâmbătă – 5 mai 2019, duminică
Cursuri:                                  6 mai 2019, luni – 14 iunie 2019, vineri
Vacanța de vară 2019:        15 iunie 2019, sâmbătă – 15 septembrie 2019, duminică

Tezele școlare trebuie susținute cu cel puțin 3 săptămâni înainte de finalul semestrului, precizează Ministerul Educației.

În zilele libere prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă NU se face școală, stabilește Ministerul. În zilele de 5 octombrie (Ziua internațională a educației) și de 5 iunie (Ziua învățătorului), nu există o regulă aplicată de la centru tuturor școlilor. Ministerul Educației a anunțat că, în aceste zile, școlile vor organiza “manifestări specifice”, însă numai cele care nu au prevăzute ca zile libere aceste date în contractul colectiv de muncă.

Acest an școlar este printre cele mai scurte, din ultimii 10 ani. Are 34 de săptămâni de cursuri, care totalizează 168 de zile efective de școală pentru copii (față de 175 în medie anii trecuți).

Excepție de la structura anului școlar de mai sus o fac clasele a VIII-a și a XII-a. Elevii termină liceul pe 31 mai 2019 și gimnaziul pe 7 iunie 2019.

Descarcă de aici Structura anului școlar 2018-2019

Citește și:


1 comment
  1. La Scoala 193 din Bucuresti (Scoala Orizont), s-a decis sa nu se primeasca, miercuri 5 iunie, copiii la scoala. Parintii au fost instiintati pe WhatsApp.
    Pe ce baza si cine si-a asumat aceasta decizie? Esta legala? Corecta nu este… ba chiar e o sfidare la adresa copiilor, a parintilor si, nu in ultimul rand, la adresa colegilor – cadrele didactice care pe 5 iunie isi primesc cu drag copiii la clasa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Carul pus înaintea boilor, la Ministerul Educației. După ce a fost aprobat bugetul pe 2023, instituția îi convoacă pe cei care ar fi trebuit să decidă dinainte câți bani erau necesari pentru școli în 2023, prin costul standard per elev / Noile sume vor include și creșterile de salarii pentru profesori

Ministerul Educației a trimis convocatorul pentru ședința Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar care va avea loc marți, pe 13.12.2022, ora 11.00, potrivit documentului consultat de Edupedu.ro. Între timp, bugetul…
Vezi articolul

Miniștrii Educației din România și Maroc au discutat la București cu rectorii universităților de la noi pentru integrarea celor 5.000 de studenți de origine marocană, refugiați din Ucraina / Majoritatea sunt studenți la medicină

Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, s-a întâlnit astăzi cu omologul său marocan, Abdellatif Miraoui, ministrul Învățământului Superior, Cercetării Științifice și Inovării în Guvernul Regatului Maroc și au discutat despre modul…
Vezi articolul

Educatorii, învățătorii și consilierii școlari să fie responsabili de emoții – proiecte propuse Inspectoratului școlar Buzău de Agenția Națională Antidrog, pentru discuții și programe despre dependență

Agenția Națională Antidrog (ANA) propune Inspectoratul școlar Buzău o serie de campanii și proiecte naționale legate de prevenirea consumului de alcool, tutun și droguri pentru profesori, părinți, elevi și studenți,…
Vezi articolul
calendarul de depunere

PROIECT ROFUIP 2024 Profesorii sunt obligați să prezinte un certificat medical, cazierul juridic și certificatul de integritate comportamentală, pentru încadrarea şi menţinerea în funcţie

Profesorii au obligația să prezinte prezinte un certificat medical, eliberat de medicul specializat de medicina muncii, precum și cazierul judiciar și certificatul de integritate comportamentală, potrivit unui document pus în consultare…
Vezi articolul