Secretarul general al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO: Nu facem distincţia între o învăţare bazată pe competenţe şi aceea care se bazează exclusiv pe discipline

368 de vizualizări
Foto:© Monkey Business Images | Dreamstime.com
„Ceea ce noi facem în proiectarea didactică în general este următorul lucru: nu facem distincţia între o învăţare bazată pe competenţe şi aceea care se bazează exclusiv pe discipline”, a declarat secretarul general al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, Madlen Şerban, în cadrul Conferinţei Europene pentru Transformarea Educaţiei, transmite Agerpres.

Madlen Șerban a spus că „dezbaterea în spaţiul public este ‘Vreau ore de Educaţie Fizică’, ‘Vreau ore de Istorie’… oricare ar fi disciplina. Nu aceasta este discuţia. De ce le vreau, unde vreau să ajung, în formarea, în profilul pe care îl pun în discuţia oamenilor cărora le propunem ca împreună, într-un dialog al generaţiilor, să îi formăm. (…) Conţinuturile sunt cele care permit experienţele de învăţare”.

Şerban a afirmat că, în final, trebuie să se răspundă la întrebarea „Cine învaţă?”

”Învaţă oamenii, învaţă organizaţiile şi învaţă şi comunităţile”, a arătat ea.

Conferinţa Europeană pentru Transformarea Educaţiei „Promovarea competenţelor transversale ale tinerilor în noua UE şi în perspectiva viziunii SDG 2030 a ONU” a avut loc la Rectoratul Universităţii din Bucureşti.

Foto:© Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Of, logica asta!
    Ceea ce facem….e ceea ce nu facem….
    Dincolo de asta, întâi formați profesori pentru abordări inter și transdisciplinare, apoi regânditi planurile cadru (că despre asta e vorba), altfel ne facem că facem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
începerea școlii, predare bilingvă

Cine sunt specialiștii care stabilesc noile planuri-cadru pentru primar, gimnaziu și liceu. Ioan Aurel Pop, Mariana Moarcăș, Dragoș Iliescu, Daniel David, Marius Andruh, printre cei care decid materiile pe care le vor studia elevii

Ministerul Educației a stabilit cine sunt profesorii care vor valida noile planuri-cadru pentru învățământul primar, gimnazial, liceal și profesional. Ordinul semnat de Monica Anisie a fost publicat astăzi în Monitorul…
Vezi articolul

George Simion a obținut mai multe voturi decât Nicușor Dan pe toate categoriile de alegători, cu excepția tinerilor și a celor cu studii superioare – sondaj INSCOP din ziua primului tur al alegerilor prezidențiale

George Simion a obținut semnificativ mai multe voturi decât Nicușor Dan, în primul tur al alegerilor prezidențiale, pe toate categoriile de alegători, cu excepția tinerilor între 18-29 de ani și…
Vezi articolul