Șeful inspectoratului școlar Botoșani cere părinților să îi semnaleze dacă școlile le cer bani pentru materiale și cărți. Bogdan Suruciuc: Procesul educațional este gratuit în România

3.596 de vizualizări
Foto: © Chernetskaya | Dreamstime.com
Șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Botoșani, Bogdan Suruciuc, spune că părinții elevilor îi pot semnala într-un mail către instituția pe care o conduce dacă sunt cazuri în care școlile le solicită bani pentru materiale sanitare sau didactice, scrie acesta pe Facebook. Inspectorul general a făcut un apel public și către profesori și directori să nu solicite „nicio sumă de bani de la părinți”, „având în vedere că există resurse financiare”.

„Pentru a nu complica procesul educațional în mod inutil, lansez un apel colegilor profesori sau directori de unități de învățământ, să nu solicite nicio sumă de bani de la părinți, având în vedere că există, în acest sens, resurse financiare puse la dispoziție de unitățile administrativ teritoriale”, a scris Suruciuc pe rețeaua socială, cu 7 zile înainte să înceapă cursurile anului școlar 2023-2024.

Inspectorul a continuat: „Procesul educațional este gratuit în România și nu ne dorim situații în care elevii să sufere în cazul în care părinții nu își permit să ducă bani la școală pentru materiale igienico-sanitare sau, mai grav, pentru materiale didactice. În cazul în care vor exista astfel de situații, transmit un apel public către părinți, să ne sesizeze pe adresa: contact@isjbt.ro”.

Amintim că, anul trecut, Inspectoratul școlar Mureș făcea apel la profesori să nu mai solicite rechizite suplimentare, după ce președintele Federației părinților a publicat o listă cu cerințele unei grădinițe din București. „Vă rugăm să luați toate măsurile ce se impun în vederea eliminării cerințelor de acest gen și a respectării articolului 32, alineatul 4 din Constituția României: „Învățământul de stat este gratuit, potrivit legii””, cerea la vremea respectivă ISJ Mureș.

Foto: © Chernetskaya | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Învățământul este gratuit. Un inspectorat școlar face apel la profesori să nu mai solicite rechizite suplimentare / Președintele Federației părinților a publicat o listă cu cerințele unei grădinițe din București
Părinții din Franța, sfătuiți de Ministerul Educației de la Paris, din timp, ce rechizite le trebuie elevilor în noul an școlar, ca să nu facă risipă și să protejeze bugetul familiei

8 comments
  1. La clasa pregatitoare nu exista NICIUN manual sau caiet dat de Minister elevului la limba straina. Ani la rand de cand tragem la xerox pe banii nostri fise din caiete speciale proprii. Scoala nu are bani. La oras se cumpara de catre parinti.Nici macar nu ii intreaba daca vor, pentru ca se stie ca nu exista. La tara, in saracie lucie, tragem pe banii nostri la xerox. Suruciuc vorbeste de pe campii…Sa-l aduca cineva cu picioarele pamant,daca tot nu stie la ce exista si la ce nu manuale. Ca nu pastoreste doar elita Botosaniului sau doar zona urbana.

  2. Bună ziua!
    Oferiți-le dumneavoastră ca și minister materiale sanitare-igienice, marker pentru tabla , bureți pentru șters tabla , hârtie și toner pt imprimanta, pentru a mai fi necesar părinților sa contribuie cu bani la școală.

  3. Abandonul școlar este în creștere pentru că și părinții stau degeaba și primesc ajutoare.De ce-ar munci copiii?
    Unii studenți muncesc pentru că au prea mult timp liber și vor să aibă din ce în ce mai mulți bani.Înainte prezența la cursuri era obligatorie și aveai timp liber doar pentru masa de prânz.
    Bravo, domnule inspector!

    1. Abia daca imi vad copilul seara! Timp pentru a manca la pranz va asigur ca nu are, fiind elev al unui liceu.
      “Inainte”(?), se invata si Sambata. Da, dar nici atunci nu era gratis. Credeti ca studentii au timp liber? Off, off…

    2. Abia daca imi vad copilul seara! Timp pentru a manca la pranz va asigur ca nu are, fiind elev al unui liceu.
      “Inainte”(?), se invata si Sambata. Da, dar nici atunci nu era gratis. Credeti ca studentii au timp liber? Off, off… cate culegeri sunt editate sub semnatura unui profesor si cui sunt adresate, sunt ele gratis???
      In mediul rural e o lupta de supravietuire.
      Fiecare cu desaga lui. Sanatate sa fie!

  4. zău că profesorii n ar trebui sa mai depună niciun efort apropo de culegeri și alte cele …manual și atat. gratis sa fie!

  5. Totul este relativ, dat fiind faptul ca din taxe si impozite se redirectioneaza si catre Educatie. Deci, platesc.
    Daca este gratuit, atunci cum de procentul abandonului scolar este in crestere? Sau de ce stundentii mai si muncesc??
    Raportat la nivelul de trai este din ce in ce mai dificil sa termini studiile.
    Suntem in ipostaza in care parintii au fie doua locuri de munca, fie stau peste program sau nu mai stiu cum sa mai economiseasca pentru ca ( cel putin) un copil dintr-o familie sa urmeze o scoala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proteste generale în Franța joi, 19 ianuarie, față de reforma pensiilor. 70% din profesorii de școală primară vor fi în grevă, se așteaptă sindicatele / Guvernul vrea să crească vârsta legală de pensionare de la 62 de ani la 64

Proteste masive în Franța, față de reforma pensiilor, joi, 19 ianuarie. 70% din profesorii de școală primară vor fi în grevă, susțin reprezentanții celui mai mare sindicat al profesorilor de…
Vezi articolul

Avocatul Poporului critică eliminarea burselor rurale pentru liceeni: Se mențin și se vor adânci inechitățile între elevii din mediul rural și cei din mediul urban, ceea ce contravine chiar Proiectului România Educată

Prin eliminarea burselor sociale pentru liceenii care învață într-o altă localitate față de cea de domiciliu „se mențin și se vor adânci inechitățile între elevii din mediul rural și cei…
Vezi articolul

Olanda anunță închiderea școlilor primare din 20 decembrie și prelungirea restricțiilor sanitare. Premierul Rutte: Există mari îngrijorări cu privire la apariția variantei Omicron, care se răspândește rapid

Premierul olandez Mark Rutte a anunţat marţi închiderea şcolilor primare săptămâna viitoare şi prelungirea actualelor restricţii sanitare până la 14 ianuarie din cauza noii variante Omicron, relatează AFP, publicație citată…
Vezi articolul