Șeful Inspectoratului Școlar Sibiu, despre aglomerarea școlilor din cauza vizelor false de flotant: Soluția principală este respectarea de către părinți a circumscripțiilor școlare arondate unităților de învățământ

585 de vizualizări
Deschiderea școlilor
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
„Soluția principală pentru evitarea aglomerării școlilor este reprezentată de respectarea, de către părinți, a circumscripțiilor școlare arondate unităților de învățământ”, este răspunsul dat de șeful Inspectoratului Sibiu, Marius Novac, cu privire la găsirea unor soluții pentru a rezolva situația școlilor aglomerate, după cum scrie publicația turnulsfatului.ro.

Inițial, părinții Școlii Gimnaziale I. L. Caragiale din Sibiu au inițiat o petiție, adresată inspectorului general, prin care solicită adoptarea unor măsuri care să diminueze numărul părinților care recurg la falsificarea reședinței: „Vă solicităm astfel, pe termen scurt, reducerea circumscripției școlii IL Caragiale, înainte de începerea înscrierilor la clasa pregătitoare, pentru anul școlar 2023-2024, precum și adoptarea unor măsuri care să diminueze numărul părinților care recurg la falsificarea reședinței sau a domiciliului”.

În răspunsul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu se arată că părinții ar trebui să respecte circumscripțiile școlare arondate unităților de învățământ, iar autoritățile locale să construiască noi clădiri.

„Soluția principală pentru evitarea aglomerării școlilor este reprezentată de respectarea, de către părinți, a circumscripțiile școlare arondate unităților de învățământ, configurate conform solicitărilor transmise de către acestea către I.Ș.J. Sibiu și propuse de către Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Consiliului Local Sibiu spre aprobare. Activitatea de configurare a circumscripțiilor școlare arondate unităților de învățământ are în vedere datele furnizate de către Institutul Județean de Statistică Sibiu, în privința numărului de copii ce au vârsta necesară pentru înscrierea în clasa pregătitoare, informații care sunt solicitate anual de către Inspectoratul Școlar Județean Sibiu. (…)

În consecință, factorii de decizie locali trebuie să se implice pentru identificarea de soluții viabile, care să aibă ca rezultat construirea de imobile școlare noi, în vederea rezolvării fenomenului de aglomerare a spațiilor școlare. Proiectele actuale de reconfigurare a imobilelor școlare existente, printre care se numără și Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” Sibiu, nu au putut să asigure un program școlar de dimineață pentru toți educabilii, indiferent de nivelul de școlaritate reprezentat”, potrivit ISJ Sibiu.

Autoritățile au stabilit în 2020 reguli noi pentru obținerea vizei de flotant, cum ar fi ca solicitantul să stea cel puțin 15 zile pe lună la locuința secundară, iar dacă la aceeași adresă figurează mai mult de două persoane, poliția va face verificări.

„În toate situaţiile în care se înregistrează cereri pentru stabilirea reşedinţei, solicitantul va declara pe propria răspundere că locuieşte mai mult de 15 zile la adresa la care are locuinţa secundară. Declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor. Solicitantul va declara pe propria răspundere scopul/motivul stabilirii reşedinţei. Declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor. În practică, la primirea cererilor pentru stabilirea reşedinţei, la nivelul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor se vor efectua următoarele activităţi:

1. Se va verifica în baza de date numărul menţiunilor de reşedinţă valabil înscrise la adresa respectivă;

2. Dacă la adresa respectivă sunt înscrise cel puţin 2 menţiuni de reşedinţă valabile se va proceda la informarea structurii locale a poliţiei naţionale, în vederea efectuării verificărilor în teren, din care să rezulte dacă solicitanţii locuiesc efectiv la adresa declarată.

În situaţia în care, din verificările efectuate de către polițiști rezultă faptul că persoanele respective nu locuiesc efectiv la adresa declarată, cererile lor vor fi respinse”, a anunțat în septembrie 2020 purtătoarea de cuvânt a MAI, Monica Dajbog.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O organizație cu retorică antivaccin anunță un marș în Suceava, până la Inspectoratul Școlar, în continuarea manifestațiilor împotriva școlii online din mai multe localități județ, unde nu a fost atins pragul de vaccinare a personalului școlar

Proteste precum cel din Volovăț, împotriva școlii online acolo unde nu a fost atinsă rata de vaccinare de 60% a personalului școlar, au avut loc, marți, în mai multe localități…
Vezi articolul

OFICIAL Sancțiuni pentru profesori și directori, grupurile antibullying din școli se desființează și apar comisii – prevederi din procedura privind violența școlară / Documente utile pentru identificarea, raportarea și monitorizarea unui caz

Procedura de management a cazurilor de violență școlară a fost publicată în Monitorul Oficial. Procedura conține descrierea cazurilor de violență școlară, exemple de măsuri de sprijin și documente utile școlilor,…
Vezi articolul

INTERVIU Radu Alexandru Dincă, profesor de 10 la Titularizare, dar fără post: Este nevoie ca toată lumea să fie testată la un moment dat, în mod egal, și să nu mai existe permanență în sistem

Radu Alexandru Dincă este absolvent al Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București și unul dintre puținii candidați din București care au obținut nota 10 la Titularizare. Cu toate…
Vezi articolul