Semnal negativ: Academia Română vrea să se implice formal în activitatea Ministerului Educației. Academia e populată de naționaliști, „suveraniști” și promovează masiv curentul protocronist apărut în perioada comunistă

1.358 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ Academia Română
Academia Română, condusă de istoricul Ioan Aurel Pop, a adoptat noul statut, publicat miercuri în Monitorul Oficial. Una dintre principalele modificări este adăugarea unei noi atribuții, care îi va permite amestecul în activitatea Ministerului Educației și Ministerului Culturii, scrie G4Media.ro. Reamintim că Academia Română a primit în rândul membrilor săi persoane acuzate de corupție, ultranaționaliști, așa-zis suveraniști asociați cu candidații extremiști, dar și promotori ai curentului protocronist.

Ce și-a trecut Academia Română la capitolul atribuții, potrivit noului statut:

  • colaborarea cu ministerele de resort, axată pe identificarea de soluții comune privind problemele din domeniul educației, cercetării științifice și culturii.

Una dintre deciziile recente care arată ruperea Academiei Române de modernitate este respingerea candidaturii scriitorului Mircea Cărtărescu, printr-un vot în luna februarie 2025. Doi dintre membrii Academiei care au făcut campanie activă împotriva lui Cărtărescu au studiat în URSS: Valeriu Matei, membru corespondent și director general al editurii Academiei Române, și Ion Hadârcă – autorul unor ode închinate lui VI Lenin.

Academia Română l-a primit ca membru corespondent pe Ilie Bădescu, sociologul care a scris prefața la una din cărțile lui Dughin, în ciuda unei scrisori deschise semnate de zeci de intelectuali.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpiada Națională a Sportului Școlar – ONSS 2025. Calendarul competițiilor sportive pentru elevii din București, publicat de ISMB / Mai multe etape pe municipiu încep din luna martie

Calendarul de organizare a competițiilor sportive din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSS), în București, a fost publicat, miercuri, de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB). Etapele pe sectoare…
Vezi articolul

Universitatea Transilvania din Brașov păstrează cursurile cu prezență fizică, chiar dacă facturile la curent au crescut foarte mult / Rectorul Abrudan: „Este o instituție serioasă, care pune pe primul loc calitatea procesului didactic”

Universitatea Transilvania păstrează formatul cursurilor și seminariilor cu prezență fizică, în ciuda creșterilor facturilor la utilități. Cel puțin așa a precizat rectorul instituției de învățământ superior din Brașov, Ioan-Vasile Abrudan.…
Vezi articolul

Gala Cercetării Românești, program inițiat de fostul Minister al Cercetării, continuă „sub egida MEC, după reorganizarea instituțională”, dar nu se știe dacă și când va mai avea loc

Programul Gala Cercetării Românești, organizat în ultimii ani de fostul Minister al Cercetării, Inovării și Digitalizării, este „continuat sub egida MEC, după reorganizarea instituțională”, arată Ministerul Educației și Cercetării într-o…
Vezi articolul