Semnare cu ceremonie la Guvern pentru primele 9 creșe finanțate prin PNRR

438 de vizualizări
Foto: Guvernul României / Facebook
Semnarea contractelor de finanțare pentru construcția primelor 9 creșe, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în prezența premierului Nicolae Ciucă, vine în contextul crizelor din zona economică și de energie.

Iată ce a declarat astăzi premierul Nicole Ciucă despre cele 124 de creșe ce vor fi construite prin finanțare PNRR: „Discutăm de 124 de creșe destinate unui număr de 7.000 de copii. Sunt prioritățile pe care guvernul și le-a asumat, astfel încât să putem să sprijinim și să acordăm atenția cuvenită tinerelor familii. Sper ca această grijă de zi cu zi față de locul unde pot să își lase copiii și să primească îngrijirea și educația pe care și le doresc, ușor să se diminueze prin aceste măsuri pe care le luăm. Sunt măsuri de dezvoltarea infrastructurii pe care, de asemenea, le aliniem cu măsurile pe care le aprobăm la nivelul Ministerului Educației. Ieri, am avut în prima lectură aprobarea 3.500 de posturi, posturi care se regăsesc și vor fi destinate inclusiv celor care își vor desfășura activitatea în aceste creșe noi”.

Lista celor 9 municipii în care se vor construi creșele pentru care a fost semnat astăzi contractul de finanțare:

  • Municipiul Alba Iulia (județul Alba): 1 creșă de capacitate mare – 21.66 de milioane de lei;
  • Municipiul Pitești (județul Argeș): 1 creșă de mărime medie – 16.64 de milioane de lei;
  • Orașul Tismana (județul Gorj): 1 creșă mică – 11.88 de milioane de lei);
  • Municipiul Slobozia (județul Ialomița): 1 creșă de mărime medie – 16.64 milioane de lei);
  • Municipiului Carei (județul Satu Mare): 1 creșă de mărime mică – 11.88 de milioane de lei;
  • Municipiul Mediaș (județul Sibiu): 1 creșă de mărime mică – 11.88 de milioane de lei;
  • Muncipiul Suceava (județul Suceava): 1 creșă de capacitate mare – 21.66 de milioane de lei;
  • Municipiul Huși (județul Vaslui): 1 creșă de capacitate mare – 21.66 de milioane de lei;
  • Muncipiul Rm. Vâlcea (județul Vâlcea): 1 creșă de capacitate mare- 21.66 de milioane de lei;

Ministerul Dezvoltării are și un Program național de construire de creşe. Prima dată când s-a vorbit de primul lot de creșe a fost în august 2021. Atunci ministerul Dezvoltării anunța că se vor construi 138 de creșe. Până acum, nicio creșă nu este finalizată.

În februarie 2022, ministrul Cseke Attila aproba finanțarea construirii a 142 de creșe prin Programul naţional de construire de creşe, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării, lucrările pentru prima creșă finanțată prin programul național au început în luna august 2022. Ministrul Cseke Attila spunea atunci că ar urma să fie gata prima creșă până la Crăciun: ”Pentru acest moment lucrez de mai bine de un an: punerea pietrei de temelie pentru prima creșă nouă, modernă și prietenoasă cu mediul. De Crăciun ne vom putea bucura împreună și de finalizarea acestei construcții”.

După ce a fost încheiat apelul la proiecte, Cseke Attila a anunțat că au fost depuse 228 de cereri de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență, conform unui comunicat: „Autoritățile administrației publice locale au depus 228 cereri de finanțare pentru construirea de creșe noi, moderne și prietenoase cu mediul”.

Câte creșe există România și promisiunile guvernanților

Potrivit ministrului, în 2021 erau doar 368 de creșe în toată țara, plasând România “ pe ultimul loc în UE la numărul de locuri în creșe”. Dintre acestea 148 au trecut în subordinea ministerului Educației potrivit Hotărârii de Urgență nr. 100 din 10 septembrie 2021, publicate în Monitorul Oficial pe 15 septembrie.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, spunea anul trecut că suntem pe ultimul loc din UE la numărul de creșe.

Foto: © Oksun70 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
La un an de când anunța construirea a 142 de creșe noi, ministrul Dezvoltării Cseke Attila anunță că a semnat primele contracte de execuție pentru 15 creșe – lista


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consultarea publică pentru Regulamentul-cadru de organizare a școlilor ROFUIP și Statutul elevului – prelungită de Ministerul Educației până pe 5 iulie / Decizia a fost luată cu o zi înainte să se încheie perioada stabilită inițial pentru consultări

Ministerul Educației a anunțat oficial, marți, că prelungește perioada de consultare publică pentru proiectul de Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar – ROFUIP și pentru proiectul…
Vezi articolul

Mai puțin de jumătate dintre elevii prevăzuți în legea Deca-Iohannis vor primi „masă sănătoasă“ în școli în acest an școlar. Hotărârea a fost aprobată de Guvern cu 4 luni înainte să se termine școala

Guvernul a aprobat miercuri, Hotărârea prin care aproape 500 de mii de elevi ar urma să primească „masă sănătoasă” în școli. Numărul beneficiarilor nu atinge nici măcar jumătate din cei…
Vezi articolul

Evidența participării profesorilor la cursuri și programe de formare continuă, în vizorul inspecțiilor școlare din județul Dolj. Graficul inspecțiilor pentru anul școlar 2025-2026 a fost actualizat – document

Unul dintre aspectele urmărite în cadrul inspecțiilor școlare din județul Dolj se referă la evidența participării profesorilor la cursuri și programe de formare continuă, potrivit unui document publicat de Inspectoratul Școlar Județean Dolj.…
Vezi articolul
testarea la Matematică

Planurile remediale trebuiau să fie pregătite încă din vară / Faptul că există goluri de învățare trebuia să reprezinte încă de atunci un semnal de alarmă / Profesorii au nevoie de un document de „îndrumare” pe care să-l adapteze nevoilor lor – Andreea Martinescu, profesoară

Răsplătirea financiară pentru predarea orelor remediale în contextul în care o mulțime de profesori nu și-au făcut treaba în perioada școlii online, fie din rea voință, fie din refuzul de…
Vezi articolul