Senatorul Sorin Cîmpeanu, desemnat președinte al Delegației permanente a Parlamentului la Adunarea Parlamentară a Francofoniei, cu 283 de voturi „pentru” și 17 „împotrivă”

503 vizualizări
Foto: Octav Ganea / INQUAM Photos
Senatorul Sorin Cîmpeanu a fost desemnat, prin votul deputaţilor şi senatorilor, în funcția de preşedinte al Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei, relatează Agerpres, preluat de G4Media.ro. Decizia vine în contextul în care Cîmpeanu a rămas la conducerea Agenției Universitare a Francofoniei, în pofida acuzațiilor că a plagiat – pe care el le respinge – și a cererii Universităților Franței de a se retrage din această poziție.

Plenul reunit al Parlamentului a votat – cu 283 de voturi „pentru”, 17 „contra” şi 3 abţineri – proiectul de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.9/2021 privind aprobarea componenţei nominale şi a conducerii Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei.

Decizia vine după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, actualul secretar general al Ministerului Educației, Ioana Lazăr, cel mai influent om din instituție în timpul mandatului lui Sorin Cîmpeanu, a primit o prelungire a detașării în această funcție la solicitarea actualului ministru, Ligia Deca, printr-o decizie a premierului prin care ea rămâne pe post până la finalul lunii iunie 2023.

Amintim că Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației, la sfârșitul lunii septembrie, după ce Emilia Șercan a scris pe Pressone.ro că el a plagiat și și-a însușit un material de curs care avea anterior alți autori. El a rămas, însă, în celelalte funcții avute, inclusiv acela de președinte al Agenției Universitare a Francofoniei, deși Universitățile Franței, asociația care reunește instituțiile de învățământ superior franceze, i-a cerut explicit să se retragă din acest post. În noiembrie, el a respins acuzațiile de plagiat, folosindu-se de un raport realizat de comisia de etică a universității pe care o conduce, cu numele autorilor șterse, complicând astfel eventualele încercări independente de a verifica plagiatul.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Programele „Masa caldă în școli” și „Cornul și laptele” să fie gândite complementar și nu unul împotriva altuia. Se poate rezolva problema licitației realizând licitații multianuale – Szabó Ödön, vicepreședintele comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților

Programele „Masa caldă în școli” și „Cornul și laptele” ar trebui „să fie gândite complementar și nu unul împotriva altuia (…) Aceste două programe pot să funcționeze împreună, deși Masa…
Vezi articolul

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, despre burse: În ultimii 2-3 ani le-am stricat mintea elevilor și acum consideră că nu poți merge la școală dacă nu primești bani / Aș fi vrut să văd în această perioadă măcar o prezență mai mare la Bacalaureat

Ministrul Daniel David a explicat, la Antena 3 CNN, că în ultimii doi-trei ani, timp în care a crescut bugetul dedicat burselor și, implicit, cuantumul acestora, elevii au început să…
Vezi articolul